Nanny, maid, chef, masseur or...

Capitolul 25 - Aha....Stai, cum? Copil?

Florile îşi lăsau petalele şi frunzele să se aplece sub greutatea miilor de picături multicolore. Păsărelele jucăuşe cântau vesele, încercând să trezească atmosfera caldă de după ploaie. După întâmplarea de aseară, Kyra nu s-a mai întors la spital, fiind adusă de Matt acasă.

- Crezi că sunt bine? întrebă Alexis, lăsând cana pe masă.

- Nu ştiu! răspunse sec Geo, strângând masa. Au închis uşa, nu se aude nimic de după. Nu deschid nici măcar pentru a mânca...

- Mă duc să mai încerc! le transmite Roxxy, ieşind din bucătărie.

Toţi erau îngrijoraţi pentru ei. De aseară, n-au mai dat nici un semn de viaţă. Livius ştia că pentru sora lui, faptul că i s-au ascuns atât de multe lucruri, era o durere imensă, ce nu o putea controla de una singură. Matt a trecut, cu greu, peste asta, iar când a aflat că Kyra era în moarte clinică....a fost picătura ce-a umplut paharul.

Din perspectiva Kyrei

Totul este într-o ceaţă profundă. Nu pot să adorm, de fiecare dată când încerc, îmi revin amintirile din acea zi. Matt m-a adus acasă. N-a spus nimic, îi simţeam frica, dar şi bucuria de a fi viitor tată. Eram supărată pe el, dar îl înţeleg.

Închise uşa, aşezându-se pe scaunul de lângă birou. Se uită undeva pe podea, sperând să nu observ lacrimile din colţurile ochilor. Îmi era milă de el, dar mai mult de mine. Voiam să-i dau vestea cea bună într-un alt moment, unul mai vesel, dar gura mi-a luat-o pe di-nainte. M-am apropiat de el şi l-am îmbrăţişat. Deşi mi-a ascuns aşa ceva, nu puteam să-l pedepsesc sau să-l învinovăţesc cumva. A început să plângă, murmurând ceva de neînţeles. Am încercat să-l liniştesc, deşi eu eram cea care trebuia să bocească, iar el să mă alinte şi să încerce să mă potolească.

După ce lacrimile se opriră din a se mai juca în voia lor, se ridică, sărutându-mă uşor, doar pentru câteva clipe, apoi scoase o pungă din dulap, mă prinse de mână şi ieşi cu mine din cameră. Toată lumea dormea, noaptea şi întunericul ei fiind singurele care cotrăbăiau alături de noi pe hol. Nu înţelegeam unde voia să mergem la ora asta, dar aveam încredere în el.

Ploaia se juca pe asfaltul ud, alungând vietăţile de pe străzile scăldate în tristeţea nopţii şi a miilor de picături de ploaie. Deschise uşa maşinii, poftindu-mă înăuntru. Priveam cum ploaia îşi făcea de cap, nevrând să se mai oprească. Maşina colinda străzile una după alta, încurcându-mă în multitudinea de traiectorii. Faţa lui nu exprima nimic, se uita la drumul asaltat de picăturile de ploaie, strângând volanul. Opri maşina, ieşind din ea şi poftindu-mă să-l urmez.

- Ce căutam la ora asta la primărie? îl întreb după ce arunc o privire spre clădirea ce stătea impunătoare în faţa noastră.

Din perspectiva lui Alexis

Ce dracu se întâmplă? De ce nu-mi răspunde nimeni când întreb? Ce s-a întâmplat? Ah, mă doare capul!

- Matt şi Kyra au dispărut! vocea exasperată a lui Roxxy îmi străbătu timpanul, lăsându-mă aproape surdă.

M-am ridicat de pe scaun, încercând s-o calmez, dar făcea din ce în ce mai rău. Livius alerga în bucătărie, încercând să afle ce s-a întâmplat. Enervată, obosită, am scos o sticlă de apă din frigider şi am turnat conţinutul acesteia pe Roxxy. După ce reuşi să deschidă ochii, se holbă la mine. Puteam să jur că obrajii îi deveneau roşii, gata să mă ia la bătaie. Am plecat din bucătărie, dar m-am ciocnit de un bou care-mi stătea în cale. Mi-am ridicat privirea şi am rămas aşa până când glasul lui dulce mă trezi din transa provocată de acei ochi strălucitori.

- Ce mai face unchiul tău? mă întrebă, apoi îşi depuse amprenta buzelor pe fruntea mea.

