Autor P.O.V.
Spun doar că e prea greu pentru mine, totul e atât de străin și de întunecat. Îmi e dintr-o dată mult prea greu să mă descurc cu toate..., vocea ei era așa cum o știa dintotdeauna, calmă mult prea accentuată pe silabe și plângăcioasă când venea vorba de ceva ce nu îi convenea.
Mai sunt și astfel de perioade, când ne e greu, de când ești așa de plângăcioasă? spunea el în timp ce își aranja câteva foi de pe birou.
Nu sunt plângăcioasă! În plus plouă de câteva zile și știi cât urăsc asta, Alex! Bărbatul chicoti, dar se abținu repede, pentru ca să nu dea bănuieli celor din jur că ar fi nebun.Oricum nu ar putea să explice niciodată că vorbește telepatic cu sora sa geamănă de pe cealaltă parte a planetei.
Știu, Sof! Mă bați la cap cu asta cam de când ai văzut pentru prima dată ploaia. De ce nu pleci într-o vacanță? Undeva la soare, spuse Alex în timp ce își puse foile de care avea nevoie în servietă. O salută pe una dintre profesoară cu care știa că făcuse cunoștință, dar nu-și amintea cine e și apoi părăsi camera profesorală.
Da, fiica mea lipsește, defapt amândouă ficele mele lipsesc pentru că nu știu ce a apucat-o pe Khatrin de a plecat într-o așa zisă "escapadă", iar tu vrei ca eu să plec în vacanță. Ești imposibil! se agita Sofia și toată vorbăria ei îi dădu brunetului o durere de cap de care nu avea să scape prea ușor.
Păi și eu ce vrei să fac? Ți-am zis că nu a venit la mine, răspunse Alex evitând ca un maestru faptul că nu își putea minți sora.
Știu, dar chiar nu ai nici o idee unde ar putea fi?... îmi fac atâtea griji pentru ea.
Poate dacă i-ai fi spus de la bun început adevărul toate astea nu s-ar fi întâmplat! Alex mai evită o întrebare capcană și încercă să nu se piardă prin masa mișcătoare de studenți.
Oh, te rog nu începe și tu ca Alrick, deja mă ia cu durere de cap de la reproșurile lui continue, de când a plecat Kaitlyn numai asta îmi zice dimineața prânz și seara, deși nu-mi amintesc să fi protestat prea mult când am inițializat ideea.
Poate el nu, dar eu da! Și am mai protestat odată când a făcut 18 ani și s-a maturizat. Atunci ar fi trebuit să-i spui, Sof.
Știu, dar pur și simplu nu am avut cum! Iar acum mă tem că e prea târziu... Oare o voi mai vedea vreodată? vocea ei devenea una plângăcioasă și Alex își dădu ochii peste cap.
Nu mai dramatiza atâta! Mereu dramatizezi de parcă ar fi sfârșitul lumii. O s-o mai vezi ca doar n-a intrat în pământ, dar trebuie să îi spui adevărul odată ce o găsești, nu să te mai codești atâta.
O să o fac! Asta am să fac Alex, am să îi spun tot adevărul.
Alex ajunse în sfârșit în sala în care urma să facă prima oră din această zi. Elevi îl salutaseră respectos și el le raspunseră. Sincer adora să fie profesor, chiar dacă job-ul ăsta era doar o acoperire pentru că Alrick îl rugase să stea cu un ochi pe Kaily. S-ar fi putut obișnui cu un asemnea loc de muncă, dar nu trebuia să neglijeze nici firma sa de arhitectură și în nici un caz nu ar putea o auzi pe Nat cum se plânge de soarele ce îi distruge tenul pentru toată viața.
Apropo, o auzi pe sora sa cum îi invada din nou mintea. Cum e noul loc de muncă? Îți place să predai?
Se uită spre locul de la fereastră ce stătea încă gol și apoi spre fiul să care părea mult prea plictisit de oră decât ar trebui. Își alungă astfel gândul pentru ca Sof să nu îl intercepteze cumva.
Destul de bine, chiar îmi place, dar mai am multe de învățat. Trebuie să încep un curs, vorbim mai târziu. Încearcă să pictezi ceva că să te maidestresezi, sora sa oftă și apoi își luă rămas bun.
Nici nu-și mai amintea de când nu mai vorbise la telefon cu aceasta, de când au reușit să controleze pe deplin vorbirea telepatică, lucru ce i-a speriat pe amândoi la început și a dat curs la prea multe gânduri ce nu ar fi trebuit auzite de celălalt. Acum vorbeau telepatic de oriunde și oricând, reușind chiar să știe când celălat poate auzi de gândește unul. Căutaseră răspun la această anomalie dintre ei, dar în afară de cazuri nerecunoscute nu găsiseră nimic. Așa că au păstrat acest mic secret între ei șicei apropiați.
Alex simți cum o greutate i se ridică din suflet și știu că Sofie îi părăsiseră gândurile momentan. Își începu așadar ora, dar ochii lui nu putea să nu traverseze ocazional banca goală de la fereastră în care nepoata lui nu a mai stat de mai bine de 3 zile. Știa că a plecat pe nepusă-masă la Paris cu Luis și că Kadir a urmărit-o până acolo, dar totuși încă era îngrijorat. Nu-și putea explica de ce, era ca și cum aștepta ceva.
