Totul sau Nimic

9.Totul sau... Motelul

   Nu m-am mișcat nici măcar un centimetru tot drumul. Nu am vrut să o trezesc pe Mia. Totuși au făcut-o colegii când am ajuns. Acum descărcăm bagajele din autocar. Suntem în fața unui motel destul de rustic. Nu este cea mai mare clădire văzută vreodată dar pare spațioasă. În curte se află un foișor înconjurat de flori și tufișuri tunse în formă de animale. Este destul de frumos pe aici. Cel puțin, peisajul a furat privirile Miei și a fetei cu care a stat Henry în autocar.

-Vreau ca fiecare dintre voi să își aleagă un coleg de cameră. Veți sta câte doi. Bineînțeles, fete cu fete și băieți cu băieți, explică dirigintele surâzând la văzul Miei în spatele meu. Henry se așază lângă mine. Toată lumea își caută un coleg de cameră. Grupul de fete din autocar se împarte lăsând-o pe acea tânără de mai devreme singură. Din spusele lui Henry, o cheamă Ella. Mia se așază lângă ea. Oficial, toată lumea are câte un partener. Eu și Henry primim camera 7, iar fetele 13. Încep să îmi despachetez lucrurile.

-Te deranjează dacă mai țin cartea? Chiar mă atrage, îmi spune Henry arătându-mi cartea pe care i-am dat-o în autocar.

-Fă ce vrei, îi spun în timp ce fac câteva întinderi. Mă simt amorțit după tot acel drum.

-Te-ai descurcat bine în autocar, tigrule. Ține-o tot așa, îmi spune Henry.

-Nici măcar nu știu ce am fă-

-Ah! Mike! Henry! Repede! Strigă Mia de pe hol foarte disperată. Încep să alerg alături de Henry până în camera fetelor. Ella s-a închis în baie iar Mia stă cocoțată în pat cu un papuc în mână. Pe podea se află o insectă ce își vede de treabă.

-Dați-l afară! Faceți ceva! Strigă fata. Privesc sarcastic ridicându-mi o sprânceană. Mia aruncă cu papucul după mie. Îi ridic și îl poziționez lângă insectă așteptând să se urce pe el. Apoi, deschid fereastra și arunc insecta afară.

-Acum, îmi spui care era urgența? Întreb eu frustrat.

-Insectele sunt dușmanul omului. Într-o zi vor porni un război împotriva umanității, explică Mia iar în acest timp, Ella iese din baie.

-Ca o apocalipsă zombie? Întreabă Henry încercând să își imagineze ce spune Mia.

-Cum ați ajuns la concluzia asta? Spun eu sarcastic. Ella ne privește timidă dintr-un colț.

-Dacă tot suntem toți aici, ce ați spune să ne cunoaștem mai bine? Zice Henry văzându-ne plictisiți.

-Adică?

-Ne vom așeza cu toții într-un cerc și vom spune câte un lucru despre noi de fiecare dată când ne vine rândul, explică băiatul. Exact asta și facem.

-Cine este primul?

Scoatem o sticlă cu apă din ghiozdan și o învârtim. Se oprește în dreptul meu.

-Um... Ce ar trebui mai exact să spun?

-Orice.

-Sunt o persoană singuratică. De ce? Fiindcă oamenii nu îți observă niciodată sentimentele, durerea sau tristețea, ci doar greșelile și defectele.

Toată lumea mă privește fără să spună ceva. Am spus prea multe? Am mers prea departe?

-Sincer că întotdeauna, îmi spune Henry zâmbind trist. Mia urmează.

-Sunt o persoană ce vrea să fie acceptată de cei din jur. Toată lumea m-a respins, dar chiar și așa, am continuat să încerc... până într-o zi în care am vrut să mă dau bătută definitiv, explică fata privindu-mă în ochi.

Henry ne privește curios. Știe că există o semnificație mai adâncă în ceea ce a spus Mia. Băiatul urmează.

-Sunt o persoană extrovertită. Îmi place să vorbesc cu cei din jur. Nu am privit niciodată lucrurile cum o faceți voi. Poate de asta am și ajuns așa. Lumea mă place pentru cine pretind că sunt, nu pentru cine sunt. Totuși, vreau să mă schimb. Chiar tu mi-ai spus, Mike, că e mai bine să fi singur decât să ai prieteni falsificând realitatea.

Cu toții suntem tăcuți și îngândurați. Ultima este Ella. Fata este timidă dar în cele din urmă spune ce are pe inimă:

-Sunt o persoană care încearcă să dea tot ce are mai bun... dar oricât aș încerca, mereu voi fi a doua opțiune a celor din jur.

La prima vedere, nu pare că am spus multe despre noi, dar dacă am privi mai profund lucrurile, ne-am da seama că am spus tot ceea ce ne reprezintă. Sunt destul de sigur că Henry a avut intenția de a crea o atmosferă plăcută cu acest joc, dar în realitate, cu toții suntem melancolici.

Vântul adie prin fereastra deschisă. Vremea este frumoasă. Deodată, musafirul de mai devreme reapare pe pervaz. Îl privim cu toții pentru o secundă iar apoi Ella se așază în spatele lui Henry iar Mia îmi sare în poală strigând:

-Insecta s-a întors! Vrea răzbunare!

Ușa de la intrare se deschide iar dirigintele apare în dreptul acesteia. Observă scena și spune:

-Văd că vă distrați. Într-un sfert de oră vom pleca la muzeu. Vă rog să vă pregătiți.

Bărbatul părăsește încăperea iar Henry se ridică pentru a închide fereastra înainte de a pătrunde insecta sau terminator cum i-ar spune fetele. Aș fi făcut-o eu dar o țin pe Mia în poală. Îmi face inima să bată mai tare. Nu vreau să îi mai dau drumul. Aș vrea să stăm așa ore întregi.

În cele din urmă, fata se ridică. Începem să ne pregătim. Eu și Henry ne întoarcem înapoi în camera noastră. Băiatul își echipează rucsacul cu gustări. Nu s-a golit nici măcar pe jumătate. Coborâm jos la autocar unde se află deja majoritatea colegilor. Ella încearcă să vorbească cu grupul său de prietene dar ca de obicei, pare că nu o înțelege nimeni. Mia se urcă prima și se așază lângă fereastră privindu-mă cu superioritate.

-Oh, uite o insectă, spun eu calm arătând cu degetul spre geam.

-Unde e prădătorul?! Strigă Mia sărind de pe locul său. Mă așez eu în schimb și deschid o pungă de snack-uri pe care o am de la Henry.

-Nu-i nici o insectă, nu-i așa? Zice Mia afișând un zâmbet fioros. Henry și Ella discută despre ceva în fața noastră în timp ce Mia îmi spune sprijinindu-se pe umărul meu.

-Ești prima persoană care m-a acceptat. Mulțumesc.

-Ești prima persoană de care m-am îndrăgostit vreodată. Mulțumesc, șoptesc eu încât să nu pot fi auzit de nimeni.

-Ce ai spus? Întreabă fata privindu-mă curioasă.

-Nimic...

Nu e momentul potrivit. Nu e locul potrivit. Trebuie să fim singuri. Trebuie să am curaj. Dacă nu o fac este mai rău decât dacă aș fi fost respins. Trebuie măcar să încerc. Este totul sau nimic.