Scar [H.S] - Tradusă

21. Butterfly ✔

"Okay, îţi voi da o şansă."

Un rânjet mare se formează pe faţa lui când cuvintele îmi părsesc gura, ochiul lui luminându-se în timp ce se uită la mine.

"Chiar?"

"D-dar doar dacă promiţi că îmi voi putea contacta familia cândva."

"Promit că te voi lăsa să-ţi contactezi familia." Spune, plasând trei săruturi micuţe pe spatele mâinii mele înainte să continuie. "Tu poţi scrie scrisoarea pentru mama ta mâine dacă vrei. Doar ca ea să ştie că eşti pe mâini bune."

De data asta este rândul meu să zâmbesc, fericirea de a şti că-mi pot contacta familia fiind singurul lucru bun simţit de zile.

Harry pare surprins când mă aplec şi îmi înconjor mâinile în jurul gâtului său, îmbrăţişându-l în timp ce îmi odihnesc capul pe umărul lui. Cu toate acestea, nu îi ia mult să-şi înconjoare şi el mâinile în jurul corpului meu.

"Mulţumesc, Harry." Spun şi o secundă mai târziu un sărut este plasat pe o parte a feţei mele.

"Cu plăcere, prinţeso. Voi face orice să te fac fericită."

Nu ştiu cât de mult durează îmbrăţişarea noastră ciudată, dar curând spatele meu începe să mă doară aşa că mă dau înapoi, stând dreaptă din nou. În timp ce îmi ţine mâna, Harry se întinde pe spate, delicat trăgându-mă cu el până când stau în genunchi pe canapea.

"Ghemuieşte-te cu mine, te rog, iubire." Spune delicat, făcând spaţiu pentru mine să mă întind lângă el.

Aşa fac. Mă târăsc până unde trebuie să fiu, lăsându-mă jos în spaţiul mic de lângă el. Cu mâna lui înconjurată protector în jurul meu, capul meu sfârşeşte întins pe pieptul lui, mâinile mele odihnind-se pe stomacul lui. Porneşte televizorul şi noi stăm întinşi acolo pentru nu ştiu cât de mult timp, sentimentul de a ne ţine apropiaţi reciproc devenind deja nelipsit. Se simte foarte bine. Înţeleg acum de ce aşa multor oameni le place giugiuleala.

Ochii noştri sunt concentraţi pe filmul din faţa noastră, dar la un moment dat îl prind pe Harry holbându-se la mine, un mic zâmbet fiind pe buzele lui înainte să-mi sărute fruntea.

Cred că am făcut decizia corectă că i-am dat o şansă. În acest fel voi avea un viitor cu mama şi fraţii mei. Harry nu pare o persoană care m-ar minţi în legătură cu asta. Aş fi putut avea dubii dacă el este sincer sau nu, dar în acest moment pare sincer. Pare că deja îi pasă de mine mult şi nu cred că m-ar răni vreodată intenţionat.

"Ce ai în cap, prinţeso?" El întreabă dintr-o dată de deasupra mea, ducându-şi mâinile la faţa mea şi îndepărtând gentil puţin păr ce mi-a căzut pe faţă.

"Nimic. Doar privesc filmul." Mint cu o ridicare de umeri.

"Asta nu este adevărat, iubito. Te holbezi la masă de circa zece minute." El spune.

Îmi înclin capul pe spate pentru a mă uita la el, ochiul lui prinzându-i pe ai mei într-o clipită, un mic zâmbet ridicându-i buzele.

"Okay, poate mă gândeam puţin." Spun sinceră şi Harry zumzăie, aprobând încet cu capul lui, în timp ce buzele lui se trag într-un rânjet.

"Te gândeai la partea superioară a corpului meu dezbrăcat? Pentru că te-amprins holbându-te la el pentru ceva timp noaptea trecută."

Gura mea se deschide în timp ce un mic suspin îmi părăseşte buzele, faţa mea încălzindu-se de ruşine. Okay, poate că m-am holbat un pic prea mult la el noapte trecută, dar nu am crezut că a observat. Doamne, asta este aşa jenant. Harry râde la reacţia mea, zâmbetul lui foarte mare formând mici riduri la ochiul lui drept, şi acolo unde cel stâng era cândva.

"Aww iubito, nu fii ruşinată. O găsesc adorabilă." El spune după ce râsul lui se duce.

"Nu m-am uitat chiar atât de mult." Mă apăr, făcându-l pe Harry să rânjească iar.

"Sigur că nu, scumpo. Sigur că nu."

"Doar mă uitam la tatuajele tale. Nu credeam că ai unele. Mai ales un fluture mare." Vorbesc înapoi.

"Ei bine te-ai holbat la el destul de mult timp, dacă aş putea spune aşa."

"Ei bine poate că aşteptam să iese şi să zboare." Spun şi el începe să râdă iarăşi.

Mă găsesc zâmbind în timp ce mă uit la cât de fericit este, zâmbind şi râzând la lucrurile pe care le spun. Este o mare schimbare de la starea de spirit tristă în care a fost ieri.

Aş minţi dacă aş spune că nu-mi place să-l văd fericit. El deja mi-a spus că este o persoană foarte singură. Sunt mândră că are un moment bun acum.

"Ei bine poate mă simt de parcă a fost înlocuit când am adus un fluture mult mai frumos cu mine acasă." Spune după ce râsul lui se duce.

Zâmbetele noastre încep încet să se confrunte când ne pierdem în ochii celuilalt, verdele din ochiul lui ţinându-mă ostatică.

"Poate a fost." Şoptesc şi un zumzet calm se aude din spatele gâtului lui.

Nu ştiu cât timp doar am stat acolo, holbându-ne unul în ochii celuilalt, simţindu-ne capturaţi reciproc. Chiar dacă ochiul lui este în ai mei, simt că mintea lui este în altă parte, dinţii lui muşcându-i buza inferioară nervos.

Când o lasă ia o respiraţie adâncă, cuvintele căzând aşa delicat de pe buzele lui.

"Şi poate chiar vreau să te sărut."

~~~~~~~~~~~~~~~~