- Au dispărut! Ce mama dracului se întâmplă? Nu mai înţeleg nimic, absolut nimic!

Mă privi cu vinovăţie, apoi mă trase după el în cameră mea. Devenise agitat, prea agitat, de parcă a ascuns ceva important faţă de cineva, faţă de...mine.

- Trebuie să-ţi spun ceva!

Priveam peretele, mi se părea că era doar o pată de culoare, o culoare ştearsă. Nu-mi venea să cred! Toate întâmplările astea...nu se puteau...erau, parcă, desprinse dintr-un film. Alexander mă luase în braţe, oftând. Ploaia nu se opri, parcă vrând să şteargă amintirile dureroase ale trecutului. I-am ridicat capul de pe umărul meu şi mi-am apropiat buzele de ale lui.

- Kyra!

Vocea lui Livius ne întrerupse. Îmi venea să urlu la el să tacă, dar Alexander mă prinse de mână, trăgându-mă după el. În sufragerie, pe canapea stătea unchi-miu şi Kyra, iar în faţa lor, Livius mai avea puţin şi îşi rupea părul din cap, Geo şi Roxxy plângeau ca două proaste, iar Pete n-avea nici o treabă, doar rânjea.

- Cum adică v-aţi căsătorit? Când? Cum? Unde? îi bombardă Livius, curios, dar şi nervos.

Din perspectiva Kyrei

Stăteam pe canapea, ascunsă în spatele lui Matt. Chiar dacă mai făceam mişto de el, când era aşa de furios, mi-era frică pentru propia-mi piele.

- Şi când aveaţi de când să ne anunţaţi şi pe noi? ne întrebă, încercând să se calmeze.

- Pai, la nuntă, la biserică, îi explică Matt calm. Oricum, trebuie să o facem mai repede, deoarece vrem să fim căsătoriţi legal şi ortodox înainte să ni se nască copilul...

- Aha....Stai, cum? Copilul? Ce copil? Poftim? zbieră Livius, cât să asurzească jumătate de oraş.

- Ă, ştii, e o poveste amuzantă, încercam să găsesc o cale de scăpare. Ah, bine, nu găsesc nimic. Sunt însărcinată, omule! Ăsta, şi am arătat către Matt, prietenul tău, m-a lăsat cu burta la gură!

Matt se uită urât la mine, dându-mi un cot în antebraţ. Livius îşi apucă părul în palmele lui mari, dând cu piciorul în canapea. Geo şi Roxxy rămaseră cu lacrimile pe obraz, uitându-se la noi ca la doi boi din aluminiu. Geo sări pe mine, îmbrăţişându-mă în stilul ei sugrumător. Livius se prăbuşi pe fotoliu, nescăpându-ne din vedere. Mă speria când se uita aşa, mai ales când este gata să-şi smulgă preţiosul lui păr. Îşi îndreptă privirea către Matt, strâmbându-se la greu. Matt la rându-i îi raspunse. Uneori, cred că sunt telepatici.

După ce Geo îmi dădu drumul, se aşeză la locul ei, lângă Pete. L-am zărit pe Alexander care voia să spună ceva, dar Alexis îl opri, şoptindu-i ceva. Oare ce mai punea la cale de data asta? Mi-am dat ochii peste cap, încercând să fiu atentă la ce se spunea pe-aici despre nuntă.

- Chiar trebuie? le întreb cu ochii de căţeluş, încercând să scap.

- Da! Trebuie să vedem dacă-ţi mai vine! Acum, taci şi haide!

Geo mă împinse în camera, în timp ce Roxxy scotea rochia pe care am cumpărat-o şi mi-o întinse. Încă îmi venea, exact ca atunci în magazin, dar peste câteva luni, nu va mai încăpea pe mine. După ce se convinseră ca n-au de ce să-şi facă griji în privinţa rochiei, mă traseră în bucătărie pentru a face lista cu invitaţii.

- Kyra, pot să invit şi eu câţiva oameni? mă întrebă Alexis, în timp ce aruncă o scurtă privire pe zecile de foi măzgălite.

- Desigur, în jur de câţi?

- Cam opt persoane!

- Ok, acum du-te până la Matt şi du-i astea, te rog!

Îi înmânez listele deja făcute, apucându-mă de celelalte lucruri. Dacă nu erau Geo, Pete, Roxxy şi frati-miu, nunta nu avea loc peste....două zile!