Doamna Soldaților - Vol.2 Saga "Belgravian Hearts"

Confruntarea

Fără corset astăzi.

Și cizmele cele mai înalte, desigur...

Știu unde să-l găsesc pe James. La pavilion, antrenând un lot nou de recruți pentru parada de la Încoronare.

- Să înceapă confruntarea! îi spun Cleopatrei cu bucurie răutăcioasă, în timp ce-mi trag mănușile pe mâini. Ți-am spus că o să-i plătesc lui James pentru articolul ăla, da? Ei bine, a sosit chitanța.

****

Trebuie să-mi fac intrarea într-un stil mare, așa că îmi gândesc cu atenție mișcările în timp ce merg spre pavilion, atentă să nu-mi frâng gâtul pe tocurile mele înalte.

Când intru, mă lasă puțin genunchii la vederea lui James, pe jumătate dezbrăcat, dând ordine.

Din fericire e cu spatele la mine, și zgomotul comenzilor strigate în sală acoperă pașii mei mărunți, în timp ce mă îndrept spre băncile din spate, așezându-mă confortabil.

Acum trebuie doar să aștept haosul. Noii recruți nici măcar nu mă cunosc, așa că va fi distractiv.

- Mișcă brațul, Andrew! Dumnezeule mare, cum ați ajuns la Curte în halul ăsta!? Jacob, parează, pentru Dumnezeu! E a treia oară când cazi în dimineața asta!

Spatele gol al soțului meu se mișcă fascinant la fiecare strigăt. A, ce bine! L-am prins deja nervos ...

Simt că începe.

Soldatul din șirul stâng se uită la mine atât de lung încât partenerul său îi pune piedică și îl face să cadă pentru a patra oară. Andrew (cred că el e) a înțepenit cu bara în mână, gata să încaseze o țeavă în cap.

- Ce e cu voi? se răstește James, exasperat. N-ați dormit suficient? N-ați mâncat?

- Domnule comandat! îndrăznește cineva rânjind. Domnule, ne cerem scuze, dar picioarele domnișoarei ne distrag atenția.

- Și nu numai picioarele, adaugă altul zâmbind larg.

- Poftim?! Ce dom...

Când se întoarce, îi zâmbesc inocent, trimițându-i un pupic cu vârful degetelor.

Doamne! Satisfacția supremă...

Ochii lui minunați și furioși ar putea incendia tot pavilionul. Mă fac că nu observ privirea șocată, care alunecă pe pantalonii mei strânși, ca a unui animal de pradă. O, și nici măcar nu mi-a văzut spatele!

- Carmina!!! răcnește la mine, gata să mă trăznească dintr-o privire. Dumnezeule mare... Kiernan! Preia instructajul. Trebuie să am o vorbă în particular cu soția mea!

A, e furios! A spus soția mea cu tonul cuiva care sugerează că toți soldații or să rămână orbi dacă îndrăznesc să se mai holbeze la mine.

Nici nu clipesc când vine cu pași apăsați și mă înhață de pe bancă, aruncându- mă pe umăr.

O fi el foarte școlit, dar constat cu surprindere că domnul Cromwell are și o latură primitivă, după felul în care mă scoate din pavilion, ca o fecioară răpită.

- Unde mergem? întreb bine dispusă, făcându-le cu mâna soldaților din pavilion care se uită după noi uluiți.

Aflu o clipă mai târziu, când o ușă se deschide violent, și mă trezesc împinsă într-o cameră strâmtă, iar James mă trântește pe biroul de lemn, deasupra unor dosare desfăcute.

Spuneți ce vreți, dar cred că tocmai m-am umezit și mai tare. Până la urmă, sunt aici, cu fundul pe un birou și cu un bărbat la bustul gol în fața mea... mă poate învinui cineva?