La media: Sia - Never Give Up
Christine
Bat la ușa biroului domnului avocat Pride, iar acesta îmi deschide imediat. Avocatul este un bărbat gras şi scund, care transpiră veșnic în costumul lui ieftin, dar ochii lui albaștri sunt veseli tot timpul. Nu știu de ce a acceptat să mă ajute cu adopția lui Andy pentru că face această munca aproape gratuit și, după aspectul lui şi al biroului său, sunt sigură că are nevoie de fiecare ban pe care l-ar putea obține. Nu vreau să investighez prea mult pentru că sunt recunoscătoare șansei care mi s-a ivit la momentul oportun. Avocatul mi-a fost recomandat de prietenul său, domnul Klaus, îngrijitorul de la azilul de bătrâni.
Domnul Pride zâmbește larg când mă vede și mă poftește înăuntru. Îmi indică un fotoliu din piele care sigur a cunoscut și vremuri mai bune. Totul în jurul meu este atât de uzat, încât simt că mă cuprinde depresia. Nu pot să nu mă întreb dacă domnul din fața mea este cel mai indicat avocat pentru cazul meu dificil. Cum nu am altă opțiune, nu pot face nazuri. Când mă uit la chipul senin al avocatului meu, am brusc un acces de mustrări de conștiință.
— Domnișoară Martin am o veste bună și una proastă. Cu ce vrei să încep?
Nu știu ce i se pare amuzant, dar de-abia își ține râsul.
— Vestea cea bună, te rog, îi cer eu serioasă.
—Păi, a fost fixată audierea mâine, la ora 16:00, adaugă el imediat. Dacă primeşti aprobarea, Andy va locui cu tine o perioadă de probă până la adopţia propriu-zisă.
Simt cum buzele îmi amorțesc brusc.
Oare e posibil? Sunt atât de aproape de a deveni mama lui Andy? Voi fi o mamă bună?
— Și vestea cea rea...
— Hm, vestea cea rea este că va trebui să-l impresionezi pe judecătorul Rupert.
Ridic sprâncenele uimită, iar Pride se grăbește să adauge.
— Domnul judecător Rupert este un familist convins. Are deja trei copii şi al patrulea e pe drum. Acum doi ani a pierdut un copil care a murit la cinci ani din cauza bonei care era o studentă cu prea multe joburi şi din cauza asta a adormit lăsându-l nesupravegheat pe micuț. Acesta s-a urcat pe un scaun să se uite pe geam şi a căzut de la etaj. Nu s-a mai putut face nimic. A murit pe loc, iar judecătorul este de-atunci un dușman al femeilor care sunt prea epuizate de muncă și cred că mai pot avea grijă şi de un copil.
Acum înțeleg de ce vestea asta e proastă. Când judecătorul Rupert va afla care îmi este programul zilnic... Dar nu pot să mă dau bătută așa de ușor. Îl voi convinge că sunt puternică.
— Bine, atunci ne vedem mâine la 15:30 la Tribunalul familiei, adaug eu şi mă ridic de pe fotoliul desfundat. Acesta geme eliberat prea brusc de greutate.
Domnul Pride mă însoțește până la ușă şi mă consolează cu un zâmbet ușor schițat.
— O vom scoate la capăt, domnișoară Martin. Mâine este programată și audierea lui Andy, iar el va reuși să încline balanța. Copilul ăla va putea, cu siguranță, să-l impresioneze pe Rupert. Te iubește atât de mult!
Mă întorc spre el surprinsă.
Când naiba...?
— Credeai că nu voi verifica dacă acțiunea ta nu dăunează minorului? Nu numai Rupert este un familist convins, ci şi eu. Chiar dacă nu am o soție și copii, află că nici eu nu am avut părinți, iar sistemul m-a aruncat în casele mai multor familii. Până am întâlnit una, care să-mi ofere căldura după care tânjesc și sprijinul ei, am suportat abuzuri de neimaginat pentru un copil de câțiva ani. De aceea am acceptat cazul tău. Mi-ai plăcut de prima dată, iar la asta au contribuit și recomandările prietenului meu Klaus şi a doamnei Wang.
