26. Princess crown ✔

11.3K 864 62
                                    

Al doilea sărut al nostru pare foarte diferit faţă de primul, dar există multe asemănări. Ca prima dată, buzele şi mâinile lui sunt pe mine aşa delicat, buzele lui mişcându-se aşa lent şi delicat împotriva alor mele. Nu este greu să-l sărut sau să mă presez în el. El mă ţine ca şi cum sunt sticlă. Ca şi cum m-aş putea sparge dacă mă împinge prea tare.

Ştiu că imaginea cu mine repingându-l este încă în spatele minţii lui. Îi spune că nu mă mai deranjează atingerile lui. Nu mă deranjează ca el să mă sărute. Sentimentele mele pentru el s-au schimbat mult faţă de ieri. Promisiunea lui că mă lasă să-mi contactez mama m-a făcut să gândesc diferit. M-a făcut să mă decid să-i dau o şansă.

Chiar dacă poate i-am dat o şansă pentru şansa de a-mi vedea familia din nou, nu pot ignora că este ceva mai mult de atât. Cumva de-a lungul nopţii, Harry mi-a făcut inima să se încălzească pentru el. A făcut-o prin dorinţa de a mă ţine aproape de el şi felul prin care mereu îmi vorbeşte, ca şi cum sunt singura ce contează aici.

Nu ştiu cât stăm acolo. Braţele lui Harry fiind înconjurate în jurul taliei mele în timp ce ale mele sunt în jurul gâtului său, buzele noastre mişcându-se împotriva fiecăreia aşa încet şi delicat, încă cu multă nevoie. Ştiu că Harry a vrut asta de ceva timp. Nu am ştiut că voiam asta până acum.

Când nu mai este aer aproape deloc în plămânii noştri ne punem înapoi, mici gemete părăsindu-ne gurile. Un rânjet apare rapid pe faţa lui Harry. O culoare roz fiind pe obrazul lui în timp ce buzele lui arată umflate.

Zâmbesc şi eu când văd cât de fericit este dintr-o dată, micul argument pe care l-am avut acum câteva minute fiind uitat complet. Când Harry şi eu ne apropiem şi ne apropiem, greul pentru mine este să mă protejez de el şi să nu cred că toate astea sunt un truc pe care-l pune să mă rănească la sfârşit.

Este un joc foarte toxic pe care-l joc aici. Dacă el sfârşeşte trădându-mă o să doară mai mult acum decât ar fi făcut-o dacă doar aş fi continuat să păstrez distanţa faţă de el. Dacă aş fi continuat să-l resping. În momentul ăsta chiar nu-mi pasă. Mintea mea poate să se gândească la Harry şi cât de bine se simt buzele lui peste ale mele.

Harry îşi apleacă faţa mai aproape din nou, odihnindu-şi fruntea peste a mea şi holbâdu-se în ochii mei, zâmbetul fiind încă clar pe faţa lui.

"Asta a fost uimitor, prinţeso. Jur că dacă nu ar trebui să respir, te-aş putea săruta toată ziua." El spune, făcându-mă să roşesc şi să zâmbesc în acelaşi timp.

"Yeah. Şi eu." Spun ruşinoasă.

Îl simt îndepărtându-şi mâinile de pe spatele meu, mişcându-se gentil sus pe mâinile mele până când ajunge la faţa mea, cuprinzând-o în mâinile lui mari. Încă o dată se apleacă, presând un sărut pe fruntea mea în timp ce degetele lui mari îmi traversează obrajii.

"Iubesc să stau aici cu tine toată ziua, dar trebuie să lucrez, scumpo." El spune după ce se pune înapoi.

"Este okay. Pot aştepta." Spun, încercând să să-mi ascund dezamăgirea prin a forţa un zâmbet pe faţa mea.

"Nu va trebui să aştepţi mult. Toată lumea trebuie să plece într-o oră sau cam aşa. După putem merge în camera ta şi să despachetăm hainele tale. Sună bine?" El întreabă şi aprob din cap.

După ce amândoi mergem înapoi la poziţia de înainte, eu stând pe un fotoliu cu o carte în mâini în timp ce Harry stă în spatele biroului său, concentrat pe orice lucru face.

***

"Harry?" Spun numele lui întrebător şi el zumzăie în răspuns, ochiul lui fiind fixat pe hainele din cutii.

Scot cu grijă tiara din argint găsită în cutia pe care tocmai am deschis-o, ţinând-o în faţa mea.

