Doamna Soldaților - Vol.2 Saga "Belgravian Hearts"

Hotărârea

- N-ar fi trebuit să mă mintă! Putea pur și simplu să-mi spună...

- Ai fi acceptat? Te-ai fi căsătorit cu el?

Durerea care îmi sfarmă tâmplele începe în sfârșit să pălească, lăsându- mă cu senzația aceea sfâșietoare de inimă smulsă din piept.

Acum nu mai pot schimba nimic, așa că pot măcar să recunosc, fără ocolișuri.

- Normal că aș fi acceptat! Doamne, îmi plăcea atât de mult, cu aerele lui... bine, mă enerva, dar îmi plăcea...

Richard oftează, trecându- și mâna prin păr.

- Acum poate înțelegi de ce am fost atât de furios când v-ați căsătorit. Am bănuit întotdeauna că e ceva putred la graba aia a lui James... și oricum, e atât de nasol cazi la mijloc, între sora ta și cel mai bun prieten!

- Îmi pare rău, chiar dacă asta nu schimbă nimic.

- Lasă, nu mai contează! Spune-mi doar... ce vrei să faci în continuare?

Mă ridic, căutându- mi hainele de zi.

- Ce pot face în continuare, Richard? O să pun la punct ultimele detalii pentru Încoronare, și apoi... o să-mi iau tălpășița.

- Poftim? mă întreabă el scandalizat.

Trag aer adânc în piept, lăsând ideea să-și facă loc mai bine în mintea mea.
Chiar nu văd altă soluție. Și oricum, nu-mi mai place să locuiesc la Curte, după tot ce s-a întâmplat...

- O să plec acasă, îi spun încet, expirând. Nu pot să mai rămân aici, Richard... și nici nu vreau. În plus, tata are nevoie de compania cuiva, și chiar tu ai spus...

Richard se holbează la mine uluit.

- Tu realizezi că James tocmai a mărturisit că te iubește, femeie? Nu poți să dispari așa, când ai o șansă să repari lucrurile.

Dau din cap, simțind amărăciunea până în vârful limbii.

- Că mă iubea, Richard, asta a spus. E la trecut, dacă te gândești bine.

- Din proprie experiență, iubirea nu dispare la comandă, Carmina. Și aseară ai spus că și tu îl iubești.

- Am spus? întreb speriată. Nu cred că... nu-mi amintesc...

- Ba îți amintești foarte bine! Ai spus-o, și chiar dacă n-o spuneai, știam asta de ceva vreme. Se citea pe fața ta.

- Eu...

Mi se pune un nod în gât. Eu ce? Richard are dreptate. Habar n-am când m-am îndrăgostit de el, dar e limpede că am făcut-o, și sentimentul nu dispare în ciuda actului de divorț pe care l-am semnat.

- Nu, îl asigur cu tristețe, trecând la oglindă, să mă piaptăn. Am greșit suficient până acum, Richard. N-am de gând să mă agăț de el ca de Dumnezeu. James a fost foarte clar în scrisoarea aia, că nu va trece prin toate rahaturile nici măcar pentru mine. Are dreptate.

- Carmina, dacă ar știi că îl iubești, te asigur că s-ar băga în rahat din nou,  cu mare plăcere.

- Asta e problema! Nu înțelegi? Eu nu sunt o soție bună pentru el, Richard. Are o reputație de apărat, și deja și-a murdărit-o destul, din cauza mea. Nu vreau să-l trag în jos și mai mult...

- Ce idioțenie! Doamne, de ce voi femeile faceți totul să sune atât de dramatic? Omul te iubește, și tu îl iubești pe el. Au fost niște greșeli la mijloc, de ambele părți, dar se poate trece peste ele. Trebuie doar să mergi la James și să-i spui tot ce simți...