Totul sau Nimic

25.Totul sau... Prințul

   Luminile mă orbesc. Privesc în jur și observ cum toate scaunele sunt ocupate. Ella mă privește mirată, la fel ca și Madison cu grupul său de prieteni. Părinții mei se află câteva scaune mai sus aplaudând alături de tatăl Miei. Toată lumea este aici. Boris și amicul său cu katană, Alex, stau într-un colț. Bineînțeles, vând prăjituri. Inima îmi bate ca o tobă. Sunt privit din toate părțile. Înghit în sec și îmi întorc privirea către Mia. Fata mă privește dintr-un turn făcut din carton care prezintă culoarea pietrei.

-Oh, cât cu pe cineva cu care să fug în lume, spune Mia cu mâna pe frunte. Ce fel de scenetă e asta? Pare una pentru grădiniță. Nu mă așteptam la așa ceva.

-Vin acum pentru a te salva, prințesă, zic eu determinat. Lumea aplaudă. Este bine. Răsuflu ușurat de această dată. Mă apropii încet către fată. Încerc să merg cât mai realistic. Nu, nici eu nu știu ce ar trebui să însemne asta. Fac pași înceți și apăsați, asta e tot ce știu.

-Nu mergi nicăieri, băiete! Strigă Vlad care apare pe scenă cu o sabie de lemn și îmbrăcat în costum de cavaler. Care e problema lui? Ce rol are?

-Oh frate, lasă-l să treacă, spune Mia.

Frate?! Ăsta e rolul lui? Și eu cum ar trebui să trec de el? Nu am citit scenariul nici măcar o dată. Am o sabie la brâu. Trebuie să îl confrunt? Îmi scot arma și îi spun:

-Lasă-mă să trec.

-Nici vorbă, nu ești vrednic! Strigă băiatul în timp ce mă atacă. Îi barez primul atac dar nu se oprește aici. Băiatul pare să ia totul în serios.

-Îți amintești cum mai lovit cu cartea aia în față? Îmi șoptește Vlad astfel încât să nu audă altcineva. Pe scurt... vrea răzbunare. Mă lovește peste braț cu sabia sa. Ustură ca naiba! Mă feresc de următoarea sa lovitură și contraatac. Mă descurc destul de bine. Îl aud din culise pe Alex cum strigă la mine. Probabil știe să folosească bine o sabie ținând cont că a folosit o katană în război.

-Stânga! Nu, mai sus! Strigă bărbatul.

Îl ascult în tocmai și ajuns să îl lovesc direct în față pe Vlad la fel cum l-am lovit și cu cartea. Apoi, îi pun piedică în cel mai subtil mod încât să nu observe nimeni. Băiatul cade pe jos și astfel, audiența aplaudă. După câte observ, nici unul dintre actori nu mai respectă scenariul. Mă apropii de Mia iar aceasta spune:

-Prințe, dacă ai venit să mă iei în lume, asta înseamnă că mă vei proteja de toate pericolele din ea.

-Bineînțeles, vreau doar ca tu să fi fericită, chiar dacă această fericire... nu mă include și pe mine.

Toată sala este atentă la conversație.

-Mă bucur că asta vrei, dar și eu îmi doresc ca tu să fi fericit. Nu știu dacă voi putea face asta.

-Dacă nu poți fi un bun creion care să îmi scrie fericirea, poți să fi o gumă care să îmi șteargă tristețea.

Pentru public, această conversație pare doar un simplu scenariu, dar în realitate, nu e o discuție ficțională, ci ceva real între Mia și mine. Simt fiecare cuvânt pe care îl rostesc eu și fata.

-Mai bine te-ai duce și ai juca un meci de șah, băiete, pare că ți se potrivește mai bine decât o luptă cu săbiile, zice Vlad încercând să se ridice în picioare.

-Păi dar asta și fac. Doar un sunt un jucător de șah... îngrijorat întotdeauna de a își pierde regina, răspunde eu privind-o în ochi pe Mia. Fata înroșește.

Sala aclamă și aplaudă.

-De ce nu poți fi un om normal? Întreabă Vlad furios.

