Totul sau Nimic

38.Totul sau... Finalul

   Îmi deschid ochii cu greu. Mă simt așa de obosită și slăbită. Încerc să mă ridic ușor din pat. Sunt într-o cameră de spital. Încerc să îmi amintesc ce s-a întâmplat dar mă doare capul. Mă ridic la marginea patului și încerc să pășesc. Obosesc respirând. Îmi văd reflexia în fereastră. Sunt aceeași Mia. Poate doar părul meu s-a revoltat puțin dar în rest sunt la fel. Am nevoie de o tunsoare. E seară afară. Mă sprijin de perete și ies din încăpere. Sunt pe holurile spitalului. Încă mai este lume în jur.

-Domnule, nu vă putem lăsa înăuntru. Orele de vizită s-au terminat, zice o asistentă unui băiat înalt.

-Dar e o problemă cu prietenul meu, trebuie să știu dacă a fost aici, răspunde nimeni altul decât Henry.

-A trecut mai devreme un băiat pe aici, anunță asistenta.

-Mulțu-

Băiatul nu termină de vorbit fiindcă îl îmbrățișez.

-Hei, cin- Mia? Mia Tenebris? Întreabă Henry mirat.

-Da..., nu ne-am mai văzut de ceva timp, zic eu zâmbind.

-Mda, ai fost lovită de o mașină.

La auzul acestor cuvinte, mă doare capul și mai tare. Deodată, îmi amintesc tot ce s-a întâmplat. Mike! Mă certasem cu Mike când am fost lovită. A fost o neînțelegere. Am greșit. L-am acuzat de ceva ce nu a făcut. Trebuie să îmi cer scuze.

-Ai spus de o problemă cu prietenul tău. Te referi cumva la Mike? Fiindcă m-am certat cu el în ziua în care m-a călcat mașina... Îmi pare rău că v-am îngrijorat așa tare chiar în ziua când Skyler s-a trezit din comă, spun eu puțin agitată. Băiatul pălește.

-De unde știi de coma lui Skyler? De unde știi de Skyler în primul rând? Întreabă băiatul confuz.

-Hă? Doar tu ne-ai prezentat-o când Mike avea piciorul în ghips.

-Dar... tu erai în comă atunci, răspunde băiatul calm și puțin trist.

-Astăzi ce zi e?

-27 septembrie.

Ziua mea de naștere...

-Am fost în comă o săptămână! Mike a avut piciorul rupt de anul nou! Răspund eu mânioasă.

-Ai fost în comă un an. După câte am înțeles din ancheta poliției. Tu ai fost cea care s-a aruncat în fața mașinii. S-a întâmplat în prima zi de liceu din a XI-a. Poate ai încă memorii lipsă, explică băiatul. Inima îmi bate nebunește. De ce? Transpir. De ce?

-Minți... Am fost cu voi la plajă anul ăsta. L-am tuns pe Mike, nu îți amintești? Am jucat prințesa la piesa de la sfârșitul anului. Atunci Mike m-a... sărutat. Am fost cu voi în tabără. Am făcut atâtea, strig eu furioasă. De ce sunt așa nervoasă?

-Ba nu. Nu tu l-ai tuns pe Mike, nu tu ai jucat prințesa, nu tu l-ai sărutat pe Mike, ci Ava.

-Ava? Întreb eu cu glas tremurat.

-Da, m-am gândit că Mike a venit aici să o viziteze fiindcă a fost călcată acum o săptămână de mașină și este în comă. Mike nu a fost într-o stare prea bună zilele astea. Dar Mike s-a transferat la noi în ziua când ai avut accidentul. Nu ar trebui să îl cunoști, explică Henry. Îl împing și fug.

-Hei, domnișoară! Strigă o asistentă după mine. Nu mă opresc. Lacrimile îmi cuprind privirea. E doar un vis... un coșmar mai exact. Deschid ușile și ies din spital. Sunt extenuată. Simt că voi cădea pe jos. Unde ar trebui să mă duc acum. Inima mi se oprește pentru o secundă. Pe marginea podului din fața mea se află o persoană ce stă în picioare pe balustradă. Ce face? Încearcă... să își ia viața? Și eu am încercat să mi-o iau. Am învățat ceva din asta. Oprește-te! Nu o face. Vei regreta! Vei pierde tot ce e mai frumos în viață. Mike mi-a spus că îmi va arăta motive pentru care vreau să trăiesc. Am crezut că glumește. Asta s-a întâmplat când ne-am cunoscut. De atunci nu a mai amintit niciodată de ele. Așa că atunci... de ce am atâtea motive să trăiesc? Alerg spre persoana ce poartă o glugă în cap.