Totul sau Nimic

34.Totul sau... Concertul

   Astăzi se întâmplă ceva. Nu, nu știu ce. Tot orașul parcă a luat-o razna, iar punctul principal de turism este liceul meu. Ce face atâta lume aici? Intru în camera clubului unde se află deja toată lumea. Vreau să vorbesc cu Mia dar între patru ochi așa că sunt nevoit să mai aștept.

-Ce se întâmplă afară? Întreb eu curios.

-Astăzi are loc un concert caritabil pentru copiii din spitale în liceu, explică Ella.

-Asta însemnă că și pentru Skyler? Spune eu cu speranță.

-Da, răspunde Henry zâmbind sincer. Mă bucur. În sfârșit se mai întâmplă ceva bun. Mai întâi victoria de aseară și acum asta. Ușa din spatele meu se deschide iar Vlad pătrunde timid în încăpere.

-Salut, ce faceți? Întreabă acesta.

-Bine, ce te aduce pe aici? Întreabă Henry.

-Da..., ce te aduce aici? Întreabă Mia sarcastică. Ea încă are o părere proastă despre Vlad.

-Este un membru al clubului, răspunde Ella schițând ceva pe o hârtie.

-Ce?! Strigă Mia indignată.

-Bine ai venit, răspund eu calm strângându-i mâna.

-Îmi cer scuze pentru momentele când râdeam de tine, îi spune Vlad Miei foarte agitat. Bate din picior foarte des. Fata îl privește sceptică dar nu spune nimic.

-Cred că e timpul să mergem la concert, anunță Ella privind ceasul de pe perete. Ne ridicăm cu toții și mergem în curtea liceului unde este o scenă montată. Când au avut timp să facă toate astea? Aseară nu era nimic aici? Cât de eficienți au fost oamenii ăștia?

-Ah, Henry, voiam să te întreb... ca ce lucrează tatăl tău? Întreb eu privind subtil într-o altă direcție ca să pară că nu prea îmi pasă.

-De ce întrebi?

-Curiozitate.

-Este secretarul liceului, răspunde băiatul puțin nedumerit.

Bingo. Teoria mea a fost corectă.

-Deci el ți-a dat numărul meu! Strig eu satisfăcut. Henry mă privește în ochi pentru câteva momente până își dă seama ce tocmai am spus. Apoi, își pune mâna pe față teatral și spune:

-Fi-rar!

-Știați că Madison a ajuns președintele consiliului de elevi? Întreabă Vlad încercând să se bage în discuție.

-Nu, răspund eu puțin fericit. Nu prea o să o mai vedem fiindcă va avea prea multă treabă cu consiliul.

Toată curtea școlii este aglomerată. Ne așezăm într-un colț puțin mai retras și așteptăm. Cortina este trasă încetul cu încetul iar lumea aplaudă.

-Cine cântă? O întreb eu curios pe Mia.

-Este un idol al generației noastre. Numele ei este Olivia Unum, răspunde fata încercând să se ridice pe vârfuri pentru a vedea mai bine

Oh, înțeleg... Olivia... Olivia... Stai puțin?! Cortina este trasă iar fata pe care am cunoscut-o acum o săptămână se arată cu o chitară în mână. Vântul îi bate părul blond. Majordom, bodyguard? Normal că e un star. Cum de nu mi-am dat seama până acum? Poate crede că sunt un fan ce s-a prefăcut că nu o cunoaște ca să petreacă timp cu ea. Mă înroșesc când mă gândesc că am plâns în poala ei acum câteva zile. Îmi este rușine. Vreau acasă. Vreau să mă închid în camera mea și să urlu într-o pernă. Olivia începe să cânte.

-De ce ai înroșit? Întreabă Mia privindu-mă foarte serioasă.

-N-nu am înroșit.

Mia își ridică sprânceana și apoi își întoarce atenția către scenă.

-Următoarea melodie aș vrea să i-o dedic unui prieten foarte bun, prezent aici de față. Numele lui e Mike Lux, anunță Olivia care începe să cânte următoarea piesă. Toată lumea își întoarce privirea spre mine.