-Am încercat să fiu unul... dar a fost plictisitor, răspund eu rece privindu-l de deasupra. Băiatul se ridică în picioare și încearcă din nou să mă atace. Mă lovește în picior și cad în genunchi.

-Crezi că voi pierde în fața ta din nou? Întreabă Vlad furios.

Lumea din sală începe să șoșotească.

-De ce vrei atâta răzbunare? Viața e prea scurtă ca să trăiești aceeași zi de două ori, răspund eu privindu-l în ochi de la pământ. Îmi întorc privirea spre public și observ cum o ușă din colț se deshide. Privirea îmi este luat de un cărucior cu rotile în care stă o fetiță. Este Skyler. Iar în spatele ei se află nimeni altul decât Henry. Amândoi îmi zâmbesc.

Mă ridic în picioare. Nu voi pierde... în special când iei se uită la mine. Skyler nu a bătut tot acest drum ca să vadă cum prințul din poveste este înfrânt. Mă feresc de următorul atac dar în loc să îl lovesc cu sabia, o arunc peste el.

-Ești cumva idiot?

-Se poate spune și așa, zic eu zâmbind. Vlad este lovit în cap cu sabia de către Mia care mi-a prins arma. Băiatul nu s-a așteptat la asta.

-Prietenia est o armă mult mai puternică decât o sabie, spun eu.

Lumea nu reacționează, doar șoptesc întrei ei. Știu ce se întâmplă. Toți elevii se uită pe telefoanele mobile. Subiectul principal de discuție este Madison. Îmi amintesc ce mi-a spus atunci când ne-am întâlnit la coada de la magazin.

„-Știu prea bine asta. Erai prea ocupată să te prefaci cine nu ești ca să ajungi în vârful ierarhiei, am spus eu.

-Exact asta voi face și acum, așa că ai face bine să nu îmi stai în cale altfel voi fi nevoit să calc pe tine, este răspunsul lui Madison."

Bineînțeles, și telefonul meu își amintește fiindcă a înregistrat totul. De când am văzut că Madison s-a mutat aici, am pus telefonul să înregistreze tot ce făceam în buzunar. Știam că voi prinde un astfel de moment. Dacă aș fi făcut asta și acum câțiva ani, nu aș mai fi fost cenzurat. Am vorbit cu Henry despre asta și cum el are un talent de a obține orice număr de telefon, am fost capabil să trimit acest mesaj tuturor. La început, nu voiam să îl trimit. Nu știam ce efect va avea asupra elevilor sau cum vor reacționa. Nici acum nu știu răspunsul, dar dacă Mia vrea să îi facă pe ceilalți să își deschidă ochii și să vadă adevărul, o voi ajuta. Toate bârfele se răspândesc repede și sunt martor la cum Madison iese cât mai repede din încăpere. Bineînțeles, singură. Mesajul nu va avea efect aspra tuturor. Încă vor fi oameni ce o vor susține dar acum, elevii se vor gândii de două ori în privința ei. Nu am învins-o definitiv. Cum s-ar spune, am câștigat bătălia dar nu războiul. Sunt sigur că fata va face orice ca să se răzbune.

Mia coboară din turnul de carton și îmi întinde brațul.

-E timpul să fugim în lume. Să devin prietena ta a fost alegerea mea... dar să te iubesc... a fost alegerea inimii mele, îmi spune fata zâmbind. O prind de mână și răspund:

-Îți voi ține mâna o vreme dar inima ți-o voi ține pe veci.

Toată lumea începe să aplaude și să strige:

-Fă-o!

-Fă-o? La ce se referă? Îmi șoptește Mia emoționată. Îi zâmbesc. O trag lângă mine și... o sărut.

Cortinele sunt trase în timp ce toată lumea se ridică în picioare aplaudând din răspunderi. Dacă am învățat ceva din această poveste, este că oamenii se pot schimba. Oricine poate. Toată lumea a fost creată diferit, așa că de ce te chinui să fi ca altcineva? Avem doi ochi și două urechi dar o singură inimă... de ce? Fiindcă noi trebuie să o găsim pe cealaltă. Eu am găsit-o pe Mia. Apropo, un ultim detaliu...

Buzele ei aveau gust de speranță.