✯ Soulmate | kookv [✓]

✯45✯

❁

Jungkook era schimbat. Acela a fost primul lucru la care s-a gândit Taehyung atunci când l-a privit. Era diferit și nu era un gând născut în ceea ce privește noua lui culoare a părului. Era negru, îi stătea bine și privindu-l, Taehyung nu putea să nu-și amintească de poza de când era copil pe care a găsit-o în noptiera lui. Era slăbit, obosit și trist. Avea niște cearcăne profunde, iar Taehyung știa că se afla în aceeași situație, doar că el s-a machiat puțin, ascunzându-le. Ochii lui erau triști, foarte triști. Să-i privească, îl făcea să se simtă într-un mod oribil pentru că erau atât de asemănători cu ai lui. A suferit și el? Și el s-a simțit prost în tot acel timp?

Taehyung era schimbat. Jungkook nu putea să nu se gândească la asta. Era obosit, trist și stins. Nu a reușit să ascundă bine cearcănele, se vedeau chiar dacă a încercat să le acopere cu niște machiaj, avea și buzele puțin crăpate și tremurau în ciuda faptului că el încerca din greu să se abțină. Părul era mult mai scurt de când l-a tuns în Seoul, era tot foarte frumos, în ciuda faptului că ochii lui erau triști, foarte triști. Continua să se simtă atât de rău și el? Nu credea că îl va găsi în acea stare, spera să-l găsească mai bine, în schimb era încă atât de trist.

A fost luat prin surprindere, nu s-a gândit nici o secundă că va fi chiar Taehyung cel care îi va deschide ușa. Se aștepta să întâlnească înainte una din mamele lui sau probabil una din surorile lui și se pregătise deja să le implore să-l lase să vorbească cu Taehyung. Nu se aștepta să fie el, cel puțin nu imediat și nu știa ce să mai facă.

Și Taehyung a fost luat prin surprindere, cu siguranță. Nu s-ar fi așteptat niciodată să-l găsească pe Jungkook în fața lui, nu după atâta timp, nu în acel moment.

— Taehyung...

Să audă numele lui părăsind buzele băiatului, a făcut ca inima lui să acționeze. I-a lipsit să-și audă numele ieșind printre buzele lui Jungkook, avea întotdeauna un sunet atât de dulce atunci când îl rostea el.

Și-a întins o mână: erau bandajate și pansamentele au fost primul lucru pe care Taehyung l-a observat. De ce avea niște pansamente în jurul mâinilor? S-a rănit? A înghițit în sec și atunci când băiatul mai mare a făcut un pas înainte, i s-a tăiat respirația și a făcut un pas mai în spate. Faptul că s-a îndepărtat, a făcut ca privirea lui Jungkook să devină mai îndurerată. Nu ar fi trebuit să facă asta, nu ar fi trebuit să se îndepărteze, dar era încă tulburat din cauza apariției lui improvizate, i se părea că avea o fantomă în fața lui, încă nu reușea să realizeze ceea ce se întâmpla în acel moment. Însă Jungkook se afla acolo, ce îl privea cu acei ochi distruși și Taehyung nu a putut să nu se miște din nou, făcând un pas către el sau încercând.

A fost tras înapoi cu putere și rapiditate și imediat un corp s-a poziționat între el și Jungkook, creând o barieră ce îi despărțea.

— Ce dracu' faci tu aici? Mélanie și-a deschis brațele, ca și cum voia să creeze un scut uman, ca și cum ar fi trebuit să-și protejeze fratele mai mic de un monstru.