Dincolo de copaci

Capitolul 47-Coșmaruri

La media: Kostas Martakis - An Kapou Kapote

Alexander

          Șterg ȋncǎ o datǎ cu prosopul umed chipul ȋmbujorat de febrǎ al Christinei. Doctorul Hart tocmai a plecat și, chiar dacǎ m-a asigurat cǎ nu e nimic de care sǎ mǎ ȋngrijorez, nu pot sǎ uit felul ȋn care s-a albit dintr-odatǎ la fațǎ și a leșinat. Abey și-a oferit ajutorul, dar pǎrea cǎ aratǎ mai rǎu ca niciodatǎ și nu am vrut sǎ se oboseascǎ și mai mult.

          Christine ofteazǎ și ȋși scoate mȃinile afarǎ și rǎmȃne goalǎ pȃnǎ la mijloc. N-o las așa și aranjez pilota peste sȃnii care se umflǎ deasupra sutienului alb. Vederea lor ȋmi creazǎ o stare accentuatǎ de disconfort. Acum cǎ nu mai sunt la vedere mǎ pot concentra din nou asupra a ceea ce fǎceam de aproape o orǎ. Febra scade ȋncet, dar eu nu renunț sǎ ȋi rǎcoresc fruntea.

          Nu am decȃt sǎ mǎ ȋnfurii ȋn zadar pe incompetența medicului de la clinica ȋn care a fost internatǎ Christine. Tatǎl meu m-a asigurat cǎ avea cele mai bune referințe și cǎ am acționat impulsiv, ca de obicei. Faptul cǎ acum Christine este bine se datoreazǎ tratamentului adecvat și a bunelor ȋngrijiri de care a avut parte, spunea el.

         Ȋmi aduc aminte foarte clar strigǎtul disperat cȃnd m-a sunat ca sǎ o ajut. Eu tocmai intrasem sǎ fac un duș, dar, ca niciodatǎ, am luat și telefonul cu mine. Tocmai ȋncepusem sǎ-mi destind mușchii ȋnțepeniți de nemișcare și sǎ mǎ relaxez puțin ȋnainte sