Carolina P.O.V.
Peisajul alb din jurul meu mă duce mai mult cu gândul mai mult la o plajă de nisip fin decât la munți de zăpadă. Stau în colțul meu de verandă cu o pătură prea groasă pe mine dar fără de care nu am nici o șansă în a mă încălzi. Cana de ciocolată caldă este de ceva timp uitată pe jos, lângă o farfurie cu fursecuri.
Ninge.
Pentru a nu știu câta orară în luna asta ninge. Oare de ce cele mai ascunse locuri din lume nu pot fi pe plaje exotice?
- Trebuie să încetezi să faci asta, zice Rapha. Stai ore întregi în colțul ăla și nu faci decât să te uiți cum ninge.
Doar ce s-a întors din pădure pentru a căra lemne și deja mă enervează. Îi arunc o privire pieziș și nu zic nimic.
-Iubito, mi-ai promis că vom face asta împreună, spune apropiindu-se.
Privirea lui încearcă a fi blândă, deși mai mult îngrijorarea i se citește pe față. Se așează în genunchi lângă mine și îmi ia mâna dreaptă în a sa. Îmi sărută ușor degetele, poposind pe fiecare cât mai mult. Știu că vrea să mă îmbuneze. Știu că vrea să mă aducă din nou cu picioarele pe pământ. Cred însă că niciodată nu voi mai fi la fel.
Au trecut 6 luni de când am aflat adevărul, dar pentru mine pare a fi trecut mai mult de o viață. De atunci aceleasi cuvinte mi se învârt iar și iar prin cap ca o tornadă.
Flashback
Ochii mamei mă priveau uimiți. Poate că nu ar fi trebuit niciodată să întreb. Voiam cu atâta disperare să nege ceea ce-mi spusese Raphael, sa îl pot vedea pe el personajul negativ în toată povestea asta. Cu toate acestea atâtea răspunduri și indicii se arătau în fața mea. Aveam nevoie de răspunsul ei mai mult ca de aer.
Ea continua să tacă.
-Mamă, spun cu o ultimă suflare, eu sunt singurul tău copil?
Când o priveam mă vedeam de fapt pe mine într-o oglindă a timpului. Tocmai de aceea nu a fost nevoie decât de un simplu gest ca să știu adevărul. Ea nu ma putea privi în ochi.
-Da, afirmă ea pe un ton neutru, Alessio este adoptat. Avea doar câteva zile când...
-Nu! Avem poze cu tine și el în maternitate... Și el mereu a semănat cu tata, aceeași ochi aceeași figură.
-Dar nu același sânge, zice iar eu simt cum lacrimile deja îmi cad pe obraji. Pozele pe care le-ați văzut voi sunt cu mine și primul tău frate. Acesta a fost ucis... înainte să împlinescă un an. Atunci l-am adoptat pe Alessio pentru a-i lua locul copilui pe care îl pierdusem. Nu a fost o decizie ușoară, iar noi eram devastați, dar tatăl tău era de pe atunci liderul Mafiei iar un asemenea eveniment putea să ne distrugă definitiv.
Șocul pentru mine a fost mai mare decât orice am trăit vreodată. Înima îmi bătea atât de tare și mintea îmi era haotică, plină de imagini cu un bebeluș însângerat. Nu știam dacă să jelesc moartea fratelui de care nu știam că ar fi existat sau soarta fratelui pe care credeam că îl știu de-o viață.
Ochii mamei, complet obscuri, mă privesc în sfârșit. Ceea ce urma să-mi spună însă avea să îmi dea lovitura finală.
-Alessio nu trebuie să afle acest secret niciodată.
End of flashback
A doua zi am plecat. Au vrut să mă facă să tac, am să tac. Dar nu o să-mi mai pot vedea fratele la față cu acest secret pe buze prea curând. De atunci am coșmaruri noapte de noapte, aud țipete de copii. Voi trece peste asta, dar nu o voi face decât în timp.
-Voi fii bine, îi spun lui Rapha. Vom fi bine.
-Te iubesc, îmi declară pentru a suta oară cu ochii atât de blânzi și calmi.
-Și eu te iubesc.
În micuța noastră cabana de lângă Vorkuta de-abia începe să se încălzească. Un foc arde în vatră, iar unul de-abia răzbate în inimile noastre.