— O cunoști pe doamna Wang?
Sunt uluită când constat ce mică e lumea. Domnul Pride nu-mi răspunde la ultima întrebare, iar eu nu insist. Trebuie să procesez bine informațiile primite şi să mă pregătesc cum trebuie pentru înfățișarea de mâine de la tribunal. Părăsesc clădirea de birouri în care lucrează avocatul Pride şi mă îndrept spre orfelinat. Îl zăresc pe Andy în curte. Se joacă singur, izolat de restul copiilor gălăgioși. Mă vede imediat lângă poartă și aleargă spre mine. Strecoară mâna printre gratii, iar eu o strâng și o sărut. E atât de slabă încât îmi vine sa plâng. Mă abțin și zâmbesc, chiar dacă simt înțepăturile lacrimilor în nas.
— Ne vedem mâine la tribunal, Andy. Mai e puțin și vom fi împreună. Rezistă, dragul meu!
Andy mă fixează cu ochii lui albaștri de safir. Sunt atât de curați şi limpezi încât îmi amintesc de...
Christine Martin, revino-ți! Ai alte priorități în acest moment, iar acel subiect este închis deocamdată!
Mă despart cu lacrimi în ochi de copilul meu cel drag şi mă rog ca acest lucru să dureze cât mai puțin.
Ajung la Black Water cu treizeci de minute înainte să-mi încep programul. Terry mă salută cu zâmbetul lui cald, ca de obicei. Îi răspund în același fel şi mă îndrept spre biroul lui Mike. Îl găsesc, spre uriașa mea uimire, în compania lui Thomas, asistentul domnul Smithson. Se pare că întrerup o discuție extrem de neplăcută, după fața roșie a lui Mike. În clipa în care mă observă, cei doi bărbați încetează dialogul şi Thomas se ridică de pe scaunul pe care stătea înainte să intru eu.
— Domnule Bakeley, mi-aș dori tare mult să nu mai fiu nevoit să revin. Sper că m-am făcut înțeles, rostește nepăsător Thomas, dar simt în tonul sau o amenințare cumplită.
Mike pălește. Îmi evita contactul vizual şi se întoarce cu spatele, în timp ce Thomas mă salută scurt şi iese. Tușesc încet ca să îl oblig să mă bage în seamă.
— Da, Christine, spune ce vrei. Te-am văzut de când ai năvălit pe ușă fără să bați, spune el cu spatele spre mine.
Pot să înțeleg din vocea sa că este furios. Ceva îmi spune că prezența lui Thomas în biroul șefului meu are legătură cu mine. Dar nu pricep de ce a venit în acest loc și de ce Mike este atât de supărat.
— Eu... hm, Mike... nu, șefule, am nevoie să fiu liberă azi. Știi, maine e o zi foarte importantă pentru mine şi...
— Ești liberă! zice repede Mike fără să se întoarcă. De fapt, nu liberă, ci concediată! adaugă el, admirând priveliștea de pe geam.
Sunt paralizată, dar tot aștept să-l aud râzând şi cerându-și scuze pentru gluma asta proastă. Dar el nu face asta şi inima începe să-mi bată atât de tare, încât am impresia că o să-mi iasă din piept.
— Îmi pare nespus de rău, Christine, dar nu mai putem continua așa! Problemele tale îți afectează mult munca și faci greșeli tot mai multe. Ne confruntăm cu dificultăți tot mai mari şi nu ne permitem sa pierdem clienți. Ești singura care ai primit patru reclamații până în prezent, spune el răguşit.
— Dar, șefule, trei dintre oamenii aceia erau beți, iar ce-a de-a patra persoană m-a confundat cu amanta soțului ei... Chiar tu ai spus că reclamațiile lor sunt niște tâmpenii, îndrug eu, fără să fiu convinsă că îl voi convinge pe Mike.