"Nu-mi amintesc să comandăm asta." Spun, în final câştigându-i atenţia.

El se uită sus la mine când cuvintele îmi părăsesc gura, zâmbind când vede accesoriul din mâna mea.

"Asta pentru că tu nu ai fost acolo când am comandat-o, scumpo." El spune.

Un mic 'oh' este tot ce-mi părăseşte gura când încă mă simt puţin surprinsă şi confuză de ce a cumpărat asta. Mă uit de mai aproape la tiară, admirând micile diamante. Este absolut frumoasă. Sunt aşa concentartă pe ea încât nu-l observ pe Harry mişcându-se, dintr-o dată stând în faţa mea, plasându-şi mâna pe braţul meu ceea ce-mi câştigă atenţia.

"Nu-ţi place?" El întreabă, dezamăgirea fiind clară în vocea lui.

"Este frumoasă, Harry. Nu ştiu ce să spun. Mulţumesc." Spun cu adevăr, simţindu-mă cu adevărat fără cuvinte.

"Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Desigur că prinţesa mea o să aibă o coroană. Niciun dubiu despre asta." El spune  şi când mă uit la el îl găsesc zâmbindu-mi.

Înclinându-mi capul pe spate şi stând pe vârfuri, mă întind şi-mi presez buzele peste ale lui, plasându-mi mâna liberă pe gâtul lui. El mă sărută înapoi cât de mult poate, dar este puţin cam greu întrucât nu-şi poate abţine zâmbetul. După un timp renunţăm, amândoi lăsând afară un râs când ne punem înapoi. Îl simt apucându-mi talia gentil, punându-mi mâna sus în a lui şi luând tiara în mâna lui, plasând-o cu grijă în vârful capului meu.

"Frumoasă." El comentează, făcându-mă să roşesc incă o dată.

Cu tiara pe capul meu mă întorc la despachetat, Harry mutându-se înapoi la poziţia de înainte, pe ambele părţi ale patului.

Întreaga cameră este un dezastru total chiar acum, cutii şi bule aruncate peste tot. Am fost cu adevărat şocată când am văzut toate cutiile aici. Nu aş fi crezut că am comandat aşa multe ieri. Se pare că n-am făcut-o. Deoarece am fost foarte încăpăţânată şi nu am vrut ca el să-mi cumpere toate astea, a cumpărat chestii extra.

Pentru unele motive mi-a cumpărat multe bijuterii şi rochii de bal. Am fost confuză de ce, dar le-a comandat în caz că voi avea nevoie de ele mai târziu. Ştiu că dacă el este deţinătorul unei companii mari probabil merge la o mulţime de petreceri. Poate  mă vrea cu el uneori, dar chiar acum asta ar fi imposibil. Sunt sigură că cineva ar recunoaşte fata dispărută.

Nu ştiu ce să mai cred despre situaţia asta. Sunt încă răpită, dar acum am şansa să-mi contactez mama, începând cu o scrisoare şi cine ştie? Poate mă va lăsa să-i văd uneori. Sper că o va face. M-ar distruge dacă nu.

Cred că o scrisoare este bună pentru început. Îi pot spune că sunt okay şi că o iubesc şi că voi fi din nou lângă ea curând. Probabil este îngrijorată chiar acum şi cunoscându-mi mama, probabil nu a dormit din ziua în care am fost răpită. Am nevoie să-i scriu scrisoarea cât de curând posibil. Nu vreau ca toate astea s-o afecteze aşa rău. Sper că scrisoarea o va relaxa puţin.

"Hei Harry." Spun şi el zumzăie uitându-se la mine.

Mă simt puţin emoţionată să întreb, sperând că nu va înţelege greşit, dar nu ar trebui. A făcut o promisiune şi promisiunile trebuie să fie îndeplinite. Chiar dacă a fost împotrivă la început.

"Când suntem gata aici, pot, te rog, să-i scriu scrisoarea mamei?" Întreb.

Este greu să-l citesc. Faţa lui e lipsită de expresie, dar din fericire răspunde o secundă mai târziu cu o mică aprobare.

"Mulţumesc." Expir, simţindu-mă foarte uşurată că nu s-a răzgândit.

"Nicio problemă, iubito." El murmură, luându-şi ochiul de pe mine şi continuând să împacheteze nişte haine.

O să fie foarte greu să-i scriu scrisoarea mamei. Mai ales că nu sunt sigură ce să-i spun. Mai eşti încă ostatică dacă începi să simţi ceva pentru răpitorul tău?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~


Scar [H.S] - TradusăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum