Carolina P.O.V.
Cifrele strălucitoare din bord îmi indică că am depășit cu cel puțin 60 de Km/h limita legală. S-a lăsat seara și odată cu ea o răceală neobișnuită pentru acest oraș. Mintea mea e cu totul în altă parte, încercând să depistez cel mai bun plan prin care să pot să opresc dezastrul ce urmează să lovească aproape liniștitul LA de care m-am îndrăgostit întru-totul. Sunt cumva de un calm exemplar, hilar chiar, având în vedere că puține momente mă găsesc liniștită. Presupun că agitația și veninul de a sta mereu în mișcare îmi curge cumva prin vene.
Opresc motorul frumuseții mele chiar în fața intrării principale a hotelului Regal, asta ar trebui să fie un fel de glumă proastă presupun dar ce să faci? Prințesei îi place să trăiască în lux.
Îmi închid ochii, respir adânc, îmi mușc buza de jos într-un gest de liberă agitație și apoi înaintez hotărâtă și cu un zâmbet al unei fete care poate avea orice. Sinceră să fiu, cu atitudinea de femeie puternică nu mi-a stat bine niciodată. Stilul meu spontat a fost o alternativă mult mai lejeră și potrivită oricărei situații. Dar mami Samy mi-a spus ca uneori, în fața anumitor oameni, trebuie să pară că respiri încredere de sine, că prin sânga îți curge superiatate, iar cu zâmbetul și privirea e neapărat să împui respect. Doar atunci și numai atunci te vor lua în serios.
Mă opresc în fața recepției.
-Bună seara, îmi puteți spune dacă domnișoara Khatrin Wild s-a cazat aici? întreb nonșalantă, de parcă m-aș interesa de o veche prietenă.
Recepționista, o femeie trecută de a doua tinerețe mă privește sceptică. Se pare că personalul a fost oarecum informat despre sângele albastru ce le-a trecut pragul.
-Doar un moment, vă rog!
-Nici o problemă. Aștept! zâmbetul fals și chipul relaxat pe care îl afișez pare să îi mai dea încredere.
Hotelul este cu adevărat unul dintre cele mai luxoase din zonă, totul din jur pare a fi proiectat în alb, argintiu și negru. Un candelabru mult prea stălucitor și încărcat de cristale pare să fie piesa de rezistență a întregii camere. Pereții sunt înalți, rigizi și iar de-a lungul camerei sunt atârnate ceasuri care indică ora exactă din marile capitale ale lumii. Îmi atrage atenția Paris. Zâmbesc. Cei doi probabil că doar ce s-au trezit acum și se pregătesc de o nouă zi.
-Îmi pare rău, dar domișoara Wild a spus la cazare că nu dorește să fie deranjată.
Scoarpie. Aș vrea eu să-i deranjez fața aia de râzgâiată și să...
-Ați putea totuși să îi dați un telefon? întreb inocentă cu un zâmbet de premiile Oscar. Sunt sigură că dacă ar auzi cine o caută nici nu s-ar mai pune vreo problemă.
Recepționera mă privește îndoielnică. Eu flurur din degete ca un copil de doi ani. Contactul nostru viziual este intrerupt de telefonul unuia dintre paznicii de la intrare.
-Am să sun la cameră. Cine să îi spun că o caută? spune după câteva momente femeia.
-Verișoara ei, Carolina Garcia.
-Am înțeles.
Aceasta ia telefonul și privindu-mă încă formează numărul. Doamne! Oare fața mea e așa de înspăimântătoare? Sau pur și simplu prințesa s-a baricadat în camera aia ca în închisoare.
Cineva răspunde, recepționista îi transpite informația și după ce numele meu este pronunțat se lasă un moment de liniște. Imediat însă ochii femeii se măresc de uimire ca mai apoi să devină din nou indiferenți. Atunci zâmbetul meu se mărește considerabil. Dându-mi o șuviță dupa ureche, o privesc de sus pe recepționere căreia nu i-a mai rămas decât să îmi transmită numărul cameri de unde urmează îmi încep planul de atac. 2190.
Mulțumesc zâmbitoare și apoi mă îndrept cuminte spre lifturile de stânga recepției. Sunetul tocurilor mele cui se aude pe podeaua albă, de marmură, ca un foc de armă înfundat. Merg cu capul sus și umeri drepți. Cine ar putea crede că în geanta de pe umărul meu se asunde cu adevărat o armă?
-Etajur 10, spun hotărâtă domnului din lift iar acesta apasă plictisit butonul corespunzător.