Îmi dau seama că atitudinea lui ostilă față de mine este de fapt rezultatul vizitei lui Thomas.
— Treci pe la Alison pentru a-ți ridica salariul. Vei primi şi trei salarii compensatorii pentru concediere fără preaviz, mai spuse Mike scotocind nervos într-un sertar.
Știu când trebuie să nu mai insist și acesta este un astfel de moment. Părăsesc în tăcere biroul şi după ce închid ușa, aud în spatele ei un zgomot de sticlă spartă de perete. Primul meu impuls a fost să intru înapoi şi să vad dacă Mike a pățit ceva, dar îmi aduc aminte că tocmai am fost concediată de omul pe care îl credeam prietenul meu. Dar nu pot să știu toate amănuntele. Este posibil ca Thomas să-l fi amenințat cu ceva. Domnul Smithson își folosește influența ca să se lupte cu o biată fată care a avut tupeul să îl jignească? Ceva nu se leagă, dar nu asta este important, ci faptul că tocmai am pierdut un venit lunar destul de consistent pentru mine. Sper că acest lucru nu va influența decizia judecătorului Rupert. Oricum, trebuie să găsesc rapid o nouă slujbă, pentru a-mi întreține familia mărită cu încă o persoană.
După ce îmi încasez salariile, trec să-mi iau rămas bun de la colegii şi prietenii mei. Terry e consternat, Rob se abține să nu lacrimeze, iar Peter este mai întunecat decât de obicei. El este singurul care nu încearcă să mă consoleze, iar răceala lui mă întristează și mai mult. Plec după ce promit de zeci de ori că voi veni cât mai des să îi văd şi să îi țin la curent cu situația mea. În scurt timp ajung la Miriam şi o pun la curent cu ultimele evenimente. Şi ea este foarte uimită de felul suspect în care s-a comportat Mike. Nu stau prea mult și alerg la spital să o văd pe doamna Wang şi apoi sa vorbesc cu Abey.
Doamna Wang s-a recuperat uimitor grație tratamentului cu medicamente scumpe, plătite de fundația Smithson. Bătrâna se interesează de stadiul în care mă aflu cu procedura de adopție și ochii i se umezesc atunci când afla că sunt atât de aproape. Mă încurajează să continui şi să am încredere în domnul Pride. Când dau să ies din salon mă izbesc aproape de domnul Klaus care ține în brațe un buchet enorm de bujori albi - unde i-o fi găsit pe vremea asta? - şi o sacoșă de portocale, fructele preferate ale doamnei Wang. Dragul de el se înroșește și se fâstâceşte când mă vede, dar eu îi fac cu ochiul şi mă dau la o parte din ușă pentru ca el să poată intra.
Aproape de camera de Primiri-Urgențe, o întâlnesc pe Abey. Este palidă şi cearcănele imense arata că nu a dormit suficient în ultimele zile.
— Trebuie să vorbesc cu tine, dar nu aici, îmi spune ea grăbită, dar tocmai atunci încep să fie adusi pe tărgi mai mulți oameni răniți într-un accident pe autostradă.
Abey începe să se agite şi să organizeze echipa de medici şi de asistente. Nu mai stau să o încurc şi plec spre casă pentru a-i da veștile bune și veştile rele bunicii Adele.
Noaptea trece repede şi visez cum Andy intră în micuța noastră casă și se strâmbă când o vede atât de sărăcăcioasa.
Trebuie să caut o casă nouă!
Mă trezesc cu acest gând în minte, dar sunt conștientă că șansele de a-mi îndeplini dorința au fost considerabil diminuate odată cu pierderea slujbei de la clubul de noapte.
Dimineața trece repede. Stau la trei cursuri, apoi merg în biroul decanului care îmi dă câteva scrisori de recomandare din partea profesorilor pentru a-l impresiona pe judecător. Îmi urează succes, iar eu plec de-acolo cu inima mai ușoară.
Mă întâlnesc cu avocatul meu la 15:30, iar acesta mai verifică odată dosarul. Îl văd nervos şi asta îl face mai drag în ochii mei. La 15:55 stăm în holul din fața camerei nr. 8 şi ne pregătim să intrăm atunci când vom fi invitați. Fix, la ora 16:00, ușa încăperii se deschide şi suntem poftiți înăuntru.
Judecătorul Rupert este un domn de aproape patruzeci de ani, îmbrăcat cu un costum gri. Nasturii hainei sunt complet închiși, iar pe dedesubt se vede vesta de aceeași culoare. Poartă o cravată bleumarin cu dungulițe subțiri de aceeași nuanță cu haina. Părul judecătorului este negru şi înspicat cu mai multe fire argintii. Îl poartă pieptănat cu o cărare într-o parte. Corpul îi este suplu şi, chiar dacă nu este înalt, silueta sa pare deosebit de elegantă și de sobră în același timp.
După ce ne face semn să luăm loc în fața lui, judecătorul analizează cu atenție ultimele documente aduse de Pride, ca şi recomandările profesorilor mei. După ce termină în sfârșit - un timp imens de lung - domnul Rupert se uită şi la mine. Ochii lui cenușii mă cercetează, apoi rupe tăcerea.
— Domnișoară Martin, am analizat cererea dumneavoastră de adopție cu mare atenție. Am studiat toate documentele depuse la dosar şi am văzut că sunteți o persoană onestă, echilibrată cu un viitor bine conturat datorită seriozității de care ați dat dovadă până în prezent. Am avut o lunga discuție și cu Andy Velasquez, copilul pe care doriți să-l adoptați. Băiatul este foarte atașat de dumneavoastră și se vede clar cât de mult suferă că nu mai suportă să nu locuiţi împreună...
Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc!
— Dar... continuă judecătorul, iar bătăile inimii mele încetează câteva secunde. Dar... este o problemă aici. Și nu mă refer doar la condițiile materiale, care sunt mai puțin decât minimum necesar, ci la starea dumneavoastră civilă. Domnișoară Martin, ce veți face când vă veți căsători, iar soțul va dori să aveți proprii copii? Ce se va întâmpla cu Andy? Eu trebuie să mă asigur că minorul încredințat spre adopție nu va avea o viață mai grea decât în centrul unde trăiește în prezent.
— Eu nu mă voi căsători niciodată, domnule judecător. Eu nu vreau să am alți copii. Vreau sa fiu doar mama lui Andy!
Judecătorul mă întrerupe cu un hohot de râs. După ce revine la seriozitatea de dinainte, domnul Rupert mă privește cu blândețe.
— Domnișoară Martin, aveți optsprezece ani!
— Aproape nouăsprezece, domnule. Împlinesc nouăsprezece peste cinci luni, spun eu cu mândrie.
— Hm, nouăsprezece ani. Foarte mulți! Unii încă se joacă la vârsta asta, dar dumneavoastră, domnișoară Martin, doriți să creșteți un copil care nu va aparține. Doriți să vă dedicați întreaga viață unui copil pe care mama lui nu l-a vrut!
Judecătorul își drege glasul şi scotoceste în dosarul din fața lui. Domnul Pride îmi aruncă o privire impresionată.
— Aș putea să vă refuz chiar acum, domnișoară Martin, iar peste câțiva ani să mă binecuvântați pentru că nu v-am lăsat să vă nenorociți viața, dar n-am să fac asta. Vreau să vă mai dau o șansă ca să vă testez voinţa de a adopta acest copil. Aveți o săptămână să-mi demonstrați că iubitul dumneavoastră dorește și el să întemeieze o familie în care există un alt copil. Ne vedem peste o săptămână, așadar, pe dumneavoastră şi pe bărbatul alături de care veți trăi. Și nu uitaţi, dacă o singură dată, o singură secundă voi simți că nu spuneți adevărul, atunci totul ia sfârșit. Pentru totdeauna. Punct!
