Iubire periculoasă

Capitolul 35

Ar trebui să ne ferim de oamenii ce ne provoacă durere, nu să îi invităm să ocupe un scaun important în viețile noastre.

Aleg să fiu sinceră cu mine şi să fac aşa cum, cu puţin timp în urmă, m-a sfătuit tata. Îmi las inima să aleagă, cu riscul de a regreta mai târziu, alegerea făcută.

— Vrei să urci şi să mă ajuţi cu bagajul? întreb într-un final, cu inima cât un purice.

— Deşi mi-ar face mare plăcere să te ajut să îţi împachetezi lenjeria intimă asortata, am câteva lucruri de făcut în cele cinci minute care ne-au mai rămas. Totuşi, promit că voi ajunge aici cu câteva secunde înaintea lui Tim şi îţi voi coborî bagajul care, pot băga mâna în foc, va fi al dracului de greu.

Pe chipul său domneşte un zâmbet imens, de învingător şi ştiu că este mai mult decât mândru de reuşită sa.

— În cazul acesta, te aştept peste patru minute şi treizeci de secunde, în camera mea. Nu te sinchisi să baţi la uşă, sunt singură şi este deschis, îi zic şi deschid portiera maşinii.

-- Nici nu ai idee cât de pervers a sunat asta, Abygail ! îl aud spunând, înainte de a bufni în râs, înainte de a coborî.

Fac paşii mari, grăbindu-mă să ajung la intrare. Sunt constientă că trebuie să mă mişc extrem de rapid pentru a mă încadra în timpul scurt pe care îl am la dispoziţie. Dylan nu a mai aşteptat să ajung în casă, pentru a pleca, aşa cum făcea de obicei, ci a demarat în trombă, de îndată ce am pus piciorul pe trotuarul din faţa locuinţei mele. Descui uşa şi dau năvală în hol, aruncând cheile pe măsuţa de la intrare. Mă duc în bucătărie pentru a verifica dacă vreunul din părinţi mi-a lăsat cumva un bileţel şi mai apoi, negăsind nimic, urc treptele, două câte două, spre camera mea.

Scot o geantă destul de mare, de voiaj, dintr-o cutie maro, ce zace neatinsă sub biroul meu de ani buni şi încep să îndes în ea diferite lucruri. Încep cu sticluţa de demachiant şi fondul de ten, pentru a fi sigură că nu le uit. În mod normal, le-aş fi aşezat separat, într-o altă gentuţa mult mai mică, de mână sau le-aş fi lăsat pur şi simplu acasă pentru că nu le prea le găseam utile, până de curând.Acum nu vreau să îmi fac apariţia în faţa lui Dylan arătând ca un mic zombi cu cearcăne imense, aşa că am nevoie de ele ca de aer.

Trag aer în piept şi îmi verific telefonul pentru a vedea cât este ceasul şi cam cât timp mi-a mai rămas pentru a îndesa hainele în bagaj. Este ora trei şi patruzeci şi cinci de minute. Ştiu că Dylan a exagerat atunci când mi-a spus că am doar zece minute la dispoziţie, dar tot trebuie să mă grăbesc.

Deschid ambele uşi ale şifonierului pentru a avea acces la absolut toate hainele şi încep să scot câte un teanc şi să îl arunc în pat, de îndată ce văd că nu îmi este de niciun folos. După aproximativ două minute de căutare, sunt de-a dreptul exasperată. Am scos aproape tot ce se putea scoate din dulap şi singurele lucruri pe care le-am adăugat în geanta de voiaj sunt o pereche de blugi, un maieu alb şi lenjeria intimă. Încep să rasolesc prin muntele colorat de pe patul meu în căutarea câtorva haine care să arate cât de cât drăguţ, dar singurele lucruri pe care le găsesc sunt oribile. Într-un final, mă dau bătută şi îndes în geanta câteva tricouri colorate, încă o pereche de blugi şi o rochiţă pe care obişnuiam să o port duminica, la biserică ori când mergeam în vizită cu familia la cineva.

Geanta nu este nici pe jumătate plină, dar asta nu contează. Consider că am suficiente haine pentru o excursie de trei zile, aşa că trag fermoarul pentru a fi sigură că nu voi fi tentată să mai adaug ceva în ea.

Atunci când îl ridic, constat că, chiar dacă bagajul meu aproape gol, este incredibil de greu. Există și șansa ca eu să fiu mult prea slăbită. Las geanta jos pentru câteva secunde şi îmi trag sufletul .