Academia Alice a fost locul unor eveniment inexplicabile încă de la fondarea acesteia, lasând în urma lor întrebări ce nu pot fi rostite nici măcar în șoaptă. De la silutete întunecate pe holurile cel mai vechi, la tabloruri stanii ce par a prezice evenimente viitoare și până chiar la voci stranii în cimitirul din apropiere. Să spui despre Academie că e un loc înfiorător este la ordinea zilei, ceva cu care oamenii par a se fi obișnuit deja, așa cum s-a obișnuit și schimbarea conducerii școlii regulat, în prezent aceasta avându-o ca directoare pe mama. Cu toate acestea numele de Academia Alice pus pe o listă la orice fel de concurs simbolizează o concurență acerbă și plină de viață. Cumva acestă aură de mister ce se coboară peste brazii ce stau străjeri ai Academiei sunt sursa marilor genii ale viitorului. Din câte spun poveștile, locul ăsta e cu adevărat deosebit... pentru oamenii deosebiți.
Mama, din colțul ei de canapea, își desfăcuse părul și acum acesta îi cădea rebel peste umerii îmbrăcați cu o pânză bubțire. Mâna ei stângă rotea o pensulă veche inconștient în timp ce în mâna dreaptă avea un pahar de vin roșu. Așa o găseai întotdeauna după ce picta un ablou, contemplând natua prin feteastra cea mare din sufragerie care oferea un adevărat spectacol la apusul de dincolo de părurea deasă. Picior peste picior, cu picioarele goale și cu un iz de vin plutind în aer.
-Să fii deosebit în ziua de azi e un dar, unul blestemat, de care mi-aș fi dorit să vă privesc, spunea în timp ce privirea ei era dincolo de pădure, poate chiar dincolo de ocean. Mi-aș fi dorit să vă treziți într-o zi și să îmi spuneți că nu veți mai pune mâna pe o pensulă niciodată, aș fi râvnit la ziua în care nici una dintre voi nu ar mai fi strălucit într-o mulțime, de parcă toată strălucirea v-ar fi fost furată.
Admosfera din jur este închisă, iar cuvintele mamei au picat greu și asurzitor, ca niște monezi aruncate pe podea.
-Nu ar fi fost aceia moartea, mama?
Khatrin își ține capul pe umărul meu în timp ce mâinile noastre erau împleticite în poala mea. Mereu am știut-o mai înțeleaptă ca mine, în timp ce eu de-abia deslușeam propozițiile ascunde din privirea mamei, sora mea părea să rezoneze cu ea ca într-o armonie.
-Vă rog nu mai vorbiți așa, mi-e greu să îmi aud fetele de-abia reunite vorbind despre subiecte așa macabre.
Mama a zâmbit și a mai luat o gură din paharul de vin. Conversația cumva era pe gustul ei, părea să fi intrat într-o stare de meditație.
-Tată, cred că ăsta e doar un discurs pregătitor pentru ce urmează, am spus răgușită. Trebuie să vorbim despre moștenire. Și credeți-mă, nu mă imaginam spunând asta vreodată...
-Dar vrem răspunsuri! vocea lui Kharind aproape că mă speriat răbufnind dintr-o dată din umărul meu.
Ochii mamei erau încă prieduți în peisajul apusului, dar tata ne privea îngrijorat.
-Ce e de spus? gesticulă mama cu pensula spre tavan. Kaily s-a născut prima și ea e moștenitoarea, poveste încheiată.
Lumea îngheță pentru o clipă, doar pentru o clipă pentru că apoi Khatrin răbufi.
-Și eu ce ma fost pentru voi? O simplă momeală, mielul de sacrificiu ce? pe măsură ce rostea cuvintele simțeam cum i se pune un nod în gât.
Tata interveni imediat, venind spre noi, dar Khatrin se îndepărtă de canapeaua pe care stateam mergând spre mama.
-Nu am fost niciodată de ajuns și acum știu de ce! Eu sunt doar un personaj secundar în toată povestea asta!
Mama nu îndrăznea să ne privescă pe nici unul dintre nou în timp ce Khatrin mai avea puțin și arunca cu obiecte prin cameră. Khatrin însă era de-abia la început.
-Și nu a fost de ajuns pentru voi șarada asta ieftină, a trebuit să ne întoarceți una împotriva alteia ca să ce? Să vă bateți joc de noi și mai mult? Refuz să mai fiu doar un pion!
Cine ar fi crezut că finuța și mereu eleganta Khatrin va fi cea care va avea un aces de furie? Cu siguranță nu eu! Sora mea părea, de asemenea devastată, avea parul ăncalcit și era îmbrăcată cu una dintre rochiile ei vechi, era desculță, iar fața ei era pătată de lacrimi. Îmi mărturisise că trecuse prin momente oribile alături de mine, pentru că arunci când eu suferisem ea simțise totul și plânsese odată cu mine. Diferența era că ea nu avea nici cea mai mică idee ce se întâmplă. Acum stătea furioasă în fața mamei, ca o pisică ce tocmai a fost aruncată în ocea. Nici nu mai reuseam să deslușesc persoana pe care o disprețuisem în toți acești ani. Părea să fi dispărut cu desăvârșire.
-Khatrin, spun ridicându-mă în picioare pentru a prinde de mână. Lasa-i măcar să ne ofere o explicație.
Se smucește din strânsoarea mea și asta mă face să fac doi pași înapoi. Nu o mai înțelegeam deloc. Cine era fata asta?
- Am încercat să te depășesc, spune într-un final și apoi se întoarce spre mine. Am încercat să fac totul mai bine ca tine pentru că ești atât de talentată, pentru că strălucești, Kaitlyn. Stălucești! În fiecare cameră și în fiecare tablou, ești mai strălucitoare ca o stea. Toată lumea observa asta, toată lumea care credea că eu sunt cea mare se întreba cum de sunt așa jalnică în comparație cu tine...
Vocea ei se stingea, dar nu voia să mai verse nici măcar o lacrimă.
-Khatrin!
-Nu! țipătul ei m-a îngrozit. Ar fi trebuit să fim gemene, să facem totul împreună, dar din cauza lor! se întoarce către mama ca o furtună înainde să o pot opri. Din cauza lor, nu am avut parte decât de minciuni! Nu meritați să fiți părinți!
A fost atât de scurt. A fost exact ca momentul în care o săgeată atince ținta, idem momentului în care glonțul își alege victima. Când palma mamei a atins pielea lui Khatrin, mi-am întors capul spre stânga și mi-am mângăiat obrazul drept. Khatrin în schimb căzuse pe jos, era mult mai fragilă decât mine, dar singura ei reacție a fost să își pună mâna la obraz asemenea mie. Nu a plâns, nu a țipat. Doar a stat acolo pe jos, cu picioarele desculțe asemenea mamei, nu a privit-o, nu a îndrăznit nici să respire. Iara mama, acum în picioare o privea fără urmă de sentimene, iar aici vordesc de femeie care nu a ridicat nici măcar vocea la noi vreodată. Deși eu eram încălțată cu tenișii mei de casă, puteam simți cumva parchetul rece, chiar în momentul în care rafale de vând au lovit ferestrele clădirii.
-Sofia! vocea tatei care s-a dus imediat spre sora mea m-a făcut să iau o gură mare de aer.
Tata s-a dus să o ridice pe Khatrin de jos, dar acesta nu părea să aibă vreo reacție. Privea în pâmând cu aripile tăiate. Am dat să fac un pas dar vocea mamei m-a orpit, ridicându-mi ochii către ea am observat că și avea privirea asupra mea.
-Eu nu mi-am cunoscut niciodată tatăl, a spus aceasta solemn. A murit într-un incendiu la câteva săptămâni după ce m-am născut. Pe atunci nu exista Inferno, dar alți oameni cu alte denumiri ne-au ars casa din temelii pentru a o ucide pe mama și pe mine. Bunica voastră a crezut că poate scăpa de probleme ignorându-le, iar asta a costat-o scump. Chiar și în prezent e o fugară, a devenit paranoică și dacă stă prea mult într-un loc înnebunește. Eu era să mor din aceeași cauză ca ea, pentru faptul să sunt cumva specială, pentru că odată de mult în trecutul meu oameii au aflat că stămoșii mei au o putere supranatură de a controla alți oameni. De aceea am fost crescută de părinți adoptivi, iar eu și unchiul vostru am îndurat mult alte lucruri până ni s-a spus adevărul. Și credeți că adevărul m-a eliberat?
Afară începuse ploaie, iar un frig îngrozitor îmi intrase în oase. Khatrin era încă pe podea cu tata, dar amândoi o priveau pe Sofia în sufletul căreia furtuna își avea de mult loc.
-Eu am un frate geamăn, nu o soră, continua ea. Așa că era simplu să îți dai seama cine avea harul și cine nu. Chiar și după ce m-am căsătorit cu tatăl vostru problemele nu au încetat să apară, noi nu am avut un Happy ever after. Am fost în alertă constant și am transformat Academia în cel mai sigur loc cu putință, dar asta nu ne-a lipsit de... incidente. Am aflat că sunt însărcinată cu voi într-o croazieră la aniversarea de doi ani de la nunta noastră. Atunci Inferno ne-a făcut o nouă vizită sub forma unor pirați. Abia am scăpat de pe acea navă și am fost la un pas de a vă pierde. Când v-ați născut voi și am înțeles că nu voi putea niciodată să vă ofer o viață lipsită de griji m-am încăpățânat să sper că trebuie măcar să încerc să fac ceva.
De-aș fi putut plânge aș fi plans. Mi-o imaginam pe mama tânără, fragilă și înnebunită de gândul că ne va pierde chiar înainde de a ne cunoște. În urechile mele se auzeau focuri de armă înfundate, iar un fior rece mi-a coborât pe șira spinării.
-Eu am venit cu ideea schimbului, a vorbit tata pentru prima dată, care la acea vreme părea singura soluție. Nu înțelegeam de ce, dar aveam impresia că dacă o să o aduc cumva pe Khatrin în lumea reflectoarelor și pe tine să te pun în umbră se va creea un echilibru care vă va învolui pe amândouă. Khatrin nu s-ar fi evidențiat asemenea ție, iar tu nu ai fi avut șansa să te evidenției, iar asta v-ar fi păstrat pe amândouă cumva în anonimat, măcar pentru un timp, măcar până veți fi fost pregătite.
-Cred că plecarea mea v-a distrus calculele, am gândit realizand mai apoi că de fapt am spus-o cu vocea tare.
Tata in schimb a surâs.
-Nu tocmai, asta a fost cireașa de pe tort, am ridicat o spârnceană la cuvintele lui îndemnându-l să continue. Ai făcut cel mai imprevizibil lucru la care ne-am fi aștept. După cercetăriele mele, sediul Inferno este în Europa, prin plecarea ta peste ocean ai ieșit complet de sub vizoarele lor. Dacă nu te-ai fi întors în Franța, ei nu ar fi avut nici până în prezent ideea de tine sau de feste pe care le-am jucat-o.
Am pufnit, cumva tot era vina mea, doar că nu o spusese direct.
-Dar acum știu, am concluzionat eu. Și nu îmi vor mai da pace.
Tata a oftat neștiind probabil ce să mai zică. De-abia în acele clipe înțelegeam ce era de fapt pe capul lui, câtă muncă avea zilnic de făcut pentru a-și ține familia unită, iar eu nu făcea decât să i-o îngreunez și mai tare. Atunci mama a vorbit din nou, cu o voce chiar mai rece și inexpresivă.
-Dar această șaradă ieftina, așa cum o numiți voi v-a ținut în viață și v-a ținut lângă noi. Ochii ei erau acum prinși în ai lui Khatrin. Ați avut o copilărie alături de părinții voști și ați făcut ceea ce ați iubit mai mult. Tu, Khatrin, ai fost răsplătită pentru tot ce ai făcut inconțtient pentru sora ta cu vârf și îndesat. Ai văzut lumea când sora ta râvnea la asta, ai fost premiată pe la cele mai de succes competiții și ai îmbrăcat doar ce ai vrut. Nu ai dus fiica în somn și nici nu ai murit de foamne. Nu fost bolnavă ori înfrigurată și singura ta grijă a fost această competiție stupidă cu sora ta. Eu și bunica ta am îndurat mult mai mult și am trecut peste orice zi cu zâmbetul pe buze și speranță în suflet, dar tu ai ajuns doar un copil prea răsfățat.
Atunci vocea mamei s-a stins, din câțiva pași acesta a și ajuns la ușă. Grația ei mă uimea chiar și în aceste clipe pentru că în lumina palidă din cameră și pe fundalul ploios de afară imaginea ei artă precum a unei fantome.
-Stai! am oprit-o eu. Acum că știm toate astea ce ar trebui să facem?
Sofia Wild s-a oprit doar pentru un minut, și-a întors chipul de păpușă spre mine și m-a privit cu coada ochilor. Când a vorbit am fost definitiv cuprinsă de răceala vorbelor ei.
-Acum vă veți lua propriile decizii, dar vă voi da totuși un ultim sfat. Ignoranța ucide.