Rămân înmărmurită, în timp ce judecătorul iese din încăpere cu un zâmbet întins pe toată fața. Domnul Pride mă silește să mă ridic și mă conduce în afara tribunalului.
— S-a terminat, domnule Pride! Omul asta este nebun! De unde să-i aduc eu un iubit care vrea să își întemeieze o familie cu mine şi cu Andy? I-am spus doar că nu vreau să mă căsătoresc. Și oricum, sunt mult prea tânără ca să mă gândesc la căsătorie!
Dau nervoasă cu piciorul într-un recipient gol de plastic aruncat pe stradă. Domnul avocat nu zice nimic. Într-un târziu își drege glasul şi intervine.
— Christine, nu te supăra, dar judecătorul are dreptate. Eu nu m-am gândit din perspectiva asta, dar uită-te și tu la tine. Ești așa de tânără şi de frumoasă, ai un viitor promițător în fața ta, iar tu vrei să te transformi într-o călugăriță în relațiile cu bărbații. Stai, nu mă întrerupe! De unde știi tu că, în viitor, nu vei întâlni un bărbat care să te facă să-ți bata inima şi să nu poți fi cu el din cauza că azi ai luat decizia de a crește copilul altuia?
— Dacă voi întâlni un astfel de bărbat care mă vrea doar pe mine, fără Andy, atunci acel bărbat nu merită să fim împreună! decid eu.
— Ce idealist sună totul, murmură domnul Pride. Din păcate, realitatea este aceasta. Ai la dispoziție o săptămână să-i prezinți judecătorului pe viitorul soț sau totul ia sfârșit. Îmi pare rău că nu sunt mai tânăr cu vreo douăzeci de ani că altfel...
— Domnule Pride!!! strig exasperată de gluma lui, dar acesta se îndepărtează, râzând din cauza supărării mele.
Ce naiba voi face acum? Trebuie să găsesc rapid o soluție! Dar cum să fac? Dacă găsesc pe cineva care să se prefacă... Judecătorul a zis că va afla și atunci...
Merg amărâtă pe stradă și pașii mă îndrepta spre Miriam. Aceasta este la bibliotecă, în camăruţa din spate, etichetând un maldăr de cărți. Fata cu părul portocaliu rămâne cu gura căscată când îi povestesc ce decizie prostească a luat Rupert.
— Christine, dacă vrei ți-l împrumut pe George să facă pe iubitul tău, dar nu știu... totul este prea ciudat. Rupert ăsta poate are puteri paranormale şi află că George nu este iubitul tău real şi atunci... Sau poate vă cere să-l invitați la nuntă și...
— Taci, Miriam, nu mai spune așa prostii! Nu trebuie să ai puteri paranormale, ci doar să fii idiot ca să nu observi cât de topit este după tine George!
Miriam izbucnește în râs, apoi începe să mă necăjească.
— Dar domnul Woods? întreabă cu indiferență, luând de pe masă un braț de cărți pe care le etichetase deja.
— Ce e cu el? întreb şi eu, neatentă la conversație.
— Am auzit că e singur şi cum e bătrân...
— Miriaaaaaam!!! urlu eu isteric și arunc după ea cu o carte.
— Aaaaaa, nu cu asta, te rog, e foarte valoroasă! se preface ea speriată.
— Nu mai vorbesc cu tine! În mine arde sufletul și ție îți arde de joacă! îi strig eu prietenei mele înainte să ies val-vârtej pe ușă.
Rătăcesc pe stradă fără nicio țintă până la ore înaintate, apoi alerg şi prind ultimul autobuz spre casa. Cobor după aproape jumătate de oră şi un somn scurt în care mă visez în rochie de nuntă la braț cu domnul Woods care e îmbrăcat într-un smoching portocaliu - ca părul lui Miriam - şi o vestă verde brotac, asortată perfect cu o cămașa roz şi un papion galben cu buline bleu. O zdruncinătură a autobuzului, care a trecut peste o groapă, m-a trezit din aceasta cacofonie de culori.