Când ușa liftului se închide o oglindă cu un luciu metalic îmi apare în față. Pe cealaltă parte L.A. ce abia acum s-a trezit din amorțeala zieli își dezvălui spectacolul de lumini. Sunt mulțumită că măcar am reușit să ajung să mă schimb în ceva care să mă facă să par mai serioasă. Pantalonii negri, dintr-un material asemănător colantului îmi srigă numele întru-totul. Bluza e însă cu o cusătură japoneză, dintr-un material vaporos, de culoare piersiciu cu detalii cusute cu ață roșie. Acesta îmi ajunge până în gat și nu are mâneci.Chiar arăt mai matură îmbrăcată așa, chiar dacă nu aș fi crezut că e într-adevară posibil.
Până la urmă doar o dată te vezi cu prințesa tărâmului ascuns. Un zâmbet din nou îmi întunecă fața. O fi ea prințesă, dar eu sunt o regină.
Ușa se deschide cu un cick iar eu ies din lift parcă și mai entuziasmă de uimitoare întâlnire ce urmează să aibă loc. Mă îndrept cu pași grabiți pe holul destul de îngust, verificând din când în când ușile pe lângă care trec până ajung la cea care mă interesează.
Camera 2190.
Ciocan odată, iar entuziasmul îmi face inima să bată din ce în ce mai tare. Se aude mișcare în cameră, câteva voci și apoi ușa albă din lemn masiv mi se deschide.
-Bună seara! Aici este cazată domnișoara Khatrin Wild? fața mea câștiga premiu dupa premiu, par așa degajată, iar în interiorul meu e furtună.
Un bărbat foarte înalt și masiv, gardă de corp presupun, mă privește cu ochii negri. Mă scanează din cap până în picioare, concluzionând, cred eu, că nu sunt o amenințare pentru stăpâna lui. Zâmbesc, fără sa-mi arăt dinții, și îmi mai dau o șuviță roșie după ureche. Aceste se dă în final din tocul ușii și mă lasă să înaintez în camera mult prea luminoasă.
Încă de când inru observ că e prea multă lumină peste tot, cred că toate luminile sunt aprinse. Camera se dovedește a fi defapt un apartament. Eu intru într-un hol pe parcurusl căruia întâlnesc două uși. Gardianul însă mă conduce la cea de-a treie în capătul holului unde pe o canapea, cu o postură de doamnă din înalta societate mă așteaptă Khatrin.
Nu zâmbește, iar ochii ei nu dezvăluie nici o emoție. Poartă o rochie stilată, deși nu cred că se duce nicăieri la ora asta, dat fiind că nu cred că vrea să atraga atenția. Știu că a venit aici fără în deplin secret. Altfel ce rost ar fi avut să vină singură și cu atat de puțin alai pe deasupra. Acum, în această baie de lumină pot spune doar că nici nu îmi vine să cred că eu chiar le-am confundat pe cele două. Ea e complet diferită față de sora mea. Părul ei e perfect aranjat și are o culoare închisă, parcă moartă, în timp ce Kaily de-abia dacă dă cu peria prin coama aia pe care ea o numește par. Chipul lui Khatrin nu schițează nici un gest, în timp ce oricât s-ar strădui geamăna ei pur și simplu e ca o carte deschisă după ce ajungi să o cunoști. Kaily stă mereu relaxată, nu are o postură, iar în gesturile ei dure găsești o naturaleți deosebită, Khatrin însă pare rigidă ca o statuie, iar din câte am putut observa la ultima intercalare, nu e nimic natural în felul cum se comportă.
-Tot spui că suntem verișoare. De ce nu-mi amintesc de tine? vocea ei de gheță mă trezește din reflectare.
-Nici Kaily nu și-a amintit. Probabil erați prea mici, nici chiar eu nu am recunscut-o din prima.
-Și atunci cum de poți fi sigură? acesta ridică o sprânceană perfect pensată, primul gest pe care l-a schițat de când am ajuns.
-Am un frate mai mare, care a confirmat.
Ea mă privește de parcă m-ar analiza, dar cumva simt că privirea ei trece prin mine. Nu reprezint destul interes pentru ea. Poate doar o curioazitate.
-Verișoare din partea cui? întreabă din nou.
-Sunt fiica surosii tatălui tau. Fiica Samanthei și a lui Alejandro Garcia.De asemnea mama mea este calăuza și cea mai bună prietenă a mamei tale, spun încă cu zâmbetul pe buze.
Încă un momnet de tăcere.
