✯ Soulmate | kookv [✓]

✯26✯

❁

— Bună, mamă, o salută, însă femeia nu i-a răspuns, făcându-l pe băiat să simtă o presiune dureroasă în dreptul inimii. A oftat și, mergând cu privirea coborâtă în pământ, s-a apropiat de Soyon, așezându-se apoi pe scaunul lângă aceasta. Bună, a încercat iar, însă, la fel ca prima oară, nu a primit niciun răspuns.

Soyon era concentrată pe desenul ei, iar Jungkook și-a întins capul și un zâmbet și-a făcut loc pe buzele lui atunci când a observat pajiștea frumoasă și înflorită pe care o desena.

— Te descurci foarte bine, este un desen foarte frumos, îi mărturisește, apoi o observă zâmbind în timp ce colora cu roz un trandafir.

Lui Soyon i-a plăcut întotdeauna să deseneze, iar Jungkook știa asta și și-ar fi dorit să o corecteze pe asistentă atunci când puțin mai devreme i-a spus că, de curând, femeii a început să îi placă să deseneze. Se pricepea la desenat, iar obiectele ei preferate erau florile sau peisajele naturale. Atunci când era un copil, o urmărea pe mama lui în sufragerie și se așeza în spatele ei pentru a o privi cum desenează. Nu era un copil foarte sociabil și nu avea prieteni din cauza timidității lui, dar nu îi păsa. Adevărul era că nu avea timp să aibă prieteni atunci când cel mai important lucru pentru el era mama lui. Atunci când gândul lui constant era acela de a trebui să o protejeze.

— Unde este Jieun? întreabă femeia cu o voce liniștită. Jungkook și-a ridicat imediat privirea; de obicei nu vorbea mult. Poate aveau dreptate, poate de data aceasta va fi totul în regulă.

— Jieun? repetă dezorientat, iar pe fruntea lui a apărut o încruntare mică.

— Fata grațioasă cu părul scurt, îi explică, însă fără să îl privească și continuând să se concentreze pe desenul ei. Cenușiul a rămas pe gânduri câteva minute, amintindu-și de fata care, de regulă, avea grijă de mama lui.

— Nu știu, îi răspunde după micul moment petrecut în liniște, cuprins în lumea gândurilor lui.

— Tu cine ești?

Jungkook își rostește propriul nume, cu o urmă de tristețe vizibilă în glasul lui din cauza întrebării pe care tocmai a primit-o din partea femeii. Soyon s-a imobilizat timp de câteva secunde atunci când a auzit numele respectiv, apoi a început iar să coloreze.

— Și fiul meu se numește Jungkook, acest desen este pentru el, îi mărturisește, iar băiatul a zâmbit din cauza entuziasmului femeii și și-ar fi dorit mult să o strângă într-o îmbrățișare, dar știa că aceea nu era o idee bună.

— Sunt eu, mamă! pe chipul femeii a apărut o expresie nedumerită în timp ce continua să coloreze. Sunt Jungkook, adaugă, simțind cum își face apariția un nod deranjant în gât.

— Nu, dezaprobă din cap. Fiul meu, Jungkook, a plecat.

Băiatul cu păr gri știa că se va ajunge la asta, așa că și-a băgat o mână în buzunar pentru a recupera pozele pe care le lua de fiecare dată când o vizita pe Soyon.