Al șaptelea citat

658 54 20
                                    

Am fugit mai departe de casa lui Justin să fiu sigură că nu mă va vedea. Nu știu de ce, dar am impresia că Louis îl va bate crunt dacă află ce mi-a făcut.

Nu mă simt deloc în felul în care se simt și alte fete când sunt înșelate. Nu îmi vine să plâng și nici nu sunt foarte geloasă sau rănită, într-un fel sunt bine. În adevăratul sens al cuvântului simt o mică durere, dar știind ca îl am pe Louis pur și simplu nu mă afectează. Eu chiar nu îl iubesc, pentru că îmi stă Louis în inimă și nu mai am loc de nimeni altcineva.

Stând pe alee ingândurată îl văd pe Louis cum vine cu viteză spre mine. Oprește în dreptul meu și eu mă urc repede în mașină. Am rămas puţin uimită pentru că Justin nici măcar nu a avut bunul simţ să iasă după mine, poate nu îi pasă.

-Ce naiba ţi-a făcut? spune Louis cu o expresie a feţei puţin nervoasă.

- M-a înșelat.

- Suferi? Te simţi rănită, folosită?

- Nu prea, spun sinceră.

- Atunci nici măcar nu ai ţinut la el.

Mă uit îngândurată pe geam și încep să-i dau dreptate. Eu chiar nu am ţinut la Justin, a fost doar o senzație de atracţie, nimic mai mult, eu în tot acest timp încercam să îi arăt lui Louis că îl pot uita, dar asta clar nu se întâmplă. Stând în aceeași casă cu mine, aflând că și el mă iubește. Să fim serioși, el a fost și primul căruia m-am dăruit și între noi acum este o legătură mult mai strânsă ca înainte. Știu că stă cu Hanna din obligaţie, dar și el dacă era mai atent nu o lasă pe Miss Universe însărcinată și nici nu mai trebuia sa facă avort. Of, viaţă crudă. Și chiar dacă am avea posibilitatea să fim împreună, nu putem deoarece suntem fraţi, oh, urăsc la culme situația în care ne aflăm.

Frâna pusă brusc mă trezește din gândurile mele profunde și observ că am ajuns acasă.

- Fii atentă. În seara asta rămânem singuri pentru că ai noștri pleacă în Australia, au câștigat o excursie de trei zile și m-am decis să dăm o petrecere, ce zici?

- Stai puţin. Mie când avea de gând să-mi spună mama? Și de unde ţi-a venit ideea strălucită să faci o petecere? Nu, asta nu se va întâmpla.

- Eleanor, nu mă cunoști destul de bine "fac ce vreau eu, când vreau eu" ,spune și intră în casă .

Atitudinea lui mi-a dat puțin de gândit. De ce se poartă așa? Niciodată nu s-a purtat așa mai ales cu mine.
Și la naiba cu petrecerea lui, o să iasă un mare haos. Nici nu vreau să ma gândesc.

___
Cum a fost acest capitol, îngerași?

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Mar 26, 2016 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

All I need is youUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum