Totul sau Nimic

27.Totul sau... Criminalul

   Deschid ochii cu greu. Mă doare capul. Simt cum sângele s-a uscat pe fruntea mea. Este frig. Mă aflu într-un depozit după câte îmi pot da seama. Este o sală mare plină de lăzi. Lângă mine se află Ella. Amândoi suntem legați la gură. După câte observ, fata are ochii roșii. A plâns. Suntem legați la mâini. Picioarele ne sunt libere... dar îmi tremură mult prea tare ca să mă ridic. Probabil de asta nici măcar nu mi-au fost legate. Îmi ridic privirea și îl văd pe șoferul de autobuz care ne-a dus până la plajă. Se joacă cu un cuțit lucitor în mână. Inima îmi bate ca o tobă și încep să respir cu greu. Mi se face rău doar la văzut armei. Bărbatul ne zâmbește scurt când observă că amândoi suntem treji. La cincisprezece metri în fața noastră se află lega de un scaun băiatul care vinde înghețată. Îmi pot da seama după uniformă că este el. De ce ni se întâmplă nouă una ca asta? Poate să vină cineva să ne salveze? Henry și Mia ne vor observa absența. Eu mi-am lăsat telefonul pe șezlong. Mă aplec lângă Ella și îi ating piciorul cu cotul. Simt ceva tare în buzunar. Este telefonul ei. Încă avem o șansă să fim găsiți. Trebuie doar să se folosească de GPS-ul. Criminalul se joacă cu acel cuțit în fața băiatului legat de scaun.

-Priviți, voi urmați, ne spune bărbatul cu o voce destul de groasă și calmă. Acesta îi taie gâtul băiatului. Îmi închid ochii. Pot simții cum Ella tremură. Acum câteva luni am împlinit optsprezece ani dar încă nu simțeam că m-am maturizat. Acum sunt sigur că mi-a pierit copilăria atât de brusc pe cât a început. Nu cred că voi mai putea să dorm niciodată fiindcă o să mă gândesc la această imagine ce mă va bântui. Ei bine, dacă voi scăpa cu viață din asta... Simt mirosul de sânge. Mi se face rău. Respir cu greu dar îmi deschid ochii. Încerc să nu privesc ce se află pe scaun ci mă uit doar la criminal. Îl analizez. Mă ridic în picioare. Tremur.

-Oh, băiete. Așază-te înapoi. Unde crezi că pleci? Eram într-o dilemă dacă ar trebui să continui cu tine sau cu fata dar acum m-am lămurit. Te voi lăsa în viață ca să poți vedea cum moare domnișoara, explică criminalul.

Acum un an nu aș fi făcut așa ceva dar m-am schimbat. Înainte nu îmi păsa de nimeni... dar acum mi-aș da viața pentru prietenii mei. Fac un pas în față. Tremur din toate încheieturile. Este perfect normal. Doar sunt un simplu om. Îmi este frică... Vreau să o mai văd pe Mia încă o dată înainte să mor. Mă întorc și o văd pe Ella ce încearcă să se facă mică. Ține ochii strâns închiși și plânge. O voi salva chiar dacă ăsta e ultimul lucru pe care îl voi face.

Nu pot fi ca Henry. Sunt doar un idiot în comparație cu el... dar chiar și așa pentru o singură dată în viață, trebuie să fiu bărbat. Respiră adânc, Mike. Ai stat față în față cu un lup acum ceva timp. El este nimic pe lângă acea bestie. Bărbatul își avântă cuțitul iar eu îmi las mâinile înainte. Pentru o secundă credeam că am ratat dar a fost la fix. Cuțitul mi-a tăiat sfoara cu care eram legat. Criminalul se încruntă. Pentru o secundă răsuflu ușurat observând că mi-am eliberat mâinile dar am făcut-o prea devreme. Cuțitul este fix în fața mea. Încerc să mă feresc iar acesta îmi taie obrazul. Nici nu vreau să știu ce s-ar fi întâmplat dacă aș mai fi întârziat încă o secundă. Nu simt nicio durere. Înseamnă că adrenalina mi-a acaparat corpul. Văd totul foarte clar, inclusiv corpul fără viață care stă pe scaun. Închid ochii și mă gândesc la Mia. Mi-o imaginez purtând costumul de baie pe care l-a avut azi. Regret că nu i-am spus cât de bine îi stă. Poate nu voi mai avea niciodată ocazia. Sunt atâtea lucruri pe care nu le-am făcut, atâtea lucruri pe care nu le-am făcut. De ce am atât de multe regrete? De ce nu vreau să mor? De ce încerc să îmi găsesc scuze pentru a fugi din fața pericolului ca un laș?

-Dacă nu cedezi, îți voi omorî prietena, anunță bărbatul furios. Observ cum ușa din spatele criminalului se închide ușor. Îmi dau banda adezivă de la gură jos și îi spun:

-Să te văd.

Încep să alerg spre el. Picioarele nu îmi mai tremură. Am încredere. Bărbatul ridică cuțitul încă o dată dar Henry îi sare în spate imobilizându-l. Mia o ajută pe Ella să se ridice și să o scoată de aici iar eu îl prind pe criminal de mână și i-o întorc până scapă cuțitul. Apoi, îl pocnesc în față. Asta e pentru faptul că mi-ai distrus copilăria. Îl lovesc din nou. Asta este pentru faptul că ai traumatizat-o pe Ella. Îl rănesc din nou și din nou. De fiecare dată am un motiv diferit. Aud de afară sirene. Bărbatul este inconștient. Henry îi dă drumul pentru a cădea pe jos. Poliția pătrunde imediat în clădire. Henry mă ajută să ies afară. Ella se îmbrățișează cu unul dintre polițiști. Probabil este tatăl ei. O văd pe Mia într-un colț cum mă privește. Îl văd pe un medic cum se îndreptată spre mine dar îl ignor. O iau în brațe pe Mia. Încep să plâng și îi spun:

-Te iubesc.

-Știu, și eu pe tine.

-Acel costum de baie stătea foarte bine pe tine, îi zic eu pentru a îmi lua o piatră de pe inimă.

Fata îmi zâmbește și îmi spune începând și ea să plângă:

-Îmi era frică că o să te pierd.

-Nu scapi așa ușor de un idiot ca mine, răspund eu.

Mia mă strânge și mai tare în brațe.

-De ce a trebuit să pățim noi una ca asta? Am o viață blestemată? Întreb eu trist.

-Nu primești o viață rea sau una bună. Primești doar o viață. Tu decizi cum o să fie.

După ce medicii din ambulanță se conving că nu am nimic grav. Îmi bandajează capul în porțiunea în care am fost lovit cu țeava din fier și mi se pune un plasture pestă tăietura de pe obraz. Când mă întorc, o privesc pe Ella în ochi. Nici ea nu mai are o privire copilăroasă. Asta se numește maturizare forțată. Oricât timp va trece, ne vom amintii de acest moment. Nimeni nu poate observa că noi suntem răniți și nu vom putea fi niciodată vindecați. Amândoi avem câte o cicatrice... pe inimă. Îmi privesc prietenii și spun cu o voce obosită dar liniștită:

-Haideți să mergem acasă.