-O cunoști?! Întreabă prietenii mei în cor.

-Mda... am vorbit de câteva ori, răspund eu făcând un pas în spate.

După ce concertul se încheie, Olivia coboară de pe scenă și se îndreaptă țintă spre mine.

-Ești o vedetă? Întreb eu încă mirat.

-Da. M-am mirat la început. Credeam că știi asta. Dar mi-a plăcut. Oamenii vor să fie prieteni cu mine pentru cine sunt pe scenă, nu înafara ei. Tu ai fost primul meu prieten adevărat. Lumea este ca un cântec, la început suntem atrași de către melodie iar în cele din urmă... le învățăm versurile.

O privesc tăcut pe fată. Are dreptate. Este o persoană atât de calmă și tăcută. Sigur a muncit mult să ajungă atât de sus. Problema este că a muncit singură. Nu a avut pe nimeni alături. Și eu am fost un singuratic dar am învățat că nu poți trăi singur în această lume. Nu m-a chemat la ea acasă ca să o ascult cum cântă. A vrut doar o persoană cu care să stea și să vorbească... un prieten.

-Ești o prietenă bună, ai ascultat toate problemele pe care le aveam , îi spun eu zâmbind cu compasiunea.

-Eu am încredere în tine iar tun în mine, nu asta presupune prietenia?

Încuviințez.

Directorul se urcă pe scenă pentru a anunța că Olivia va fi elevă la acest liceu de acum înainte. Toți elevii încep să o asalteze și să îi spună să vină în clasa lor.

-La ce clasă ești?

-Vin-o la G!

-Înscrie-te în clubul de muzică, te rugăm!

Mă îndepărtez încet și îi las ei momentul de strălucire. Atâta lume în jurul ei și nimeni nu îi este prieten cu adevărat. Îmi pare rău pentru ea... Primii care se arată în fața ei sunt chiar prietenii lui Madison.

-Văd că prietenii te-au părăsit, îi spune Mia lui Madison care stă într-un colț tristă privind la mulțime.

-Nu m-au părăsit prietenii. Am realizat doar că nu am avut niciodată unii, răspunde fata privind în jos. Este cu moralul la pământ. Avea puterea de partea ei. După ce ia fost luată din față a văzut adevărul. Degeaba ești populară dacă nimănui nu îi pasă de tine cu adevărat.

-De ce nu încerci să le scrii să se întoarcă? O întreb eu făcându-mi-se milă de ea. O cunosc de atâția ani. Pe cât de mult o uram, pe atât de mult îmi este milă acum. Eu nu sunt ca ea.

-Vreau să le scriu ca să le amintesc că sunt încă aici... dar apoi îmi amintesc că ei știu asta... doar că nu le pasă.

-Poate le-ai greșit cu ceva, spun eu calm dar puțin trist.

-Bineînțeles că am greșit. Sunt un simplu om... fac greșeli. Dar despre fapte bune nu se discută. Sunt președintele consiliului de elevi. Astăzi mi-a fost aprobată cerea pentru lungirea pauzelor. Știai asta? Nu... fiindcă nimeni nu vorbește despre lucruri, îmi explică Madison.

-Nimeni nu este perfect. Cu toții facem greșeli. Problema este că trăim într-o societate care judecă.

Madison a vrut prieteni. A crezut că îi va obține dacă va avea putere. A greșit...

-Fi tu însuți și o să întâlnești oameni care vor să fie prietenii tăi. Dacă nu ești sinceră cu ei, ai așteptarea să fie alături de tine? Întreb eu. Fata mă privește în ochi și spune:

-Te-ai schimbat. Nu mai ești băiețelul din generală care nu era în stare de nimic. Pari mai înalt... ai încetat cumva să mai privești în jos?

Îi arunc o ultimă privire lui Madison înainte să plec. Și ea pare mai frumoasă... a încetat cumva să mai poarte o mască?