Top Love

Capitolul XXV

  - O sa incetezi odata cu apelativul asta?

  - Doar daca iti schimbi numele, si probabil nici atunci. 

  - Pai, sa mergem amice. Asteapta-ma doar doua secunde sa imi iau rucsacul.

M-am intors la bucatarie, mi-am luat ghiozdanul si l-am aruncat peste umarul drept si fix cand sa plec, tatal meu m-a prins de incheietura. 

  - Te rog, nu ma forta sa iau altfel de masuri.

  - Poti sa incepi cu spionii ta ciudati. Eu nu am nimic de ascuns, spun atat de rece incat m-am uimit singura cat de bine mi-am jucat faza. 

M-am desprins din stransoarea lui apoi am iesit. In drum spre liceu, James ma tot privea dar parca ii era teama sa puna intrebari.

  - Mama ta nu te-a invatat ca e nepoliticos sa te holbezi?

  - Tot ea m-a invatat ca daca am si cea mai mica curiozitate, sa intreb.

  - Nu am nimic.

  - Atunci de ce fata ta arata ca cimentul?

  - A fost cumva o jignire indirecta?

  - Nu! Nu .. scuze daca asa a sunat Wo. Nu te-as putea jigni vreodata.

A accelerat pasul deodata, dupa care s-a pus in fata mea. Mi-am ridicat privirea spre a lui si n-am citit decat ingrijorare si multa, multa caldura in ochii lui. 

  - Mai stii ca imi spuneai absolut orice cand eram mai mici? Chiar si atunci cand ai mancat sapun si ai ajuns la spital, dar ti-a fost prea teama sa spui si familiei?

  - M-am cam certat cu tatal meu. Ori o iau eu pe campii, ori el, dar in orice caz ceva ne cutremura relatia si nu stiu ce. Nu mai avem aceleasi pareri, nu imi mai da aceleasi sfaturi .. ceva s-a schimbat mult James. 

  - Te-ai gandit ca toata schimbarea vine de la tine Wo?

  - Dar eu nu am facut nimic! m-am trezit tipandu-i in fata.

  - Sa ne gandim putin. Ai intrat la liceu, faci teatru, ai un iubit si mai nou intri in conflicte din care Dumnezeu stie cum iesi de fiecare data. Asta te maturizeaza din start suficient de mult si te face sa iei destule decizii pe propria piele. Poate presiunea care apasa pe toate acestea se descarca exact in casa la tine. Atunci apar certurile dintre tine si tatal tau.

  L-am privit cu o jumatate de zambet. Era exact cum mi-l aminteam. Atat de descurcaret si calm, atat de inteligent. El si sfaturile lui mai mult decat geniale. Starea lui de spirit si felul in care ma privea, ca si cum era gata sa dea culoare lumii intregi daca devenea alb-negru. L-am imbratisat iar el m-a ridicat cum facea mereu.

  - Multumesc ca te-ai intors in viata mea. 

A ramas tacut iar cand l-am privit din nou se uita intr-un fel tare ciudat la mine. Ca si cum era trist si furios in acelasi timp. 

  - E totul in regula?

  - Da, totul e bine, imi raspunde incet apoi ofteaza.

Am ridicat din umeri si am pornit la drum din nou. Poate isi amintise ceva din trecut. Si eu aveam momente cand faceam grimase la amintirile cu el. 

Cand in sfarsit am ajuns la liceu, el a trebuit sa fuga pentru a-si lua proiectul la biologie din dulap si sa ajunga si la ora la timp. Pentru un moment am simtit o intepatura in tot corpul iar la scurt timp mi-am dat seama ca tocmai primisem o bucata zdravana care ma prabusise. Am privit in sus, unde Bella ma privea cu aceiasi fata de catea zilnica. Frate, chiar mai trebuia sa o schimbe. Deci ea tocmai indraznise sa ma atinga si mai si vorbea aiureli.