Salutare tuturor! Și da știu ca a trecut o vreeeme de când nu am mai postat. Adevărat. Și îmi cer scuze pentru asta deoarece și eu dacă as fi în postura voastră as fi tare supărată. Acum as dori sa lămuresc câteva chestiuni :
1 eu nu am timp sa editez toate capitolele și știu ca sunt o gramada de greșeli gramaticale așa ca dacă cuiva nu îi convine nu este obligat sa continue lectura
2 aceasta povestire este o FICȚIUNE așadar tratați-o ca atare, nu vreau sa mai primesc comentării cum că nu e realist sau "de când are gemeni" sau "când a împlinit 9 luni de sarcină " . Va rog, dacă nu va place nu mai citiți și nu mai criticați, nu mai doresc comentarii absurde. Va mulțumesc mult pentru sprijin.
''Dacă vrei să fii fericit o clipă, razbună-te, dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă!”
Soarta este o scorpie ticăloasă care nu vrea nici sa te omoare nici sa te lase sa trăiești. Eu sunt un exemplu perfect. Probabil că se amuza copios pe seama mea și îi place sa mă supună la diverse încercări care tot mai des le pic.
Cum ca până ieri Noah era în postura eroului negativ iar acum s-a inversat roata și i-am luat locul?
Toată noaptea m-am gândit doar la spusele lui .
Și am luat o hotărâre.
M-am dat jos din pat și chiar m-am străduit să mă aranjez și sa arăt cât de cât acceptabil.
Am de gând sa îi fac o vizită lui Noah și sa repar lucrurile. Iar prin reparat mă refer la faptul că voi încerca să îl conving că am greșit și sa îl implor sa mă ierte ca sa putem și o familie fericită până la adânci bătrâneți.
Sau cel puțin așa sper, deși nu prea am habar cum voi reuși acest lucru. Probabil dacă mă pun în genunchi și îl implor cu lacrimi? Nuh, prea degradant. Nu sunt chiar atât de disperată. Sau sunt?
Mai am doar o mica mare problemă: Bryan . După câte a făcut pentru mine mi se frâne inima sa îl rănesc și sa îl abandonez fix înainte de nuntă.
Sunt o nenorocită egoista, care se gândește doar la propria fericire ar spune unii. Dar nu este totul adevărat, eu nu vreau ca copii mei sa crească fără tatăl lor.
Chiar dacă Bryan ar juca destul de bine rolul tatălui mereu va exista un gol pe care doar Noah îl poate umple.
Exact cum și în inima mea este un gol pe care doar el în acoperă.
Și pentru asta va trebui sa îl recopar .
Voi face tot posibilul.
Iar acum mă aflu în fața a sute de deserturi după care îți lasă gura apă. Tort de ciocolată. Preferatul lui Noah.
După ce cumpăr unul mă îndrept spre hotelul în care stă în speranța că mica mea oferta de pace îi va înmuia inima.
Intru în hotel și străbat încet holurile pana la camera lui. Inima începe sa îmi bata cu putere și un nod mi se formează în stomac.
Ajung în fata ușii lui și îmi trebuie câteva minute pentru a bate.
Aștept cam un minut și când nu primesc nici un răspuns încep sa mă panichez și zeci de scenarii din ce în ce mai oribile îmi trec prin cap.
Dacă a pățit ceva? Dacă e rănit? Dacă a părăsit orașul și nu îl voi mai vedea niciodată? Dacă nu mă mai iubește și a găsit pe alta? Dacă...
Firul gândurilor îmi este întrerupt de ușă care se deschide ușor și sunt întâmpinată de un piept bine tonifiant și ... gol.
Ridic mirată privirea spre acei ochi albastri care mă privesc la fel de mirați și care parcă încearcă sa deslușească se petrece.
Atenția mi-ar și atrasa spre acel piept bine sculptat care îți lasă gura apă fiindcă se pare ca posesorul lui a uitat sa pună o cămașă pe el și s-a prezentat doar într-o pereche de pantaloni de pijama.
Dar fata lui este cea care îmi retine privirea. În special ochii care sunt roșii , umflați și cu cercuri negre în jurul lor. Mi se frange inima sa știu ca se simte rău și doar din cauza mea.
- Este pentru tine, rup eu tăcerea iar el pare mai amețit ca înainte.
-Ce ...
