Baby doll(tradusa)

Capitolul 32-Pierduta

Nu am fost prea rau cu Thalia, nu? Dar de ce a trebuit sa se vada cu tipul ala? Ar fi trebuit sa stie mai bine, mai ales ca am avertizat-o de multe ori. I-am spun ca nu vreau straini in casa mea.

Dar daca era ceva urgent? A spus ca mamei ei ii era rau sau ceva de genul asta. Eram prea suparat ca sa imi dau seama. Doar ca nu ma asteptam sa merg acasa si o vad pe ea... cum se saruta cu un tip. Si tinandu-se de mana. Mereu am crezut ca eram singurul care face lucruri ca astea cu ea.

Am mers pe scaunul din spate si am luat de acolo o cutie pe care am pastrat-o in locul ala de ceva vreme. Am tras de funda care era pe ea si am ridicat capacul, oftand la lantul care era inauntru. Am tinut obiectul sclipicios in mana, plimbandu-mi degetul mare pe diamantele de pe el.

Il luasem pentru Thalia in ziua in care am fost la magazinul de bijuterii din afara orasului. Kaylee si tatal ei erau acolo, dar l-am cumparat fara ca ei sa-l vada. Nu i-l dasem ei inca pentru ca am eviat-o in ultima perioada. Nu am vrut sa i-l dau pur si simplu, voiam sa o fac intr-un mod frumos, pe care va putea sa si-l aminteasca. Ma indoiesc ca ar vrea sa isi aminteasca vreodata de experienta asta, dar nu vreau sa ma uite pe mine.

Probabil ca plange acum. Si, din nou, eu sunt cauza. Am oftat si am decis ce trebuie sa fac. Ma voi intoarce inapoi acasa si voi vorbi cu ea, ii voi spune ca totul s-a terminat- de data asta pe mine. Va fi fericita ca se va intoarce la familia ei si la papusa aia Ken afurisita, apoi va trai o viata mai fericita ca a mea.

Am pus cu grija lantul inapoi in cutie si am inchis-o. Nu m-am deranjat sa incerc sa pun fundita la loc pentru ca nu stiu cum se face.

Apoi am condus inapoi.

_____________

Thalia's point of view

Am mers pe atatea strazi ca nici nu mai stiu care este calea pe care am venit. Devin din ce in ce mai confuza cu fiecare pas pe care il fac. Eram departe de conac si de oricare strada in apropierea lui, eram sigura ca nimic nu imi era familiar. In enervarea mea, am incercat sa merg cat mai departe posibil de conac incat m-am pierdut.

La inceput, m-am gandit sa iau trenul. Dar am uitat sa iau orice ban care era al meu cu mine. Regret ca am luat-o pe calea asta. Nu stiu pare a asta a Freese-ului.

Soarele incepea sa apuna. Rozul, purpuriul si alastrul imaculat al cerului se imbinau cu norii. Dar frumusetea zilei nu ajungea la mine azi, soarele apunea si va fi in curand intuneric. Sa merg prin oras noaptea o sa fie atat de dificil.

Am stat pe o alee o vreme in timp ce incercat sa gasesc o solutie. Am observat mai multi oameni cum treceau si m-am gandit sa ii intreb. Am mers in josul strazii si am vazut mai multe grupuri de oameni. Era un market acolo.

Am intrat inauntru si am simtit cum cineva m-a atins pe umar. Eram constienta ca unii oameni nu au maniere, dar nu am mai experimentat niciodata asta pe pielea mea, si eram ingrozita.

"Nuci, nuci proaspete avem!" Vanzatorii strigau in urechea mea si am simtit cum incepe sa ma doara capul in timp ce am mers printre ei.

"Ma scuzati!" i-am zis unei doamne mai in varsta, dar m-a ignorat. "Domnule!", m-am intors la altcineva, si am fost ignorata complet.

Am mers mai departe si a inceput sa miroasa a peste. Un clopotel de bicicleta a sunat si m-am intors exact la timp sa vad un baiat tanar cum se indreapta spre mine. M-am dat la o parte la timp, intrand intr-o lada plina cu fruncte.

"Ai grija, fato!", il aud pe omul care vindea fructele astea si cineva m-a dat la o parte.

Unde traiam eu era atat de calm.

Cand am iesit din acel market al terorii era deja intuneric. Am oftat adanc, fericita ca macar am reusit sa ies. Mi-am infasurat mai bine haina in jurul meu si am continuat sa merg pe strada. Nu o sa reusesc niciodata sa ajung in seara asta.

Am simtit cum mi se aduna lacrimi in ochi, dar nu am de gand sa las asta sa se intample acum. Nu pot sa plang tot timpul. Am 17 ani, aproape 18. Trebuie sa fiu mai puternica. Mi-am sters ochii cu mainile in timp ce mergeam in fata unul complex abandonat. Am vazut o fata cum merge pe alee langa cladirea micuta si am sperat ca ma poate ajuta cu ceva.

"Ma scuzi!" o strig si se intoarce. Avea o tigara in mana si buzele rosii aprins. Era rasa pe jumatate, in cealalta jumatate tinandu-si parul lung si negru peste umar.

Si-a scos rtigata din gura si a ridicat o spranceana la mine. "Da?"

"Sunt pierduta. Nu stiu unde-"

"Esti in Fleese." ma opreste

"Stiu asta, dar nu stiu in care parte a orasului. Stii unde este spitalul Sf. Johm?"

A facut un cerc din fum si apoi a ras. "Esti prea departe ca sa ajungi acolo in noaptea asta." Ochii ei se indreapta catre incaltarile mele. "Avand in vedere ca mergi." Ranjeste si se intoarce.

"Dar conacele?" Intreb. Deveneam din ce in ce mai nervoasa. "Ai vreo idee unde sunt?"

"Conacele Meadowcliff? Traiesti acolo?" Parea acum destul de interesata.

"Pai, oarecum. Chiar trebuie sa ajung acolo." Ii spun.

"Te putem ajuta." Se uita dupa umarul ei si scoate un sunet ca si cum ar saruta pe cineva. In mai putin de o secunda, sunt inconjurata de trei barbati. Toti sunt inalti si unul dintre ei este foarte musculos. Tatuajele le acopera partile vizibile ale corpului si incep sa regret ca am vorbit cu fata asta.

"Doamnelor, fata asta are nevoie de indicatii pentru Meadowcliff. Sta intr-un conac. O putem ajuta, nu?"

Imi zambeste intr-un mod nu foarte prietenos.

~IMI PARE RAU PENTRU INTARZIERE SCUZE