Carolina P.O.V.
Primul contact cu ochii lui a fost epuizant, de parcă întreaga mea energie era brusc secată de acest vampir fară sentimente. În lumina slabă din hol ochii lui păreau mai întunecați decât îmi aminteam, dar cel puțin acum aveam un motiv în plus să îl sfidez. Cu toate acestea ochii lui pur și simplu mă devorau, se holbau la mine cu o intensitate pe care nu o puteam înțelege ori descifra.
-Nenorocitul naibii! țip și sar din pat gata să apuc cel mai ascuțit obiect din apropiere.
Odată cu strigătul meu doi bărbați înarmați apar din întunericul ușii, gata să intre în cameră. Am fost la un pas să rup unul din stâlpii de susținere al baldachinui pentru a-mi face un țăruș dar Raffael a rificat o mână în sus în semn de pace.
-Nu am venit aici pentru a isca o bătaie, zice scurt și cei doi bărbați dispar din locul în care au venit.
Intră în cameră, iar ușa se închide în urma lui. Studiindu-l subiectiv, brațele puternice și structura riguroasă ar fi trebuit să-mi dea de gândit de la bun început, asta dacă nu aș fi fost prinsă în amalgamul de sdentimente ce se revaărsau din ochii lui. Cu mâinile încrucișate, privindu-mă de sus, micșoreacă pas cu pas distanța dintre noi. Poate că acum o lună respirația mi s-ar fi intensificat și aș fi sărit în brațele lui, acum însă în mine nu era decât un gol nesfârșit și nici măcar el nu-l putea explora.
-Vreau să vorbim.
Am râs. Un râs scurt nestăpânit, precum al unui jucător la ruletă care descoperă că tocmai a pierdut pariul la limită.
-Păcat, eu nu vreau să te ascult.
***
Kaily P.O.V.
Deschid portiera fără a-mi mai putea stăpâni emoția, iar în clipa în care aerul rece și tare mă izbește într-un rafal nu mi-am putit stăpâni un zâmbet. Nu credeam nici pentru un moment că voi fi atât de bucuroasă să mă întorc acasă, mai de grabă în locul pe care l-am considerat acasă pentru mai bine de 18 ani. Nu am crezut că sentimentul va fi atât de revigorant, cu siguranță nu am sperat că mă voi întoarce atât de repede aici. Partea cu nu ma mai intorc niciodata speram sa dureze cel putin un an... poate doi daca aveam noroc. Oricum mă gândeam că voi fi adusă prin multă violență și câțiva spioni de-ai mamei în loc de o mână ân ghips.
-Kaily, ar trebui să intrăm. Starea ta este încă precară.
Mama a revenit la aerul de directoare imediat cum am intrat pe teritoriul britanic, iar asta într-un fel mă bucurtă. Era prea cidată în faza de mamă iubitoare și îngrijorată.
-Vin imediat, spun pe un ton leneș.
Nu e nevoie să știe toată lumea de scăparea mea melancolică. Cu toate acestea umbrele de la ferestrele sălii principale sunt deja un simbol clar că studenții mai mici mor să afle ultimele bârfe.
-Presupun că toată Academia știe că fiica rătăcitoare s-a întors acasă, zic în timp ce o ajung pe mama din urmă.
Deși de obicei studenții vin pe "ușa din spate", așa cum e numită cărarea care duce în spatele campusui, aș putea spune că mama vrea să se dea în spectacol pentru că limuzina deloc subtilă ne-a lăsat în fața intrării principale.
-Nu fii ridicolă! protestează mama imediat. Toată lumea de-abia așteaptă să te revadă.
O grimasă îmi apre instantaneu pe față la auzul acesteai minciuni politicoase.
-Sunt convinsă că au dat și o petrecere surpriză în cinstea mea.
-Poate dacă ar fi mai sociabilă...
Privirea mea încruntată pare să o oprească pentru că nu mai zice nimic și oftează întorcându-se cu spatele la mine. Buclele ei negre par mult prea ciufulite sub bereta pe care și-o aranjează constant, ai zice că e un tic nervos dacă nu ai cunoște-o mai bine. În realitate mama mereu a fost emoționată când s-a întors înapoi la Academie. Mi-a mărtusitit odată că se simte precum o pasăre care se întorc în căldura cuibului ei primitor.
De-asupra mea cerul nu a fost niciodată mai clar într-o zi de noiembrie. Probabil că îmi face în ciudă. De ar fi fost furtună, poate că avionul s-ar fi prăbușit în marea nordului și m-ar fi scutit de o primire călduroasă ca vârtul iarnii... la Polul Nord.