Spune el dar nu îl las sa termine și spun cu un zâmbet micuț pe chip :
- Tortul , este pentru tine. Știu ca iti place la nebunie ciocolata și... m-am gangit ca poate ... știi ... , am început sa îmi pierd gândurile și sa mă bâlbâi.
Mi-am tras o palmă mintal la cât de proastă pot sa fiu. Nu pot sa o dau în bară! De ce nu mă pot concentra ca un om normal și sa port o conversație coerentă?
Ah da. Nu pot datorita faptului că ori de câte ori sunt lângă el nu mai îmi funcționează nici logica și inima îmi bate prea tare unde mai pui și sutele de emoții care mă năvălesc.
Un mic zâmbet a apărut în coltul gurii lui și genunchii mi-au devenit de gelatină. Mă simțeam ca o idioată.
- Intra, a spus el și m-a scăpat de dat alte explicații care ar fi sunat ciudat.
A deschis ușa larg ca sa pot sa intru iar când am trecut pe lângă el m-a invaluit parfumul lui iar stomacul meu a făcut un salt.
Am pus tortul pe cea mai apropiata masă după care m-am așezat pe canapea.
El mă privea incert, parcă încercând să își dea seama ce vreau. Ieri nici nu doream sa vorbesc cu el iar acum sunt la ușă lui cu o oferta de pace. Și una chiar delicioasă.
După câteva minute în care doar m-a privit s-a dus în alta camera de unde a ieșit cu doua farfurii. A tăiat doua bucăți de tort și mi-a înmânat și mie una.
Oricât de bine ar arăta stomacul meu încă continua sa facă salturi și nu cred că era o idee prea bună sa mănânc.
Dar l-am privit tăcută pe el cum își devora felia lui . O imagine impresionantă. Ce n-as da sa fiu eu în locul acelei felii de tort.
Încă o palma mintala. Nu mă pot gândi și eu la altceva, adică știu ca lângă mine e un zeu grec dar totuși, ar trebui sa nu mai acționez ca o adolescentă în călduri.
- S-a întâmplat ceva? a întrebat el după ce a terminat de mâncat.
Da. Am fost o proasta ca te-am părăsit și vreau fim împreună de acum încolo și sa ne creștem copii fără probleme ca o familie fericită.
Dar cum sa o spun cu glas tare? Parcă aveam un nod în gat care nu mă lăsa să vorbesc. Cum să îmi exprim toate emotiile pe care le simt și sa îmi cer și scuze în același timp?
Era greu de supus în cuvinte așa ca m-am last mânată de impuls. L-am prins de umeri și l-am tras spre mine.
Când gurile ni s-au atins am scos un sunet greu de identificat. Timp de câteva secunde el a rămas paralizat parcă încercând să mă oprească dar în cele din urmă a pierdut lupta. A scos un mârâit gutural și mi-a răspuns la sărut cu o ardoare mai mare decât a mea.
Am continuat sa ne sarutam pana când nici unul dintre noi nu a mai avut aer și trebui în cele din urmă să ne oprim .
- Dacă ai ști de când îmi doream asta, a spus el și mi-a sărutat fruntea.
- S-ar putea sa am un mic habar, am răspuns eu cu un mic zâmbet în coltul gurii.
În minutele care au urmat i-am povestit tot. Am vărsat tot ce îmi stătea pe inimă și mi-am cerut iertare de zeci de ori.
El s-a înfuriat de câteva ori când am precizat numele lui Bryan dar l-am calmat rapid cu un sărut.
Acum stăteam întinși pe patul lui și ne uitam la tavan încercând să găsim o soluție la problema în care ne aflam.
- Ce putem face? am intrebat eu .
- Shh, putem găsi cea mâine acum vreau sa te odihnești, pari obosită.
- Și tu ești, am spus eu.
El scos un râs înfundat care m-a făcut sa tresar. Uitasem cum sună râsul lui.
M-a întors pe o pare astfel încât să fiu lipita cu spatele de el și a dus ușor o mână pe burtica mea ținându-o posesiv acolo.
Unul din copii a lovit cu piciorul exact în mâna tatălui său, de parcă știa exact unde se află. Amândoi am râs și el a depus un mic sărut pe gatul meu.
Somnul m-a lovit și am închis ochii. Acum nu îmi pasă de nici o problemă, puteam sa le rezolvam pe toate mâine. Cât timp eram în brațele lui Noah totul era perfect.
Cu un mic oftat epuizat m-am lăsat prada somnului.