Dincolo de copaci

Capitolul 9 - Deziluzii

La media: Maître Gims - Laissez passer

Alexander

          Ziua a început obișnuit, cu ritualul cunoscut de dimineață: trezit, identificat persoana de sex feminin de lângă mine - de obicei fără succes, dușul fierbinte, mulțumit femeii și luat rămas bun de la ea, jogging, duș, îmbrăcat. Nimic nu prevestea dezastrul care urma să se producă în orele următoare.

         De fapt, astăzi trebuia să ajung la cursul idiotului de Woods. Dacă nu-l promovez nici anul acesta, voi fi nevoit să-mi iau adio de la absolvire. Dinozaurii din Consiliul Director de-abia așteaptă să mă înlăture, mai ales după ce am făcut greșeala de a mă culca cu fiicele a doi dintre membrii săi. Iar șacalul de Bryan, care a început să se prindă de interesul Louisei pentru mine, strânge tot mai multe bile albe pentru momentul în care se va alege președintele companiei. Cred că deja și-a scris discursul de numire.

        Mi-am luat cămașa albastră pe sub sacoul gri, pentru a-i face o impresie bună caraghiosului de Woods, de parcă ținuta lui e desprinsă dintr-un catalog de modă. Încerc să-i dau impresia dobitocului că mă interesează cursul lui de rahat.

          M-am urcat în mașină și am condus atent spre Universitate. Motorul iubirii mele albastre toarce silențios, ca o pisicuță. Este o frumusețe tunată pe care o verific cel puțin o dată pe lună. Nu aș schimba-o pentru nimic în lume. Deocamdată.

          Mă strecor prudent printre mașinile parcate aiurea și o zăresc pe Jessica în grupul ei de snoabe. Bineînțeles că este și Brianna acolo. Anul acesta se dovedește a fi stresant din toate punctele de vedere. Jessica se repede spre mine, crezând că voi opri la vederea ei, dar eu apăs accelerația ca să mă depărtez cât mai mult de ea. N-am mai sunat-o de aproape o lună și n-am chef de ea acum. De ce nu înțeleg fetele astea că nu sunt interesat de o relație de durată?

         Deodată, chiar nu știu de unde, în fața mașinii mele sare o fată îmbrăcată ciudat pentru locul acesta elitist. Apăs frâna până la fund și centura de siguranță se strânge în jurul meu dureros, ținându-mă fixat în scaun. Mă uit prin parbriz să vad dacă a pățit ceva și... o recunosc pe boarfa aia de Christine. Când dracu' a ieșit de la pârnaie?

          Cobor din mașină și alerg spre ea, enervat. Ochii ei se măresc când mă observă. Urlu cât pot de tare întrebând-o despre motivul prezenței ei în acel loc. Mă minte că este studentă în anul I, la aceeași facultatate cu mine. Apoi totul pare că se derulează cu încetinitorul. O zgâlțâi furios de brațele-i slabe, iar fața ei pălește tot mai mult. Ridică privirea spre mine și văd cum pupilele ochilor ei cafenii se dilată. Remarc vânătăile de pe obrazul stâng și cicatricea nevindecata de sub buza de jos. Apoi, Dumnezeule, varsă conținutul mizerabil al stomacului ei peste cămașa cu care doream să-l impresionez pe Woods. Simt cum pieptul mi se încălzește de la lichidul care m-a udat. În timp ce sunt împietrit și aștept să mă trezesc din coșmar, idioata o șterge, iar în jurul meu toți râd și văd cum unii mă filmează cu telefonul. În clipa asta, cred cǎ dacă aș mai avea-o în mâinile mele, i-aș strânge gâtul subțire până s-ar frânge.

           Alerg spre mașina mea și mă dezbrac de haină și de cămașă din mers. Le arunc în portbagaj și mă urc în mașină. Demarez în trombă și aproape lovesc Fordul vechi al profesorului Woods care tocmai parchează în spațiul destinat angajaților Universității. Ca un făcut, prind toate stopurile în drum spre casă. În timp ce aștept să se facă verde, deschid geamul fumuriu al mașinii ca să iasă mirosul și tocmai atunci un copil se uită la mine dintr-o mașină vecină și mă arată mamei sale. Aceasta îmi aruncă o privire neatentă, apoi, brusc, își întoarce din nou capul spre mine.