Frânturi De Adevăr

Capitolul 13. Farsa

   7:10, într-o dimineață rece și mohorâtă de joi.

   Cine are chef de farse când afară sunt maxim 15 grade în luna mai? Se pare că am găsit răspunsul.

   M-am îndreptat spre clasă cu privirea încrezătoare, îndreptată în față. Dacă ar fi lume pe hol, nici nu aș îndrăzni să privesc în față, dar acum că holul e gol, e total diferit. De asta îmi și place să ajung la școală devreme. Evit aglomerația.

   Dau să deschid ușa și, ce să vezi?

   E încuiată.

   Primul meu instinct a fost să cred că au fost matinale și au început deja pregătirile pentru marea lor glumă.

   Partea bună e că am clasa la parter, ceea ce îmi dă ocazia să pot să intru oe geam dacă asta am chef să fac.

   Deși, un plan mai bun ar fi să fac poze dacă le prind în acțiune. Chiar să filmez. Așa mi-aș putea potoli și pofta de răzbunare pe care o am încă de la ora aia de fizică, când ne-a dat testul prima dată.

   Am ieșit pe ușa ce dădea spre curtea din spate și am cotit la stânga, spre partea unde în care sunt îndreptate ferestrele de la clasa mea.

   Nu era greu să ajung la ele.
   Până m-a cuprins un dejá-vu.

   Am trecut prin locul în care am discutat prima dată cu Adam. Locul în care am vorbit atunci despre document și în care s-a stabilit fără să-mi dau seama distrugerea singurei dovezi scrise pe care o avea cineva împotriva mamei. Locul în care îmi amintesc cum începusem să tremur când m-a amenințat că-mi face plângere la poliție. Acum îmi vine să râd la amintirea asta. Ce naivă eram.

   Una dintre ferestrele clasei era deschisă și puteam auzi două glasuri feminine.

   M-am ridicat puțin pe vârfuri pentru a vedea cine e și nu am recunoscut niciuna dintre cele două individe care ne-au asaltat clasa.

   Nu puteam vedea nimic în afară de fețele lor. Una era blondă și destul de înaltă și părea că face ceva ce nu puteam deduce. Cealaltă avea părul negru, era lângă peretele pe care e și ușa, așezată pe scaunul care se pare că o ținea închisă.

   Mi-am scos telefonul din buzunar și am făcut în grabă două poze cu interiorul, ca să văd ce se întâmplă acolo, apoi am fugit ca să nu fiu zărită. Nu încă.

   Ambele poze erau blurate și făcute în grabă, însă tot se puteau distinge detaliile importante.

   Pe catedră erau o grămadă de sticle de apă. O grămadă. Mult prea multe pentru a fi considerate vreun semn bun. Nu e ca și cum s-ar fi gândit să ne aducă tuturor apă gratis.

   Fata blondă se ocupa de așezarea lor cu gura în jos pe bănci. Desfăcute.

   Ceva mai diabolic și totuși bine gândit nu am văzut de când am copiat la tablă anul trecut. Eram la mate și nu știam cum să fac o ecuație de gradul al 2-lea cu una dintre metode, cu al cărei rezultat mai trebuia să fac după aceea alt lucru. Dacă aflam rezultatul ecuației știam să fac restul.
Lily, o fostă colegă, începuse să noteze răspunsul pe hârtie cât de mare se putea, ca să îl văd și eu. Planul era să facă cineva o diversiune în ultima bancă, profesorul să meargă acolo și eu să copiez răspunsul de pe hârtia pe care avea să mi-o arate Lily.
Bine că am colegi de treabă, mai ales cel de bancă, și s-a aruncat unul cu scaunul pe jos, apoi s-a prefăcut că s-a lovit la cap. Acela a fost Devin. Profu' de mate a mers să vadă ce s-a întâmplat, m-am întins după foaia de caiet pe care notase Lily rezolvarea și am scris-o pe tablă cu viteză luminii. Boșorogul s-a întors în fața clasei când deja trecusem la partea a doua a rezolvării.