Totul sau Nimic

28.Totul sau... Visul

Stau întins în pat. Mama m-a trimis la doi psihologi săptămâna asta pentru a îi confirma că sunt în regulă. Îi pot înțelege grija. Fiul ei a văzut cum un om a fost ucis în fața sa. Primele nopți am avut insomnii dar acum sunt mai bine... cel puțin așa cred. Telefonul îmi sună. Îl ridic și observ numărul lui Henry.

-Alo? Întreb eu.

-Salut Mike. Ce faci?

-Mă întrebam de unde ai numărul meu, tu?

-Sunt la spital. Voiam să te întreb dacă ai putea veni și tu. I-am chemat deja pe ceilalți. Aș vrea să ne petrecem astăzi ziua de Skyler fiindcă se simte singură în ultimul timp.

-Sigur, mă îmbrac acum, zic eu și închid telefonul. Mă îmbrac cu primele haine pe care le prind din dulap, îi dau de mâncare lui Rollo care toarce la picioarele mele iar apoi plec. După cum știe toată lumea urăsc autobuzele. Ei bine, după ce am aflat că criminalul din oraș a fost un șofer de autobuz... ghiciți ce... le urăsc și mai tare acum. Sunt călare pe bicicleta pe care am primit-o de Crăciun de la Mia. Ajung cât ai clipii la spital. Privesc în jur și îmi amintesc locul în care am cunoscut-o pe Skyler. Făceam un picnic pe iarbă lângă acel stejar din dreapta mea. Intru în spital și urc la etaj. Verific baia din curiozitate și observ că a fost montată o oglindă nouă. Cea veche a fost spartă de Henry acum ceva vreme. Intru în salonul fetei și constat că sunt ultimul care trebuia să ajungă. Ella desenează alături de Skyler iar Henry se uită peste o fișă cu analizele surorii lui. Mia se plictisește într-un colț.

-Ai întârziat, anunță Mia.

-A fost trafic.

-Așa spun toți.

O privesc sceptic dar nu îi mai reproșez nimic. Îi salut și pe ceilalți.

-Ce ai pățit la față? Întreabă micuța Skyler.

-M-am lovit, nimic special.

-A făcut pe cavalerul, completează Ella zâmbind scurt. Pot observa că fata este mult mai serioasă decât înainte. Câteva cearcăne și-au făcut casă sub ochii fetei. Probabil are mai multe probleme cu somnul decât mine. Eu am mai văzut moarte o dată în viața ochilor când m-am întâlnit cu acel lup. Sunt mai obișnuit decât ea. Sper că și inima mea la fel.

-Hai să jucăm cărți, îmi spune Mia.

-Sigur.

Trec cincisprezece minute iar Henry pare că a terminat cu acele fișe fiindcă le pune pe dulap și se apropie de noi.

-Am avantajul numeric!

-Dar mi-ai activat capcana!

-Infanteria mea este mai bună!

-Hei... sunteți siguri că jucați macaua? Ne întreabă Henry neînțelegând ce spunem.

-Da, doar că este competitiv, îi răspund eu.

-Nu vei rezista bombei nucleare, lașule, zice Mia zâmbind. Henry ne privește și mai confuz așa că decide să o verifice pe Skyler.

-Ce desenați aici?

-O balerină, răspunde Skyler iar Ella zâmbește.

-Îți plac balerinele? Întreabă Mia ridicându-și privirea din cărți.

-Da. Vreau să devin o balerină dacă cresc mare.

-Dacă? Zic eu încremenind.

-Cum adică dacă? Sigur că vei devenii mare. Ce tot îndrugi acolo? Întreabă Henry agitat.

-Starea mea nu este încă stabilă, nu? Pot murii oricând, răspunde fata calmă. Pielea mi se face de găină la auzul acestor cuvinte. Buza lui Henry tremură în timp ce spune:

-Skyler... nu mai-

-Vreau să devin balerină. Ăsta e visul meu. Se spune că majoritatea viselor rămân doar... vise, așa că e foarte posibil ca și acesta să fie la fel, completează fata.

-Skyler, am visat din totdeauna să pot trăi o viață normală. Nu am vrut să mai fiu o bătaie de joc. Am vrut să am prieteni adevărați (Îi privesc pe Henry și Ella) și cine știe, poate să găsesc și o fată pe care să o iubesc (Mă uit în ochii Miei). Ghici ce. Toate aceste vise au devenit realitate. Știi de ce? Fiindcă am continuat să sper. Trebuie să treci prin greutăți ca visele să ți se împlinească, explic eu.

-Dar m-am săturat să fiu o povară pentru familie, spune Skyler cu ochii umezi din cauza lacrimilor.

-Nu ești o povară! Spune Henry luând-o în brațe.

-Nu ai nevoie de familie ca să îți schimbi propria viață. Dacă cauți persona care te poate ajuta cu asta... uite-te în oglindă, zic eu.

-Mike are dreptate, continuă să lupți, așa am făcut și eu datorită lui, spune Mia luându-mă de mână.

-Mia, diferența dintre noi două este că... atunci când tu te trezești, coșmarul tău se termină.

-Coșmarul este un vis. Nu îl lăsa să îți acopere sentimentele. Fata mă privește tristă.

-Skyler, mă placi? Întreb eu dintr-o dată iar toată lumea mă privește confuză.

-Da, ești o persoană specială pentru mine.

-Înțeleg, răspund eu. Mă ridic în picioare și merg spre fereastră. Pun piciorul pe pervaz și mă sui pe acesta.

-C-Ce faci? Întreabă Skyler.

-Mă sinucid, răspund eu simplu si rece. Toată lumea mă privește șocată, în special Mia. Nu știu ce se petrece dar au încredere în mine, de aceea nu se mișcă și așteaptă să vadă ce am de gând să fac. Singura care sare din pat este Skyler. Picioarele ei sunt prea lipsite de putere ca să o susțină așa că ajunge să cadă pe jos. Continuă să se târască până la mine suspinând:

-Nu te voi lăsa să mori!

Fata mă prinde de pantalon. Eu mă dau jos și o ridic în brațe spunând:

-Eu am vrut să mă sinucid dar nu ai vrut așa că nu mai lăsat. Nici eu nu vreau să mori așa că nu te voi lăsa să te dai bătută. Sunt prietenul tău și te plac. Ești o persoană specială pentru mine. Fața fetei îmi lovește pieptul și începe să plângă.

-Voi lupta! Vreau să trăiesc! Vreau să merg din nou la școală! Vreau să mă uit cu tata la filme! Vreau să gătesc alături de mama! Vreau să mă joc baschet cu Henry! Vreau să devin balerină!

Visele nu trebuie să aibă limite. Orice poate devenii real. Cel mai bun mod de a transforma un vis în realitate este să te trezești.