✯ Soulmate | kookv [✓]

✯25✯

❁

— Alo? spune morocănos, răspunzând apelului. Ura să fie deranjat dimineața, mai ales după ce a dormit timp de trei zile în mod consecutiv pe canapea; nu că ar fi fost obligat să doarmă pe canapea... Dimpotrivă, Taehyung încerca toate serile să îi ceară să doarmă cu el în pat, dar Jungkook îl ignora.

— Bună dimineața, vorbesc cu Jungkook? Vă chem de la clin-

— S-a întâmplat ceva? se așează imediat pe canapea, simțindu-și inima care mai avea puțin și îi ieșea din piept.

— Nu, răspunde persoana de la celălalt capăt al telefonului. Băiatul cu păr gri a răsuflat ușurat, fiind bucuros că a primit un răspuns negativ, apoi și-a trecut o mână pe față.

— De ce m-ați chemat?

— A întrebat de dumneavoastră... vorbește cu precauție vocea feminină, iar băiatul și-a simțit bătăile inimii accelerând. A trecut mult timp de când nu ați mai venit să faceți o vizită.

— Nu, nu voi veni, spune, scuturând din cap ca și cum persoana cu care vorbea la telefon ar fi putut să îl vadă. Ultima oară când am venit nu a fost plăcut pentru nimeni. Îmi este de ajuns să știu că se simte bine.

— Poate de data aceasta va fi în regulă.

— Nu, oftează și își scutură, iarăși, capul în sens negativ. Nu voi veni, o zi frumoasă!

— Vă rog să vă mai gândiț- vocea femeii a fost întreruptă de Jungkook, care a închis apelul. Și-a sprijinit spatele de spătarul canapelei și a început să respire adânc de câteva ori.

Se simțea o persoană oribilă pentru că îi era frică și din acel motiv nu voia să se ducă, nu voia să se simtă prost, dar în același timp nu voia să mai fie un fricos care tot fugea, fugea și fugea. A deschis ușor ușa dormitorului său și și-a simțit inima făcând o tumbă atunci când l-a văzut pe Taehyung dormind singur, în acel pat mare. Se simțea un mare idiot și era sigur că era; continua să se ia de singura persoană care îl făcea să se simtă bine și fericit.

Mergând pe vârfuri, și-a făcut drum către dormitor și a deschis al doilea sertar al noptierei; a aruncat o privire scurtă asupra primului sertar, simțind niște fiori punând stăpânire pe spatele lui. Primul sertar nu îl deschidea din ziua în care a aruncat înăutru fotografiile cu Taehyung; știa că trebuia să le arunce, însă nu avea curaj să deschidă sertarul... Pur și simplu gândul că trebuia să le atingă, îl făcea să se simtă oribil.

— Jungkook? a tresărit și și-a ridicat privirea: Taehyung se întorcea în pat, cu o expresie îndurerată. În acel moment, băiatul a privit alarma de pe noptieră și a realizat că șatenul a întârziat îngrozitor de mult: ar fi trebuit să se afle la cafenea acum două ore. A așteptat ca cel mai mic să spună ceva, însă singurul lucru pe care îl făcea era să bolborosească cuvinte indescifrabile.