***
Carolina și Khatrin stăteau față în față și râdeau. O propoziție pe care roșcata nu crea că o va gândi vreodată. În viziunea ei Khatrin era o scorpie pe care nu o vei putea agrea sau lângă care vei putea sta vreodată. Așa și-a imaginat-o după ce a auzit toate poveștile lui Kaily. Dar acum, după 3 ore frumoase petrecute în care au mâncat, s-au plimbat și au râs de un mim de pe stradă, Coronila și Khatrin stăteau pe o bancă pe faleză și rădeau de una din poveștile spune și brunetă.
-Și apoi Kaily a încercat să se urce înapoi pe cal, dar el a fugit de ea și a venit înspre al meu și apoi al meu s-a ridicat în două picioare și eu am căzut pe spate în noroi. Eu și Kaily eram acoperite amândouă din cap până în picioare de noroi și nu puteam decât să țipăm una la alta ca niște apucate.
Corolina râse atât de tare imaginându-și gemenele de doar 5 ani cum făceau baie în noroi. Pe parcursul acesteai perioade de timp a avut momente în care a și uitat că cea care stă în fața ei e sora cea rea. Planul ei era să o cucerească sau să găsească ceva cu care să o șantajeze pe brunetă ca apoi să o expedieze dus acasă. Se pare că în schimb cea care a fost fermecată a fost roșcata. Khatrin râse și ea, mult și roșcata observă că amândouă surorile au un râset minunat și sunt divin de frumoase când zâmbesc.
-Și părinții voștri ce au zis? spuse Carolina printre râsete.
-Mama a fost așa de speriată când am căzut că aproape a leșinat și ea după cal iar tata nu știa la care să se ducă mai întâi așa că a țipat la noi să nu mai țipăm una la alta și apoi noi ne-am uitat la el și am început să plângem, apoi mama a început să plângă și tata a căzut de pe cal de nervi.
Râsul Carolinei se auzi din nou, doar că de data asta fu acompaniat de cel al lui Khatrin. Cele două fete mai răseră câteva clipe apoi se liniștiseră și priveau acum din nou marea agitată. Mai rămăseseră puțini oameni pe plajă dupa apusul soarelui.
-Nu am mai văzut de atât de mult timp marea, murmurul lui Khatrin de-abia ajunse la urechile Carolinei.
-Da, știu că și Kaily a spus același lucru.
Ochii lui Khatrin deveniră triști și zâmbetul îi pieri, Carolina nu putea citi emoțiile brunetei așa cum făcea cu nebuna s-a colegă de casă. Se uită la Khatrin ca la o enigmă nerezolvată și simți cum piesele din puzzelul imens al problemei sale se amestecau tot mai mult. Nu s-ar fi așteptat ca bruneta să fie așa o fire deschisă și gata de aventură, păruse că savurase fiecare moment din acea zi și încercase să nu o supere pe Carolina în nici un fel. Roșcata își imagină la început că totul e doar un joc de rol, dar nimeni nu putea să mimeze un asemenea râset și așa un zâmbet frumos. Sau oare putea?
-Cine ești tu, Khatrin Waild? cuvintele îi părăsisere gura fără vreun avertisment.
Khatrin zâmbi strâmb.
-Nici eu nu mai știu.
Bruneta era îmbrăcată într-o rochie roz cu flori, de vară la care asortă o pereche de balerini și o gentuță albă. Pe cap avea o părie de paie albă de sub care ieșeau onduleuri dezordonate, făcute din perie. Nu era machiată decât ușor atât cât să-i scoată ochii albaști șterși în evidență. Părea o persoană liniștită, cine ar fi crezut că ăsta e marele dușman al furtunii numite Kaily?
-Eu vreau să repat totul, spuse deodată Khatrin și roșcata tresări. Privirea ei era pierdută în zare, dar degete mâinilor nu încetau în a se juca între ele. De asta am venit... Doar că eu am suferit atât după ce ea a plecat și am crezut că și ei i-a fost greu. Apoi am venit și am aflat că ea și-a reorganizat viață, ca a putut să făcă totul după cum a vrut.... Am fost așa geloasă ca eu nu voi fi nicodată în stare de așa ceva și cred că am distrus și ce mai era de distrus.
Carolina își dorea să o creadă, chiar își dorea din toată inima. Asta ar fi fost rezolvarea, chiar ca să rezolve puzzelul, doar că ar fi mult prea ușor, iar ea nici nu vede nici măcar imaginea de ansamblu.
-Eu o iu-
Khatrin se prăbuși la de pe bancă în genunchi chiar sub privirea Carolinei. Totul fusese atât de rapid că roșcatei îi luă câteva secunde ca să analizeze situația și să sară lângă ea. Cei doi body-guards ce stătuseră în spatele lor se apopiaseră mult mai repede de bruneta carfe stărea acum circită, tremurând pe jos.
-Khatrin! vocea lui Carolina era stinsă de uimire.
Bruneta avea ochii închiși și cu pumnii sfâșia materialul rochiei chiar în jurul inimii. O durere puternică îi pusese stămânire asupra corpului. Știa ce ei și asta îi făcea corpul să zvâcnească și mai rău. O durea tot, de la încheieturi până la inimă și cap, dar nu putea să localizeze sursa unde era cel mai rău. Cu ultimele puteri murmurase cuvintele ce spera să fie auzite de orice din jurul ei:
-Kaily a pățit ceva rău.
Khatrin leșină.