Totul sau Nimic

1.Totul sau... Idiotul

Eu sunt Michael Lux (Mike pe scurt), și cred că voi muri sufocat în acest autobuz. Este prima mea zi la acest nou liceu. A trebuit să mă mut din oraș din cauza părinților și a locului lor de muncă. Nu îi învinovățesc. Nu pot să spun că eram prea atașat de acel loc. Acum locuim în Liverpool. Este un oraș aglomerat ca și autobuzul în care mă aflu. Un bărbat îmi înfige cotul în spate iar o domnișoară mă calcă accidental pe picior. Cu cât mă apropii mai mult de stația la care trebuie să cobor, cu atât mai multă lume urcă. Mă gândesc să cobor mai devreme. Nici măcar nu înțeleg cum mai poate urca lume. Cobor la următoarea stație care este la două străzi distanță de liceu și decid să o iau pe jos. Lumina soarelui îmi orbește ochii iar din acest motiv sunt obligat să privesc în jos. Îmi pot observa perechea albă de teniși, blugii albaștrii și cămașa albastră. Trotuarul este plin de ambalaje. Coșul de gunoi este la câțiva pași distanță... sau cumva e vreun nou sport de a polua natura?

Orașul ăsta e prea mare pentru mine. Mașinile par a fi în număr mai mare decât oamenii iar bicicletele în număr mai mic decât ultima mea notă la matematică. Voiam să vin și eu cu bicicleta la liceu dar nu mai am una... Ocupa mult prea mult spațiu pentru mașina de mutări și a trebuit să o las în urmă. Va trebui să îmi cumpăr una nouă. Ar trebui să fac dreapta după un panou despre o trupă rock and roll. Ridic privirea din pământ pentru a căuta semnul dar tot ce văd este o fată de vârsta mea, apropo, am 17, care privește strada foarte intens. Are un păr lung și brunet, ochi albaștrii ce strălucesc în lumina soarelui și un nas micuț. Este îmbrăcată aproximativ ca și mine, cu o pereche de teniși și o cămașă albă doar că aceasta poartă o fustă neagră în loc de blugi. Are o vânătaie pe mână. Pare recent apărută. În timp ce trec prin spatele ei ,îmi întorc capul spre stradă pentru a vedea ce e așa de interesant dar nu văd decât o mașină condusă în destul de mare viteză. Fata începe să alerge pe stradă pentru a ajunge pe partea cealaltă. Nu e suficient de rapidă. O prind de mână și o trag înapoi pe trotuar la limită. Mașina trece prin dreptul nostru claxonând. Cădem amândoi pe spate. Îmi mângâi ușor spatele și întreb:

-Ești bine?

-Ești idiot?

Hă? Ce tocmai a spus?

-Repet, ești idiot? Abia mi-am făcut curajul să sar în fața acelei mașini iar tu mai oprit..., spune fata frustrată.

-Unu ( Ridic un deget), trebuie să încetezi în a mă numi idiot, doi (Mai ridic un deget), cum adică să sari în fața mașinii? Întreb eu puțin panicat gândindu-mă că este o glumă. Trebuie să fie una, nu?

-Voiam să îmi iau viața, nu e evident sau ești idi-

-Ești idioată? Ai atâtea motive să trăiești! Zic eu nevenindu-mi să cred ce tocmai a spus fata.

-Spre exemplu? Întreabă ea sceptică.

-Ești o fată frumoasă ce are un viitor în față, răspund eu simplu în timp ce mă îndepărtez. Nu vreau să mai am de a face cu așa ceva. Poate o să contactez un psiholog. Nu o pot lăsa să se sinucidă dar eu nu pot face nimic. Nu sunt experimentat în asemenea subiecte.

-Frumoasă? Acum te dai la mine? Întreabă fata înroșind gândindu-se adânc la cuvintele pe care tocmai i le-am spus.

-Spun ceea ce gândesc, nu mă dau la tine, zic eu neprivind în spatele meu. Văd panoul cu acea trupă. Asta înseamnă că trebuie să o iau la dreapta acum. Aud pași rapizi apropiindu-se de mine.

-Hei, așteaptă! Strigă fata ajungând în dreptul meu.

-Ce mai vrei? Întreb eu mărind pasul.

-M-am pregătit din greu mental pentru a face așa ceva iar tu ai distrus totul așa că fi măcar și condu-mă până la liceu. Judecând după uniformă, și tu ești de la liceul 7, nu? Spune fata mărind pasul de asemenea.

-Da, și eu sunt de la liceul 7. Ești sigură că vrei să mergi la școală în halul ăsta? Întreb eu.

-Halul ăsta? Sesizează fata frustrată.

-Tocmai ai încercat să te sinucizi. Nu ar fi mai bine să mergi acasă și să te odihnești?

-Nu... Părinții mei nu știu că am astfel de intenții. Astăzi mergeam ca de obicei la liceu când mi-a venit curajul să o fac în sfârșit...

-Nu avea cum să îți vină curajul așa dintr-o dată! Strig eu la ea.

-Ba da, strigă ea la mine. Oamenii din jur au început să ne privească așa că ne-am calmat tonul.

-Atunci povestește-mi cum ai căpătat acea vânătaie de pe mână.

Fata tace dintr-o dată ascunzându-și rana. Mă privește pentru o secundă iar apoi își întoarce capul. Continuăm să mergem în liniște pe strada destul de populată. Suntem pe strada liceului. Ar trebui să ajungem din minut în minut.

-Cum te cheamă? Întreb distant privind tristețea din ochii fetei.

-Mia... Tenebris Mia. Pe tine?

-Mike, Lux Mike.

Respir adânc și îmi fac curaj pentru a o întreba:

-Mia, de ce ai încercat să îți iei viața?

-Fiindcă urăsc totul despre ea.

Clopoțelul sună asurzindu-ne urechile iar atunci îmi dau seama că suntem în fața liceului. Ne privim amândoi neștiind ce să spunem. Sunt prea multe discuții pe care le pot avea cu Mia despre „urăsc totul despre ea", și prea puțin timp. Poate ne vom mai revedea.

-Nu aș vrea să întârzii din prima mea zi aici. Mai vorbim, zic eu zâmbind ușor în timp ce mă îndepărtez.

-Da... Mai vorbim, răspunde fata.

Intru în marele liceu. Sunt împins în toate direcțiile. Îmi fac loc pentru a ajunge până la cancelarie. Liceul este destul de mare dar ușor de reținut. Nu ai putea să te rătăcești prin el. Caut noul meu dirigente pe nume George Prudens. După câteva minute de așteptare, acesta își face apariția. Este un bărbat în jur de 50 de ani ce poartă ochelari și are un păr cărunt. Poartă sacou și pantofi. Ne prezentăm unul altuia iar bărbatul îmi strânge mâna. Îmi spune să îl urmez. Ajungem la etajul doi al liceului unde se află și clasa mea. Eu sunt clasa a XI-a D. Dirigintele intră primul salutând clasa și anunțând venirea unui coleg nou. În acel moment îmi fac eu apariția. Nu mi-au plăcut niciodată chestiile de genul ăsta. De ce trebuie să se holbeze zeci de persoane la mine? Nu pot să mă așez într-o bancă singur și să îmi văd de treabă. Sunt un introvertit sau spus mai direct, un antisocial. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu în centrul atenției sau să vorbesc cu lumea. Prefer să nu am niciun prieten decât să fie cu toții falși. Pătrund într-o sală de clasă aerisită care arată ca oricare alta, catedră, bănci, scaune, bănci, elevi, Mia, table... Mia?!

Fata se află pe rândul din mijloc privindu-mă puțin uimită, dar nu la fel ca mine. Fata își curbează buzele părând că zice ceva. Încerc să îmi dau seama ce spune și reiese: I-D-I-O-T.