Frânturi De Adevăr

Capitolul 12. Stres, stres și iar stres

   Din perspectiva lui Adam

   Partea bună e că am scăpat de doamna Charile.
   Partea rea e că nu știu ce problemă mai are tata de data asta.

   M-a chemat acasă dintr-un motiv pe care numai el îl știe și n-am avut decât să fac cum a spus el să fac.

   Deja îi vedeam silueta așteptându-mă lângă ușa bej de la intrare prin geamul cu vedere neclară spre interior, așa că am intrat prin spate ca să fiu mai imprevizibil și să nu intru direct în gura lupului.

   Am intrat prin spate cu pași calculați. Puteam să pun pariu pe un milion de euro că nu mă va auzi.

   M-am înșelat amarnic.
   - Adam, trebuie să vorbim.
   - Da, bună și ție, tată.

   Ce mult îmi place să văd cum i se tot ridică nivelul de furie când sunt în preajma lui!

   - E ceva serios.
   - E ceva ce ai mai spus de multe ori.
   Inspiră adânc.
   - Ce căutai cu fata aia, în locul ăla?

   Atunci mi s-a aprins beculețul.

   Tata îmi urmărește locația când are chef și încă nu am aflat cum, pentru că o opresc de fiecare dată când el o pornește pe telefonul meu.

   Mereu crede că are totul sub control și i se cuvin toate, iar eu nici nu-l mai consider tatăl meu după câte am aflat în doar ultimii doi ani.
   Cine știe ce mai ascunde tipul ăsta?

   - De ce mă urmărești din nou?
   - De ce n-aș face-o? Uite ce faci tu!

   Problema e că nici eu nu știu care e de fapt problema aici.
   - Ce fac eu?
   - Știi cine e de fapt fata aia?
   Se uită adânc în ochii mei, ca și cum ar vrea să mă intimideze. Și nu-i merge.
   - E fiica unei criminale! Îți interzic să te mai apropii de ea, e periculoasă.

   Îmi dau ochii peste cap și îi văd expresia constant frustrată.
   Îmi las ghiozdanul să-mi cadă de pe umăr și îmi calculez puțin cuvintele.

   - Spune cel care vinde arme în locuri diferite de fiecare dată ca să nu se prindă poliția, zic mai mult pentru mine și mă rog să fi auzit și el.
   - Poftim?
   - Nimic...De unde știi că ea e fiica unei criminale?
   - Asta e strict problema mea.

   Așa credeam și eu că va răspunde.
   - Și e strict problema mea cu cine și unde mă văd. Plus că nu e vina ei că mama sa a făcut ce o fi făcut.

   După ce am spus asta am plecat la etaj fără da mai ascult ce-i iasă pe gură. Am mai auzit doar cum a strigat pentru o ultimă dată "Să nu te mai prind cu ea" și am strigat înapoi "Nici nu m-ai prins", apoi am trântit și încuiat ușa de la camera mea ca să nu poată intra.

   Așa e de când îl știu.

   Din perspectiva Oliviei
  
   Cred că am adormit abia după ce au terminat ele de văzut o comedie pe la 1 dimineața.

   Chiar îmi dau impresia de surori foarte apropiate și îmi place asta la ele.

   De dimineață îmi venea să sparg alarma aia, dar mi-am amintit câte amintiri frumoase am pe acel telefon și am zis să nu.

   Am ajuns la școală pe la 7:20.
   Devin e o persoană foarte matinală, din câte am observat în acești ani. În fiecare dimineață e tot numai un zâmbet și ne salută pe fiecare în parte când intrăm în clasă. De data asta nu părea în apele lui. Dacă încă e afectat după faza de ieri e clar ceva în neregulă cu chestia asta.