Dupa 2 ani
Luis P.O.V.
Albul nu m-a prins nici o dată mine. Cred ca e doar prea cliche. Poate de aceea am dezaprobat imediat când Karol m-a obligat să port un costum alb. Cu toate acestea uite-mă azi încercând să-mi aranjez cravata neagră la costumul alb imaculat. Oftez resemnat, niciodată nu am fost un fan al hainelor formale, drept pentru care nu știu să le port.
-Luis, spune Alejandro din spatele ușii, nu ești încă gata? Mama ta o să ne omoare pe amândoi dacă întârziem. Știi cum e ea cu programul.
Îmi dau ochii peste cap înfrânt. Să mi-o pun pe Samantha pe cap e ultimul lucru pe care îl vreau. Deschid ușa și mă strâmb. Alejandro Garcia nu a arătat niciodată rău în viața lui, cu toate acestea pare să se fi străduit destul de mult pentru ocazia asta. Costumul albastru marin și cravata albă au fost făcute la comandă din timp pentru a primi aproparea femeilor familiei, iar părul i-a fost cu siguranță aranjat de Samantha.
Nu va putea nicioată să-i zică nu.
-Cum de pe tine nu te-au pus să porți alb? spun ofticat.
-Simplu, am pile sus puse... adică în dormitor.
Îmi dau ochii peste cap și îi dau cravata aia oribiliă pentru a mă ajuta.
-Puteam trăi și fără informația asta, mulțumesc.
Zâmbește și îmi ia cravata din mână. Nu ratează șansa de a mă tachina în legătură cu faptul că nu sunt la 25 de ani în stare să fac un nod de cravată. În cinci minute suntem gata pentru a pleca, îmi iau cheile de la mașină și mai arunc o privire în oglindă.
Arăt oribil. Cu siguranță ea ar face atât de mult mișto de mine.
Ignor junghiul din piept și zâmbesc amar, așa cum am făcut de mai bine de doi ani. Nu am mai văzut-o de doi ani, doi ani în care mi-a lipsit în fiecare zi. Parfumul ei, zâmbetul ei, nimic nu mai părea complet fără ea. Carolina a lăsăt un gol prea mare în această familie, iar plecarea ei a devenit imediat un subiect taboo. Îmi mare parte din cauza faptului că ne-a lăsat un bilet în care a specificat clar că nu vrea să fie urmărita sau găsită. Cu toate acesta știu că Alejandro și Samantha nu s-au oprit nici o dată din a o căuta, orice ar fi pentru ei Carolina va fi mereu micuțul lor înger.
-Crezi că va veni la nuntă? îl întreb pe Alejandro în mașină.
Știu că nu era nevoie de un nume, aceeași idea părea să plutească și în gândul lui.
-Cred că chiar dacă va veni, noi nu o vom vedea, zâmbește amarnic și apoi continuă. Ea seamănă prea mult cu mama ei, dacă vrea ceve nimeni nu o va opri.
-Dar ce vrea de fapt?
-Să fie lăsată în pace.
Nici unul dintre noi nu mai spune nimic pe tot parcursul drumului spre Biserică. Deși știam că Alejandro are dreptate, voiam să cred că roșcata nu va fi atât de egoistă să nu apară la nunta propriului ei frate, dar și a celei mai bune prietene. Asta nu era ea. Dar poate nici eu nu știam cine este Carolina.
În fața bisericii ne aștepta Samantha care părea să arunce săgeți din degete și să ne ucidă din priviri. În mod clar întârziasem. La fel de clar este că vom regreta, promisesem că nu va fi nici un uncident neplăcut în ziua asta specială.
-Unde, în numele stelelor, ați fost? se răstește imediat. Ați întârziast 20 de minute și acum programul este pe cale să se decaleze dacă nu ne grăbim.
În ciuda figurii nervoase și emoționate, Samnatha era superbă. Purta o rochie de vară, albastru marin și cu mici detalii perlate. La gât avea colierul de la soțul ei pe care la primit în ziua logodnei lor. Era o amintire de familie, amintire pe care spera să i-o dea Carolinei la nunta ei. Cred că și ea o așteaptă pe frumoasa roșcată azi alături de mire și mireasă. Nunta lui Karol și Alessio era un eveniment pe care nimeni nu credea că Carolina o să-l rateze. Aveam sentimentul că ne așteaptă o mare dezamăgire.
