Nu mi-a făcut nimic Zayn, stai liniştit, doar mă simţeam ciudat şi am simţit nevoia să plec. Hai să încheiem o dată cu subiectul ăsta. Nu găsesc şi punct. Nu mai vreau să aud o vorbă din partea ta despre acest subiect. Mă bucur că nu ai fost, tu dar îţi vei obosii gura degeaba. Mamei mele poţi să-i aduci şi luna de pe cer şi tot nu îţi spune. Aşa este ea şi să fiu sinceră m-am cam săturat de atitudinea ei. Îmi plăcea de tata, dacă era acum aici îmi spunea să mă văd în continuare cu Danielle. Nu ştiu de ce am ales să stau cu mama, eu de fapt voiam să locuiesc cu tatăl meu. Am fost o proastă cu diplomă când am ales-o pe ea. Nu te mai uita la mine când plâng şi nu ţi se va mai rupe inima. Ei bine, eu iubesc singurătatea. M-am întrebat de câteva ori, oare noi avem ceva în comun? Louis, chiar când îmi fac eu curaj şi pot să te ascult tu nu mai vrei sau nu mai poţi să-mi spui, iar când vrei tu să-mi spui eu nu pot sau nu am curajul necesar. Apropo, mi-a plăcut ultima replică, a sunat aşa...
Nu am somn. Este ora două noaptea şi pur şi simplu nu am somn. M-am decis să-i scriu scrisoarea lui Louis, dar acum nu mai pot s-o las pe pat deoarece doarme. Am să i-o la pe birou. Am deschis uşor uşa fără să mă audă careva, am uitat să precizez, dar mama are un auz foarte bun, aude şi când se plimbă o muscă nevinovată prin cameră.
Am deschis uşa camerei lui Louis şi l-am văzut uitându-se pe geam. Firar, firar, firar! Nu trebuia să vin. Chiar când vroiam să ies a întors capul şi am rămas blocată.
-Tu nu dormi? spune el întorcându-se spre mine. O Doamne, era atât de sexy. Din nou în bustul gol cu pătrăţelele la vedere.
-Nu pot să dorm. spun stând nemişcată în tocul uşii.
-Intră şi închide uşa. Spune el şi aşa am şi făcut. Nu ştiu de ce, dar am făcut-o.
-Să înţeleg că acolo e răspunsul? spune el zâmbind cald spre mine.
-Da, dar tu trebuia să dormi. Spun şi începe să râdă. Abia acum mi-am dat seama ce prostie am scos pe gură.
-Uite, las-o pe pat şi promit că n-o citesc când eşti tu aici. Spune şi zâmbeşte din nou.
-Poţi să-mi spui. Spun eu sperând să ştie la ce mă refer.
-Ce să-ţi spun? se uită confuz la mine.
-Chestia aia. Spun şi sper ca de data asta să-mi spună. Nu mai suport suspansul ăsta.
-Aaa, da.. Spune şi îşi duce o mână la ceafă. Ştii Eleanor eu... Dar nu mai spune nimic deoarece telefonul sună.
-Alo? Hanna? Iubito, ce faci? Eu bine. Da, normal că pot vorbii. Nu, nu am treabă!
Am ieşit repede din cameră. Simţeam cum lacrimile curg iar. Trebuia să-mi spună, de ce a trebuit să ne întrerupă chiar acum Hanna. Şi Louis chiar nu putea să-i spună că-i ocupat? Când a sunat Hanna brusc a uitat de mine. Îl urăsc pentru asta.
M-am trântit în pat şi toată furia asta s-a transformat în oboseală. Defapt, chiar trebuie să mă culc. Mâine începe din nou liceul şi nu vreau să fiu obosită.
*
Iar ai plecat aşa... Nu te înţeleg. Hanna voia doar să-mi spună că mâine nu poate veni la liceu deoarece bunica ei este bolnavă, atât. De ce eşti aşa, cum să spun, geloasă? Trebuia să rămâi şi-ţi spuneam. Eu mă bucur că ai ales la mama ta altfel nu ne mai cunoşteam atât de bine şi nu ne vedeam atât de des. Îl poţi vizita pe tatăl tău când îţi este dor de el, aşa fac eu cu mama. Am să mă uit mereu la tine Eleanor, chiar şi când plângi şi nu suport să te văd tot timpul supărată. Vreau să te văd măcar o dată sărind în sus de fericire. Eu sunt sigur că avem foarte multe în comun, defapt avem un lucru în comun foarte important. Vino din nou diseară, am să-ţi spun promit. Dacă ţi-a plăcut îţi mai spun o dată. "Înnebuneşte-mă, aştetp!"
Nu sunt geloasă! Ohh.. pe cine păcălesc eu.
