Totul sau Nimic

10.Totul sau... Muzeul

-Am ajuns copii. Coborâți pe rând! Anunță dirigintele. Mia se dă jos prima iar apoi eu. Henry coboară foarte mândru de sine.

-S-a întâmplat ceva? Întreabă Mia.

-Da. Am terminat jumătate din snack-uri, răspunde băiatul zâmbind.

-Stomacului tău nu cred că îi va convenii asta, zic eu.

-Detaliile nu sunt importante, răspunde Henry.

Intrăm cu toții în muzeu unde suntem întâmpinați de fosila unui dinozaur masiv. Dirigintele ne anunță că putem să explorăm muzeul timp de o oră iar apoi trebui să ne întoarcem la intrare.

-Și... unde mergem? Îi întreb eu stângaci pe Mia și Henry.

-Suveniruri, rostesc îi deodată.

-Dar nu am văzut nimic încă. Nu ar trebui să lăsăm suvenirurile la sfârșit?

-Ele sunt principalul motiv care suntem aici, răspund ei înflăcărați.

-Cum spuneți voi. Eu merg până la toaletă, anunț eu.

Muzeul este destul de pustiu. Observ numai studenți din liceul meu pe aici. Fosilele de dinozauri sunt destul de impresionante. Ajung pe un hol lateral unde se află un tonomat de băuturi și cele două toalete. Fac ce am de făcut iar apoi mă spăl pe mâini.

-Hai Ella, spune cum ai făcut-o? Spune vocea unei fete de pe hol.

-Cred că Henry a pierdut un pariul, altfel nu ar fi așa drăguț cu ea, zice alta.

-Nu e cea ce pare, fetelor, răspunde Ella amăgită.

Ies din toaletă și le privesc pe fete câteva momente dintr-un colț până sunt observat.

-La ce te uiți? Mergi și privește niște fosile, îmi spune una din fete.

-Asta fac. Voi sunteți unele dintre ele, răspund eu simplu privindu-le dușmănos.

-Ce ai spus?! Zice una din fete răstit.

Mă apropii ușor de ele până ajung în dreptul tonomatului de unde cumpăr două sucuri la doză.

-Știți, de obicei oamenii realizează valoarea unui lucru abia după ce îl pierd, explic eu.

-Ce vrei să spui?

-Că Ella nu e jucăria voastră. O folosiți doar când aveți nevoie iar în apoi o ignorați de parcă nu ar exista. Mă dezgustați. Poate ar fi mai bine să mă uit la niște fosile decât la voi. Poftim (Îi dau una din doze Ellei).

Nu am prieteni de prea mult timp dar am învățat ceva în acest timp scurt. Nu permit nimănui să își bată joc de acest titlu. Poate dacă aș fi avut de mic prieteni precum Mia și Henry, aș fi fost un alt om.

-Cine te crezi să spui toate astea?! Întreabă una din fete. Imaginea Miei îmi trece prin minte când răspund cu un zâmbet superior pe față:

-Un idiot.

Toate fetele se holbează la mine crezând că nu au auzit bine.

-Ella, vi și tu? Mia și Henry sunt la magazinul de suveniruri, întreb eu calm.

-Da..., răspunde fata înroșindu-se la față. Simte că a găsit în sfârșit persoane care o înțeleg.

-Ai de gând să pleci așa? Suntem prietenele tale! Tipul ăsta e un idiot, chiar el a spus asta! Se răstește una din tinere.

-Îmi pare rău. Poate și eu sunt o idioată dar prefer să stau cu el, răspunde Ella privindu-le în ochi pe fete.

Ne îndepărtăm într-o liniște plăcută de acel hol. Îi găsim pe Mia și Henry în același loc. Par să se certe cu vânzătoarea.

-Ce se întâmplă? Întreabă Ella timidă și curioasă.

-Negociem prețul pentru această cană, răspunde Mia.

-Nu cred că așa funcționează magazinele de suveniruri, spun eu ridicându-mi o sprânceană.

-Tu nu știi nimic, ești doar un idiot.

