God, kill me now! Alexis e chiar sărită de pe fix. Mi-a pus şobolani în pat, nu mă întrebaţi de unde i-a luat, geanta mea era plină de râme, în papuci am găsit un şoarece mort, iar, atunci când m-am dus să mă spăl, periuţa mea era plină de sânge, nu vreau să ştiu al cui, apa evident că mi-a oprit-o.... Dacă crede că eu voi pleca, se înşeală amarnic. Niciodată nu mi-am dat demisia şi nici nu mă gândesc s-o fac. Frăţioare, unde m-ai adus? Dacă te prind, te fac mop de şters pe jos!
Când să ies din baie, am alunecat pe gresie. Îmi duc mâna la cap, dar simt ceva rece şi, speriată, mă uit la mână. Era roşie...O, Doamne, o, Doamne...ăsta-i sânge sau....
- Alexis, nu-ţi merge cu ketchupu'!
- Cine a zis că ăla e ketchup?
- Ce vrei să spui? o întreb, puţin speriată.
- Nu ştiu, poate e de vină soricelul ăla din papuc...îngână , rânjind. Eu mă duc la şcoală! Pa, pa, dădăcuţo!
- Sadico! strig, întorcându-mă în baie.
Sunt aici de trei luni şi, jur, ea e prima persoana cu care nu mă împac. Gemenii sunt aşa de drăguţi, la fel şi Mattew, dar Alexis, demonul ăla mic şi sadic, e un geniu nebun venit din străfundurile iadului. Mattew, deşi lucrez de trei luni, a plecat în ziua în care am venit eu aici, în nu ştiu ce călătorie de afaceri, lăsându-mă singură cu doi îngeraşi şi cu micuţul demon. Nici nu vreau să intru la ea în cameră. Cred că are capete de oameni pe perete şi câini d-ăia din filmele cu demoni. Nu ştiu cu cine seamănă fetiţa asta, dar nici nu vreau să aflu. Mai bine să mă apuc să curăţ mizeria asta de aici şi din cameră, dup-aia mă voi gândi la o soluţie în legătură cu uşa. Se pare că şi ea are o cheie de la camera mea. Ufff! Te urăsc, frăţioare!
Bine, de curăţat am curăţat, problema cu uşa de la cameră rezolvată, mâncarea pentru demon şi gemeni făcută, mai trebuie să mă duc după gemeni. Mă îmbrac, îmi iau geanta, încui uşa şi mă îndrept către şcoala piticilor. Cam asta fac în fiecare zi de timp de trei luni, deci nu mă mai plâng. Acum că stau eu bine să mă gândesc, Alexis e bună de ceva. A reuşit să mă scoale din somn dimineaţa şi să mă obişnuiască, nici frati-miu n-a reuşit performanţa asta în două zeci şi cinci de ani. Trebuie să-i dau un premiu fetei ăsteia.
Am ajuns în faţa instituţiei şcolare la care învăţau copii. Intru în şcoală şi mă îndrept către clasa lor. Holurile şcolii erau amenajate frumos, multe flori, curate, iar clasele şi mai frumoase. Bat la uşa clasei şi după un "Intră" venit de la învăţătoarea piticilor, păşesc în clasă. Copii erau îmbrăcaţi, aşteptând să vină cineva după ei. Profesoara stătea până pleca şi ultimul copil.
- Bună ziua! o salut respectuos.
- Bună ziua!
- Kyra! strigară cei doi frăţiori, alergând spre mine şi îmbrăţişându-mă, fiind gata, gata să mă dărâme.
- Hei, piicii! Ce-aveţi? Nu ne-am văzut de azi dimineaţă!
- Ne-a fost dor de tine!
I-am luat pe pitici şi i-am dus la înot. După ce m-am asigurat ăa totul e în regulă, m-am întors acasa. Am intrat, iar din sufragerie se auzeau tot felul de chicoteli. Curioasă din fire, m-am îndreptat către locul cu pricina, dar am rămas stâlp de telefon. Alexis cu-n bou care s-a dat azi la mine când treceam pe lângă magazinul din colţ aproape o făceau. Adică numai lenjeria îi mai împiedica, iar pe masă erau două sticle goale şi una pe jumătate plină.
- Ce păstârnacii mei credeţi că faceţi aici?
Dobitocul căzu pe jos la auzul vocii mele, iar Alexis se ridică nervoasă şi se uită la mine cu cea mai mare ură. Boul când mă văzu îşi luă lucrurile şi o tuli.