Samantha l-a târt pe Alejandro după ea în biserică și eu i-am urmat tăcut. Pe lângă Carolina eu mai așteptam o persoană azi, care mi-a răpit nopțile pentru ultimii 2 ani. Dacă dorul de Carolina mă acapara ziua când îi remarcam absența în orice colț ai case, noaptea nu mă puteam gândi decât la Kaily.
Nici un telefon, mesaj sau măcat un semn timp de doi ani nu m-au oprit din a o iubi. Dacă ăsta nu e blestem nu știu ce este. Evident că am vrut să dau de ea, dar Samantha a fost cea care m-a oprit. Are prea multe pe cap acum, mi spus atunci, iar o relație este ultimul lucru la care se mai poate gândi. Când va veni momentul va veni la tine.
Momentul ală nu a mai venit. Iar povestea noastră de dragoste a rămas doar o amintire sau mai de grabă o aventură. Sunt nebun să cred că o persoană ca ea se va întoarce spre ceva ce nu-i poate aduce decât probleme. Dar nebunia m-a salvat de atâtea ori în viață.
Eram pe punctul de a intra în Biserică când o vocea atât de cunoscută mă oprește.
-Luis, albul nu te-a prins niciodată!
Avea același ton jucăuș care îmi făcea inima să tresare, iar când m-am întors mi-am dat seama că nu se schimbase nici măcat un pic, nici ea, nici Khatrine. Cele două gemene mă priveau zâmbind, una dintre ele cu pasiune, iar cealaltă cu amuzament. Aveam amândouă părul tuns scurt, până la umeri și purtau rochii negre, Khatrine una cu volănași, Kaily una dreaptă. Se țineau de braț și dacă nu le-ai fi cunoscut personal nu ai fi știut să le deosebești. Ceva era clar că se schimbase între ele și nu mă refer doar la tunsorile asortate.
-Ar trebui să va las să dicutați, zice Khatrine. Mi-a părut bine să te revăd, Luis.
Își sărută sora pe obraz și apoi îi dă drumul la mână. Trece pe lângă mine încă zâmbind ca mai apoi să intre în Biserică. Kaily încă mă privea, dar în privirea ei puteam să văd multe. Multe lucruri pe care nici unul dintre noi nu le putea spune.
-Îmi place cum te-ai tuns, spun ca să sparg gheața. Îți stă bine.
Aceasta zâmbește și își lase capul în jos, șuvițele de păr căzându-i pe obraz. Mă apropii de ea și ma gândesc cât de ridicol arăt cu un costum alb, îmi dădeam seama după fața ei care se abținea să nu râdă.
-Poți să râzi, zic, e ok.
Râsul ei care a urmat imediat mi-a umblut inima de culoare. Doar ea îmi putea da sentimentul ăsta după atâta amar de vreme. Se oprește din râs după câteva minute bune, dar eu continui să zâmbesc.
-Ce cauți aici? spun eu .
Ea se apropie de mine cu zâmbetul pe buze. Ajunge în fața mea, la doar câțiva centimentri unul de altul.
-Am venit să rămân, zice ea calmă.
O privesc confuz.
-De ce ai vrea să rămâi? Am crezut că familia ta e din nou pe drumul cel bun.
Aș putea privi acei ochii ani în șir, emoția din ei mă topea, iar zâmbetul ei mă îngheța la loc. Femeia asta avea să fie moartea mea, dar totodată și biletul meu spre Iad.
-Chiar dacă adevărul a ieșit la lumină, asta nu înseamnă că vreau și sunt pregătită să fiu ceea ce vor ei, spune.
Tensiunea momentului mă distrugea pe moment.
-Ei spun că nu sunt destul de frumoasă..., zice apropiindu-se de mine.
-... dar tu pentru mine definești frumusețea! spun susținându-i privirea.
- Ei spun că nu sunt o fată cuminte...
-... dar tu ești rebela mea!
-Ei spun că nu sunt destul de elegantă...
-... dar tu ești cea mai seducătoare femeie pe care o cunosc!
- Ei spun că nu știu să iubesc....
-...dar tu m-ai învățat ce e iubirea!
- Ei spun că nu pot fi prințesa lumii lor....
-...dar de acum vei fi mi princesa!