Ella zâmbește la auzul acestor cuvinte și spune:

-Acum știu la ce te-ai referit mai devreme.

Înroșesc puțin dar încep și eu să zâmbesc și ajungem în cele din urmă să râdem amândoi. După o dispută de încă cincisprezece minute, vânzătoarea îi oferă cana Miei la jumătate de preț. Ne întoarcem la autocar unde deja s-a adunat toată lumea. Grupul de fete de mai devreme ne privește cu ură.

-Ce-i cu ele? Întreabă Mia.

-Așa sunt ele de obicei, doar că încearcă să ascundă asta, răspund eu privind în altă parte.

-Ce vrei să spui prin asta?

-Nimic special.

Ne urcăm în autocar și ne întoarcem la motel. Drumul a părut mult mai scurt de data asta. Probabil ne-am obișnuit cu traseul sau timpul a zburat în timp ce m-am gândit la cum ar trebui să îi spun Miei ce simt. Ajunși la motel, mă întorc în camera mea iar Henry merge să discute cu dirigintele. Cineva bate la ușă.

-E deschis, zic eu.

Mia și Ella întră în cameră îmbrăcate în pijamale și ținând perne în mâini. E destul de evident ce se petrece aici dar totuși voi întreba cu speranță:

-Ce faceți...?

-Petrecere în pijamale, bătaie cu perne, chestii de rutină, știi?

-Câți ani ave-

Sunt lovit cu o pernă în față înainte să termin propoziția. Îmi iau pijamalele și merg să mă schimb în baie. Dacă nu îi poți învinge, alătură-te lor. Între timp, ajunge și Henry în cameră și anunță:

-Am vorbit cu dirigintele și ne lasă în ultima seară să dormim afară, în sacurile de dormit. Este o pădure aproape de motel. Putem înnopta acolo. Bineînțeles, să nu mergem prea adânc.

Fetele încuviințează foarte entuziasmate. Henry se apropie de rucsacul și își scoate snack-urile. Apoi, își ridică perna de pe pat și spune zâmbind larg:

-Putem începe!

Toată lumea începe să arunce cu perne mai puțin eu care nu am fost pregătit. Mă arunc sub pat și aștept ca o pernă să cadă pe podea lângă mine. Liniștea se lasă deodată în încăpere. Sunt tras de picioare și scos de sub pat de către Henry în timp ce fetele aruncă cu perne în mine. Mă ridic și contraatac. Dintr-un motiv sau altul chiar mă distrez. Continuăm să aruncăm cu perne unul în altul pentru mai bine de jumătate de oră. Este deja 00:00. Mia se împiedică de o pernă aruncată pe jos și cade. O prind înainte de momentul impactului. Nici măcar nu realizasem ce s-a întâmplat. Picioarele mele s-au mișcat singure iar inima îmi bate mai tare.

-Ești bine? Întreb eu.

-Da..., mulțumesc.

-Pentru puțin.

Nu vreau să îi dau drumul. Vreau să o țin în brațe ore întregi. De ce sunt așa transpirat? De ce îmi tremură mâinile? O privesc în ochi pe Mia și pot observa toată durerea sa. Este o persoană fragilă, doar a încercat să își ia viața. Trebuie să o protejez.

Cineva bate la ușă. Îi dau drumul Miei din brațe și ne așezăm pe pat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Henry deschide ușa frustrat. Era foarte mândru de mine. De ce cineva a trebuit să bată la ușă chiar acum, se întreabă băiatul. În dreptul intrării se află grupul de fete de la muzeu.

-Unii încearcă să doarmă. Puteți să nu mai faceți atâta gălăgie?

-Da..., da, răspunde Henry închizându-le ușa în nas.

-Aparent, vecinii noștri sunt deranjați din cauza distracției de care avem parte. Ce spuneți să ne uităm la un film în schimb? Întreabă Henry încercând să refacă atmosfera de mai devreme. Băiatul alege un film de groază și mă obligă să stau lângă Mia. Zâmbește șmecherește. De ce știu ce înseamnă asta?