- Alech, stai! strigă aceasta după el, dar degeaba, deoarece el a ieşit deja pe uşă. Tu cine te crezi să vi în casa mea şi să-mi faci asta?
- Dădacă-ta, cine altcineva? Acum, domnişoară, du-te în camera ta! îi ordon pe un ton milităresc, arătându-i direcţia camerelor.
- N-ai niciun drept să vi aici şi să-mi dai ordine! strigă, clătinându-se.
- Nici tu n-ai niciun drept să intri în camera unde stau, să-mi umbli prin lucruri, să-mi pui mortăciuni prin ele şi, mai ales, n-ai niciun drept să oripilezi nişte copii de şapte, opt ani cu faptele tale de prost gust! strig, gesticulând din mâini, de ziceai că-s o nebună scăpată de la spitalul nouă. Acum în camera ta!
- Nici nu mă gândesc!
Se aşează pe jos. Mamă, fata asta o să mă scoată din sărite! Am luat-o frumuşel şi am târât-o până în camera ei. Am trântit-o în pat şi am luat cheia de pe marginea noptierei. Am ieşit şi am închis uşa după mine cu cheia.
- Stai aici până îţi vine mintea la cap şi până scapi de starea de euforie. Nu ţi-e de-ajuns că trebuie să fac pe dădaca, menajera şi bucătarul vostru? Mie da!
- Joci dur? Bine! Să vedem cât vei rezista! În câteva zile se întoarce unchiul meu şi nu vei mai putea să te răzbuni. Să vedem atunci!
Diavol! Vă spun eu, e diavolul în picioare! Băi, hai că mai înţeleg să vi cu iubitul acasa, dar ea nu s-a gândit că s-ar putea să vină şi cei mici, se apucă de prostii. Şi cu cine? Cu un dobitoc afemeiat de clasa a doua!? Şi de ce-mi pasa? Doamne, când ziceam că va trebui să-i dau un premiu fetei ăsteia că m-a făcut să mă trezesc aşa de devreme, nu mă refeream la asta! Calmează-te, Kyra! Calmează-te! Nu, e clar, am ajuns să vorbesc singură! Trebuie să-mi fac un control la creier. Mă uit la ceas şi văd că e abia treisprezece. Mai am timp să strâng prin sufragerie, înainte să mă duc să-i iau pe pitici.
După ce-am aranjat canapeaua, am strâns hainele lui Alexis, am aruncat sticlele goale şi pe cea pe jumătate plină am pus-o la loc, am plecat către locul de înot. Se pare că Emma şi Michael erau extenuaţi după înot şi căutau un pat unde să doarmă. Ajunşi acasă, le-am dat să mănânce, i-am ajutat la teme şi, deja întunecându-se i-am pus la culcare.
- Acum, să mă duc în vizuina diavolului! spun, ieşind din camera micuţilor.
Ajung în faţa uşii, mă îmbărbătez, descui uşa şi intru. Deşi era întuneric, n-am observat niciun cap atârnat sau dulăi dormind. Doar o cameră normală de adolescentă, iar în pat, Alexis dormea. Am pus cheia la loc şi am ieşit, îndreptându-mă către camera mea. Mi-am blocat uşa pentru a evita surprizele de dimineaţă şi m-am pus în pat.
*
- Alexis! Ai să mi-o plăteşti! strig să mă audă tot cartierul, ridicându-mă de pe jos.
Poate vă întrebaţi ce caut pe jos? Păi, lordul demonilor mi-a agăţat un cap deasupra patului. Când m-am trezit, m-am speriat şi am căzut. Ce om sănătos nu s-ar speria? Şi cum a intrat iarăşi în cameră? Mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama că era fals şi lichidul care curgea din el era apă şi vopsea. Sadic, sadic, sadic! Deşi îmi place ideea. Ar fi bună de Halloween! M-am îmbrăcat şi i-am trezit pe pitici. Cât timp s-au pregătit ei, le-am făcut micul dejun şi pachetul. După ce-au mâncat, i-am dus la şcoală. Acum, să mă grăbesc să ajung mai repede. Nu vreau alte surprize. Chiar dacă intră de dimineaţă azi, diavolul are timp de orice. Ajunsă în apartament, mă duc direct în cameră. Capul de mort era tot acolo, dar lângă el era Mattew, analizându-l. Ah, ce bine arăta! Poartă o pereche de blugi negri cu tăieturi pe ici-colo şi un maieu mulat pe corpul lui lucrat. " Hei, Kyra, trezeşte-te! El e unchiul diavolului!" se băgă repede cunoştiinţa mea. " Ia taci! Acum ţi-ai găsit şi tu? Adică, n-ai apărut în douăzeci şi cinci de ani şi apari acum? Vezi că ne supărăm!" i-o retez repede.