Străbat drumul întunecat care mă duce spre casă și sunt uimită când văd în fața ușii parcată o limuzina neagră pe care o recunosc imediat. Din ea iese Thomas care mă invită înăuntrul ei. Intru îngrijorată - ce am mai făcut acum? - iar domnul Smithson nu răspunde când îl salut. Stă țeapăn cu genunchii apropiați, într-o poziție atât de rigidă încât mi-e teamă să nu crape prin părțile laterale.
— Domnișoară Martin, rupe el tăcerea.
Opa, acum sunt domnișoara Martin! Până acum eram o aia, o oarecare,o fătucă, o asta...
— Da, domnule Smithson? întreb eu cu un glas nepăsător, dar cu inima bătând trădător de tare.
El îmi aruncă o privire crucișă pentru că am îndrăznit să-l întrerup.
— Domnișoară Martin, reia el, dar eu nu-i mai răspund. Vrei să fii soția fiului meu?
Visez din nou? Bietul om, cred că l-a înnebunit durerea!
— Alexander s-a trezit ieri, după ce ai ieșit din salon şi vreau ca mâine să vă căsătoriți. Am aranjat totul. Mâine un judecator de pace va fi la spital, la ora 12:00 și atunci puteți semna actele de căsătorie!
— Domnule Smithson, cred că glumiți! încerc şi eu sa vorbesc.
— Ti se pare că glumesc? Mă crezi vreun clovn cu nasul roșu care rostogolește în aer cerculețe? răcnește isteric tatăl lui Alexander.
— Nu domnule, nu sunteți un... mă scuzați! Dar e șocant ce îmi spuneți şi eu atunci...
— Din câte am înțeles şi tu ai un interes în a te căsători cât mai repede, continuă domnul Smithson cu un timbru mai scăzut.
— Interes? Dar de unde știți, domnule? Nu cumva...
— Ai ghicit, ceea ce îmi demonstrează că nu ești aşa de proastă! Rupert este colegul meu de liceu și unul dintre cei mai buni prieteni, adaugă îngâmfat domnul Smithson.
— Iar eu credeam că este un om corect, dar excentric... spun și eu cu regret.
Smithson nu mă baga în seama, însă. Deschide geamul și îl strigă pe Thomas. Acesta îi întinde un plic gros.
— Aici este un contract. Citește-l cu atenție și e treaba ta dacă îl semnezi sau nu. Dacă te hotărăști sa accepți, îl aduci mâine la 12:00 la spital și te căsătorești cu Alexander, dacă nu... sper sa nu ne mai vedem vreodata! Dar eu te sfătuiesc să citești cu atenție ce scrie acolo!
Sunt anesteziată de ceea ce mi se întâmplă, iar creierul meu îmi joaca tot felul de feste. Mă ciupesc pe ascuns ca să văd dacă nu am halucinații.
Poate pentru că nu am mâncat azi!
— Puteți să-mi faceți un rezumat, domnule Smithson şi să-mi explicați de ce eu, de ce mâine şi de ce a trebuit să recurgeți la o asemenea strategie?
— De ce tu? Pentru că ești destul de disperată ca să accepți orice fel de târg. Nu, nu te uita cu ochii aia mari la mine! Nu va fi gratis. Vei primi un cec de 100.000 de dolari la semnarea actelor. Alexander va fi dovada căsătoriei tale, suficientă pentru că Rupert să accepte adopția acelui copil. Alți 200.000 de dolari îi vei primi la divorț. Aceasta căsătorie va dura șase luni, timp în care Alexander își va finaliza studiile şi va putea ocupa scaunul de președinte, în locul meu. Desigur că ar fi fost Brianna mai convenabilă pentru familia noastra. Ea era logodnica lui Alexander de la început şi ar fi adus o adevărată avere în aceasta căsătorie, dar tatăl ei a preferat să bata palma cu un alt corporatist, după accidentul lui Alexander.
