Totul sau Nimic

15.Totul sau... Cofetarul

Este weekend și se apropie Crăciunul cu pași repezi. Astăzi este prima mea zi de muncă și da, m-am angajat. Lucrez alături de Ella. Și ea își căuta un loc de muncă și am ajutat-o eu. Mă aflu în fața liceului. O zăresc pe Ella ce se apropie din distanță.

-Bună. Scuze de întârziere, spune fata.

-Nu-i nimic, răspund eu punându-mă în mișcare.

-Și... unde spuneai că e acest loc de muncă?

-Nu departe de aici.

Este destul de frig afară. Port un palton negru iar Ella o geacă portocalie. După câteva minute de mers, ajungem la noul nostru loc de muncă. Deschid ușa.

-La pământ! Strigă Boris de după casa de marcat.

-Hă? Întreabă Ella agitată.

-Te vei obișnui, îi șoptesc eu.

-Oh, erai tu Mike, văd că ți-ai adus și prietena, răspunde Boris cu o voce groasă.

-Da, suntem pregătiți de muncă.

-Mă bucur să aud asta, uniformele sunt în spate.

Uniformele? Adică costumele albe cu flori în piept? Eu nu port așa ceva. Ella îl îmbracă foarte satisfăcută iar eu mă holbez la uniforma mea.

-Mike, este vreo problemă? Întreabă Boris apărând de nicăieri în spatele meu. Nu vreau să îl deranjez așa că îl voi purta... de data asta. Eu mă voi ocupa de casa de marcat iar Ella de împachetatul prăjiturilor. Boris le va coace în spate.

Clopoțelul de la intrare răsună. Primul client a sosit. Este Mia. Mă privește mirată.

-Ce faci aici? Mă întreabă fata.

-Lucrez acum aici.

-Te-a șantajat domnul urs cu ceva? Zice Mia monoton.

-Nu, răspund eu ridicându-mi o sprânceană.

-Vreau și eu specialitatea casei, cere Mia privindu-mă tristă.

-I-Imediat.

Ce se întâmplă cu ea? Așa a fost de când ne-am întors din excursie. După ce îmi termin tura, o să stau de vorbă cu ea. Trebuie să am tot timpul din lume la dispoziție c să pot rezolva problema. Ella începe să împacheteze prăjitura și mi-o oferă mie.

-Cât face? Întreabă fata.

-E din partea casei, răspund eu.

-O să d-ați faliment în ritmul ăsta, zice fata luând punga. Mâna sa este plină de vânătăi. Mă holbez la ea. Aceasta mă observă și își acoperă mâna cât de repede poate.

-Ne mai vedem, zice Mia ieșind din magazin în timp ce zâmbește forțat.

-D-Da...

Dispoziția mea se strică treptat gândindu-mă de unde a obținut Mia vânătăile. În cele din urmă, rămâne o singură variată. Voi rezolva această problemă.

-Mia părea abătută, oare ce a pățit? Mă întreabă Ella.

-Probleme cu tatăl său...

-Cum adic-

Ella nu apucă să termine propoziția căci primul nostru client adevărat intră pe ușă. Este o doamnă în vârstă ce ne zâmbește în timp ce privește prăjiturile prin vitrină. Așteptăm cincisprezece minute întregi pentru a se hotărî. Într-un punct, încep să fac și un concurs de clipit cu Ella pentru a trece timpul mai repede. Ea câștigă.

-Aș dori această prăjitură cu glazură de căpșuni, spune în cele din urmă femeia. Ella o împachetează și mi- înmânează.

-Face 4 lire sterline, spun eu. Doamna în vârstă își scoate portofelul și începe să numere banii. În acest timp, Boris vine din depozit și mătură. Se mișcă mai repede decât o face clienta. Ajung să mă întreb dacă ea se mișcă prea încet sau eu prea repede. În cele din urmă plătește. În spatele său s-au adunat alți șase clienți. Le vindem cu o viteză uimitoare prăjiturile. În spatele lor apare Henry.

-Salut, spune băiatul îmbrățișând-o pe Ella și strângând mâna cu mine.

-S-a întâmplat ceva? Întreabă fata.

-Nu. Voiam doar să vorbesc cu Mike puțin.

-Hm? Spun eu în timp ce șterg casa de marcat.

-Știu că în curând vine Crăciunul dar am nevoie de tine. Următoarea zi după petrecerea de Crăciun avem un meci de baschet cu un liceu rival iar unul dintre jucători este plecat din oraș. Vreau să îl înlocuiești, explică Henry.

-Ce? Nu am de gând să fac așa ceva, răspund eu panicat.

-De ce?

-Nu mă pricep la baschet.

-Dar m-ai învins acum ceva timp.

-A fost pur noroc.

-Eu nu cred asta. Mike, avem nevoie, zice Henry rugându-se de mine. Oftez și spun:

-Bine.

-Poftim, zice Henry oferindu-mi un fluturaș pe care se află date despre meci. Pot să vină chiar și persoane din afara liceului. O să fie mulți telespectatori. Nu vreau să fiu în centrul atenției. Henry își ia rămas în cele din urmă de la noi și pleacă. Boris apare din depozit pentru a vedea ce am realizat noi astăzi. Este mândru.

-Felicitări. Este prima voastră zi și deja vă descurcați foarte bine. Tura s-a terminat. Puteți pleca acum.

Îmi iau rămas bun de la cei doi și plec. Totuși, nu mă îndrept spre casă. Merg pe o alee îngustă pe care am fost și în seara în care am studiat alături de ceilalți. Am spus că voi rezolva problema Miei. Mă voi ține de cuvânt. Ajung în dreptul unei case pe al cărei poștă scrie „Familia Tenebris". Asta e casa Miei. Mă apropii de ușă. Este liniște, dar luminile sunt aprinse. Sunt destul de sigur că știu cine i-a cauzat acele vânătăi. Bat la ușă. Este destul de întunecat afară. Aud zăvorul pe dinăuntru iar ușa se deschide. Îl privesc pe monstrul ce a provocat toate astea.

-Ce naiba vrei? Întreabă tatăl Miei.