O urmez pe mama pe trepetele de la intrare în corpul principal, acolo unde sunt apartamentele noastre cu cel mai mare calm posibit. Nu vreau să isc o scenă, chiar imediat după sosirea mea furtunoasă. Cu vânătaia de pe frunte si mâna stângă în ghips porbabil că toți vor crede că m-au adunat de pe fundul unui închisori din Maldovia.
-Kaily!
Numele meu e mult prea populat în ultimul timp.
Alrick Wild coboară în fugă scările din încăperea principală privindu-și fiica mai și mai apoi soția. Tata mereu a fost... o bucățică. Nu i-aș putea da nici un an peste 30, deși primăvare trecută am răs de al că e ultimul lui ani cu prefixul patruzeci. Singurul lucru care îi trădează vărsta ar fi cele câteva șuvițe albe, cât și ridurile fine, efecte ale unei familii nu tocmai normale, aș ține să precizez.
-Normal că ai venit să verifici dacă am fost în stare să ne aduc fiica acasă, Alrick își sărută soția pentru a nu o lăsă să mai protesteze nici un minut.
-Nu m-am îndoit nici o clipă de tine, iubito.
Pentru un moment chipul unui anumit șaten mi-a fluturat prin cap ca un titirez enervant, undeva între Sărutul iubirii adevărate dintre părinții mei și clipa în care tata o privea pe mama de parcă au 18 ani si vor sa fugă în Vegas să se căsătorească. Mod în care o privește cam de când mă știu pe lume.
Imaginea aceea enervantă dispare când ochii electrizanți ai tatei se mută asupra mea și amenință o furtună, moment în care mama chicotește și urcă pe scări în grabă
-Tată, ar fi fost o plăcere să te văd în Paris, spun în timp ce acesta mă îmbrățișează imediat. Poate aș fi împărțit cu tine budinca din spital. A fost foarte... pariziană!
În scurtul moment în care l-am îmbrățișat i-am putut simți parfumul specific, cel care mereu mi-a oferit un sentiment de acasă. Pentru un motiv neînles de mine nici până în prezent, tata mereu a avut acest miros specific de citrice, precum o portocală de-abia desfăcută, sau o limonadă fără nici un pic de miere. Partea cu adevărat ciudată e că nu suportă acriturile.
-Cred că mama ta a fost un coleg de cameră mai priceput. Nu aș putea zice la fel despre sora ta, se asigură pentru un moment că mama s-a îndepărtat cât să nu ne poată auzi. Khatrin s-a plâns în continuu că două servitoare au demisionat!
Am început să răd când i-am vazut fața exsaperată, chiar nu m-am putut abține.
-Îmi imaginez că a săcâit-o rău faptul că geamana numar 2 are rupte cam 20 la sută din oase.
Tata aruncă o privire la mâna mea și se încruntă, totuși nu deschide subiectul.
-Săcâit e puțin spus, mai de grabă a înnebunit-o, spune în timp ce îmi dă haina jos. E ca și cum un monstru ar fi fost trezit și e gata să mănânce jumatătate din Londra.
Râsul meu pare contagios pentru că și tata mă acompaniază în timp ce urcăm scările. Ciudat este că nu am întâlnit nici un student până acum, este totuși mijlocul anului și în corpul principal ar trebui să zburde oameni pregătind balul de iarnă.
Eram pregătită să îl întreb pe tata unde a dispărut toată lumea când un tropot de tocuri mi-a aras atenția, dar ce am văzut imediat după m-a lovit ca o săgeată.
...Vorbeam literalmente, ciniva mi s-a aruncat efectiv în brațe (mă rog, în brațul sănătos). Tot ce am putut să văd a fost o claie de păr negru precum tăciunele ce îmi invada umărul drept în timp ce două mâini fragile îmi strângeau cu putere talia. Am rămas fără reacția în fața a ceea ce părea să fie o îmbrățișare în timp ce la doar câțiva metri mama privea șocată scena.
Mi-au trebuit momente să îmi dau seama că persona din brațele mele plângea încet, alte câteva clipe au trecut până am realizat că acea personă era chiar sora mea. Cu toate acestea nu a fost nevoie decât de o secundă ca să întorc îmbrățișarea.
În fond, era ceva natural. De parcă trupul meu primea înapoi ceva ce pierduse de mult. Ceea ce nu era natural era emoția din sufletul meu, zbuciumul unei vieți petrecute prin ură. Ceea ce depășea cunoștința mea erau întrebările ce îmi atârnau de vărful limbii, întrebări ce aveau să schimbe această familie pentru totdeauna.
-Îmi pare atât de rău, murmure de auzeau în liniștea din hol. Te rog, surioară, te rog să mă ierți.
Murmure înfundate de lacrimi ce păreau a fi stăpânite de mult prea mult timp. Cât timp a trecut decând nu i-am mai simțit trupul Khaterinei atât de aproape de al meu? Oare acele lacrimi sunt reținute de atunci?