- Hey, Kyra? M-auzi?
- Ă, ce? A, Matt! Scuze, nu eram cu gândul pe Terra! Ce cauţi aici şi când te-ai întors?
- Aha, păi, acum câteva minute. Am venit să văd dacă eşti în cameră, dar când am întrat..., şi se uită către capul atârnat. Frumoasă operă!
- Nu-i a mea!
- Dar a cui?
- Alexis, îi spun, încercând să dau capul jos. Cu ce, Doamne iartă, l-o lipit?
M-am urcat cu picioarele pe pat şi trăgeam de capul ăla straniu. Până la urmă am reuşit, dar am luat şi o trânta de toate zilele. Matt mă ajută să mă ridic de pe jos, râzând.
- Mi-e foame! se plânse, chiorăindu-i maţele.
- Clătite sau omletă?
- Clătite.
Acum mă simt bucătar, nu bonă. Ies şi mă îndrept către bucătărie. În timp ce întorceam una dintre clătite, Mattew întră în bucătărie doar într-un prosop înfăşurat în jurul taliei. Mă holbam la el ca viţelu-n poarta paisprezece.
- Arăt bine, nu? mă întreabă el, arătându-şi muşchii.
- Ai arăta mai bine îmbrăcat!
Da, cum să nu! Conştiinţă idioată, de ce te bagi? I-am pus clătitele pe masă şi m-am dus să raspund la telefonul ce suna de ceva timp. Era directoarea liceului unde învăţa Alexis. Voia să vină cineva la şcoală.
- Eu trebuie să plec. E în regulă?
- Nicio problemă, îmi spune, mâncând ăn continuare.
Hi, hi, hi...ce-a mai făcut acum? A dat foc liceului? Dacă da, trebuie s-o scot la o îngheţată. Oricum, orice ar fi făcut, o s-o am la mână. Am ajuns în faţa liceului şi m-am îndreptat către biroul directorului.
- Bună ziua! Cine sunteţi? mă întreabă o doamnă în vârstă.
- Bună ziua, doamnă directoare. Sunt dădaca copiilor. Unchiul lor n-a putut ajunge, aşa c-am venit eu. Sper că nu vă deranjează?
- Nicio problemă, îmi răspunde directoarea, în timp ce Alexis era uimită, nervoasă, dar avea şi un zâmbet, parcă ştiind ce voiam să fac. Deci, domnişoara Alexis s-a luat la bătaie cu o fată din a doisprezecea, l-a jicnit pe profesorul de matematică şi era să se ia din nou la bătaie cu o boboacă. E cam ciudat, ea învaţă bine, nu ştim ce-a apucat-o.
După ce-am discutat cu directoarea, am luat-o pe Alexis de la celelalte ore şi am încercat să mă împrietenesc cu ea....Ce-a urmat, m-a lăsat cu gura căscată. Adică, nu ştiu cum să vă explic, dar când eram în parc, pe iarbă, sub un pom, a început să plângă şi m-a luat în braţe. A zis că nu vrea să-şi piardă şi unchiul şi mi-a mulţumit că n-am lăsat-o s-o facă cu Alech. What? Demonul are suflet? Cred că e o greşeală şi mai şi-mi mulţumeşte?
- Pentru ce-mi mulţumeşti?
- l-am auzit când vorbeau de un pariu cu alţi băieţi şi era despre mine, îmi spune privind în jos.
- Vrei să mă ocup eu de el? o întreb, ridicându-i capul.
- M-am ocupat eu, spune, apărându-i un zâmbet diabolic. Ştii, eşti prima care n-a plecat, de fapt, eşti prima care m-a pus să uneltesc atâtea.
- He, he, he! N-a fost aşa greu, dar să nu te prind cumva că te laşi de farse, că mă supăr. Adică, m-am obişnuit! Putem discuta ca prietene şi să-mi ceri sfatul, dar nu ne lăsăm de farse, ok?
- Ok. acum, hai să mergem. E şapte şi cred că unchiul e tare îngrijorat!
- Trebuie să pregătim o scenă, să nu-i dăm impresia că ne înţelegem, îl mai ţinem pe jar, îi spun, ridicându-mă de pe jos.
- Îmi placi! Eşti diabolică!
- Ia uite cine vorbea? Tu? A, şi faza cu capul ăla, mi-a plăcut! E bună de Halloween.