✯ Soulmate | kookv [✓]

✯19✯

❁

Zmeură.

Timp de o secundă s-a gândit că nu se întâmpla cu adevărat, timp de o secundă s-a gândit că a ieșit din cameră și că visa, pur și simplu, cu ochii deschiși. Dar gustul buzelor lui Taehyung era atât de puternic, buzele lui erau atât de catifelate, mâinile lui pe chipul său erau atât de mici și tremurau atât de mult încât nu putea să fie doar un vis, trebuia să fie real.

Era real.

Mâna lui, așezată pe mânerul ușii, a intensificat strânsoarea, făcând încheieturile mâinilor să devină albe, apoi Taehyung s-a îndepărtat de puțini centimetri, iar el s-a întins, în mod involuntar, ca și cum nu își dorea să piardă acel contact. Atunci când și-a deschis încet ochii, ai lui Taehyung erau deja ațintiți asupra ochilor lui, strălucitori și dezamăgiți din cauza a ceea ce a spus cu câteva zile în urmă.

Apoi a început să vorbească, iar Jungkook a anulat toate celelalte sunete: îl auzea doar pe el în timp ce mâinile lui Taehyung se aflau încă pe chipul lui, iar cu degetul mare îi mângâia delicat obrazul drept. Dar, în ciuda faptului că îl auzea, în ciuda faptului că auzea toate acele scuze rostite într-un mod bâlbâit, aproape că nu reușea să înțeleagă cuvintele lui. Era agitat și nervos, iar Jungkook voia să înceteze să se simtă în acel mod, voia ca șatenul să se simtă bine.

Un vârtej de emoții a luat controlul asupra corpului băiatului cu păr gri, iar mâinile lui au început să tremure. Voia să reducă la tăcere vocile mici care, în înăuntrul capului său, îi aminteau motivele pentru care erau atât de greșiți unul pentru celălalt. Însă, pentru un moment, s-a concentrat iarăși pe Taehyung și cât de mult își dorea să îl simtă mai aproape, cât de mult își dorea să își conducă iar gura peste buzele rozalii și catifelate ale șatenului, cât de mult își dorea să guste din nou aroma de zmeură care zăcea pe buzele celuilalt.

Apoi vocile s-au întors, iar el își dorea doar să fugă deoarece nu își dorea să îl rănească, nu își dorea ca Taehyung să îl rănească pe el. Dar, în ciuda acelui lucru, a închis ușa și și-a îndreptat iarăși buzele către ale șatenului deoarece Jungkook știa că să fugă însemna să rămână singur, iar el nu își dorea să se întoarcă în singurătate.

L-a strâns la corpul lui, ca și cum Taehyung ar fi putut să pună capăt acelor emoții care îl striveau, făcându-l să se simtă mic. Ca și cum Taehyung ar fi putut să reducă la tăcere acele voci minuscule care vorbeau în continuu în mintea lui, care îi aminteau motivele ce îi făceau să se simtă greșiți, care îi aminteau lucruri pe care el nu își dorea să și le amintească, care îi aminteau persoane pe care el nu își dorea să și le amintească.

Și-a mutat mâinile sub coapsele lui, în așa fel încât să îl ridice de la sol, ceea ce l-a făcut pe Taehyung să își înfășoare picioarele în jurul bazinului său și să ajungă cu spatele lipit de suprafața închisă la culoare a ușii. A fost de-ajuns ca Taehyung să își mute mâinile pe ceafa lui și să strângă degetele în părul său gri: a fost de-ajuns acel gest și toate vocile din capul lui Jungkook au dispărut. În locul acelor voci, o senzație de euforie a început să se răspândească prin corpul său, la fel ca o mică scânteie ce strălucea în stomacul său și, în doar câteva secunde, corpul lui a început să ia foc.