Nu pot să-mi ascund dezgustul față de acest bărbat fără scrupule. El rânjește şi își continuă cu cinism dezvăluirea planurilor sale mizerabile.
— De ce mâine? continuă el ironic. Mâine pentru că, deși am încercat cât am putut, n-am reușit să-l înduplecat pe viitorul socru al lui Bryan să amâne căsătoria fiului meu vitreg cu Louisa Brown. În acest caz, Bryan ar deveni acționarul majoritar, conform testamentului bunei mele mame. Iar asta nu trebuie să se întâmple niciodată! Deci e foarte urgent! Aaaaa, nici sa nu-ți treacă prin cap să profiți de această urgență a noastră și să ceri mai mulți bani! Există şi Planul B, în cazul în care te răzgândești cu ceva. Am o secretara care ar face orice pentru mine şi companie, zice Aaron Smithson cu îngâmfare.
— Și atunci, de ce nu ai apelat de la început la ea, şi ai recurs la șantajul asta ordinar? îl întreb cu scârbă.
— Acesta răspuns nu ai să-l primești niciodată. Oricum, ai de gând să riști adopția și viitorul familiei tale și să refuzi o astfel de ofertă avantajoasă? Gândește-te, 300.000 de dolari şi copilul pentru șase luni căsătorită cu Alexander Smithson. Ca să nu mai spun despre ce sunt dispus să fac în cazul în care refuzi...Nu uita ce s-a întâmplat ieri la Black Water! De asemenea, tratatmentul doamnei Wang pare să dea rezultate bune, iar bursa ta - cu părere de rău ţi-o spun - este într-un foarte mare pericol!
Ies buimacǎ de cele auzite şi țin plicul gros în mână. Mă uit după mașină care a dispărut de mult din raza mea vizuală. Intru în casă, o sărut absentă pe bunica Adele şi mă culc lângă ea. Dimineața, bunica pleacă să o viziteze pe doamna Wang, iar eu nu am luat încă nicio decizie. Scot hârtiile cu grijă din plicul alb și le citesc. Unul este contractul, în dublu exemplar în care se găsesc acele lucruri de care mi-a vorbit aseară Smithson, iar celalalt, tot în dublu exemplar este un act de divorţ, pe care trebuie să-l semnez în alb.
Le citesc de mai multe ori şi mă gândesc la Alexander. Nu am întrebat nimic despre el, cum se simte, care este părerea lui despre aceasta căsătorie? Nu am întrebat nimic, iar acum trebuie să iau o decizie. După câteva minute, sunt îmbrăcată în vechile mele haine şi cu actele în mână, mă îndrept spre spitalul unde este internat Alexander.
Ajung cu puțin înainte de ora 12:00. Cum mă văd, paznicii se dau cu respect la o parte din calea mea și îmi fac loc să intru pe ușa salonului unde este internat Alexander. Acolo deja se află Smithson, Thomas, Abey, medicul, o asistentă și un alt bărbat despre care presupun că este judecătorul care trebuie să oficieze căsătoria. Toți sunt în jurul patului şi nu-l observ imediat pe Alexander. După ce fac câțiva pași în interiorul camerei, aceștia se dau la o parte şi atunci îl zăresc pe Alexander într-o pijama de mătase de culoare albastră cum stă rezemat de mai multe perne şi mă privește lung din mijlocul patului. Privirea îi este ageră, chiar dacă este uimit să mă vadă în acel loc. Îmi dau seama că el nici nu știe ce i-a pregătit tatăl sau şi asta îmi întărește decizia. Smithson rupe tăcerea primul.
— Fiule, ți-am povestit de ce trebuie să te căsătorești astăzi. Acum este timpul! Acesta este domnul judecător Palmer, iar domnul doctor şi doamna asistentă, aici de faţă, vă vor fi martori.
Alexander priveşte în jurul său cu surprindere, apoi mă fixează cu o figură concentrată. Şi-atunci întrebarea viitorului meu soţ cade ca un trăsnet într-o zi cu ploaie torențială.
— Cine este asta?
(4237)