-Acum îmi amintesc, spune într-un final. Din câte se pare tu ar trebui să fii călăuza mea, greșesc?
Dacă sunt călăuza ta atunci de ce mă scârbește existența ta?
-Ar trebui, dar se pare că nu ți-e necesar, spun.
-Ce vrei să spui? acum pentru prima dată pot citi pe fața ei curiozitatea.
-Ai obținut tot ce ți-ai dorit și fără mine, nu, Khatrin? Ai tot ce vrei cu adevărat? Ești pe deplin fericita? Ai o viață sigură, un viitor strălucit și o lume care te adoră, spun iar ea doar mă privește. De ce ai mai avea nevoie și de o călăuză? Eu se presupune că apar în viața prințesei atunci când ea are cel mai mare nevoie de mine. Eu sunt acolo să o ajut și sprijin, să o determin să continuie. Iar atunci când nu mai poate să lupt chiar eu pentru ea.
Atunci îmi cade fisa... Îmi strâng buzele puternic pentru a nu avea o izbucnire.
Khatrin nu mă mai privește, acum privirea ei e fixată pe fereastra împodobită cu luminile Los Angeles-ului. O lumină îmi deschide mintea și îmi suprimez cu greu respirația. Ea nu trebuie să obseve șocul ce îmi traversează privirea. Înghit în sec, iar în acel moment ochii ei de gheță mă ațintesc din nou. Doar că îmi recăpătasem controlul la timp.
-Pentru ce ai venit aici în seara asta, Carolina? spune ea calmă.
-Pentru a te invita la o plimbare, spun ea la fel de calmă.
Sprânceana ei se arcuiește din nou. Îmi mut piciorul peste celălalt și îmi așez mâinile strânse peste genunchi. Am umerii relaxați și sunt convinsă că o privire ciudată.
-O plimbare? repetă ea.
-Da, vreau să îți arăt orașul, să ne cunoatem mai bine. Pot veni, desigur și prietenii tăi, spun și indic spre cei doi bărbați plasați strategic, unul în stanga ei și celălalt în spatele mei lângă ușă.
-Unde se va desfășura aceasă plimbare? spune dupe ce pare că s-a gândit la asta o clipă.
Zâmbesc.
-Vom merge la unul dintre restorantele mele preferate din centrul orașului petru a lua pranzul. Apoi ne vom plimba pe trăduțe și în final pe faleză. Dacă nu ești prea obosită pute lua o mică gustare la una din terasele cu cea mai bună mâncare bazată pe fructe de mare, chiar pe plajă.
Ea doar mă privește.
-Când propui? spune ea.
-Chiar mâine.
-Accept.
Zâmbesc în continoare. Știu că privirea mea fixă o deranjază, nu știu câte persoane au privit-o așa de pătrunzător ca mine acum.
Mă ridic de pe scaun și la fel face și ea.
-Cred că trebuie să fii tare obisita acum, după o călătorie atât de lungă. Te las să te odihnești și te rog să fii maine la ora 12, în față la restaorantul Rose Cuisin, te voi aștepta la intrare.
-Așa rămâne.
Ceva ciudat. Pentru un moment chiar am crezut că pe buzele ei a fost aruncat fugitiv ca o fantomă un mic zâmbet.
- O seară plăcută în continuare, Khatrin.
Mă întorc și ca o feliună mă strecor pe lângă bărbatul masiv care m-a primit în apartament și mă îndrept spre ieșire. Acesta mă urmărește totuși precaut până părăsesc cu totul camera. Odata ce ușa se închide simt cum un val de emoții mă invadează.
Mâine e miercuri. Am doar două cursuri de la 7 la 9 și la 9 juate la 10 jumate, iar după se va juca cu adevărat o piesă de teatru.
Urc în lift, același domn căruia îi spun să mă ducă la parter. Nu uit să zâmbesc detașat.
De data asta mă uit la orașul ce pare că arde sub mine. Niciodată până acum nu m-am mai simțit atât de puternică. Mă simt stămână peste toți. Știu exact cum să fac micuța mea lume se să învărtă, iar pe lângă asta îmi mintea mea s-a format acum o idee ce trebuie neapărat investigată.
Cu nasul meu de felină miros ceva putred, ceva ce îmi va da succesul pe tavă.
Tocurile mele asemenea armelor înfundate se aduc din nou cu un ecou și mai mare pe podeua din recepție. Îi arunc un salut din priviri recepționerei ce mă urmărește din colțul ei și apoi ies din clărire.
Aerul mult prea răcorosc îmi deschide simțurile și mintea.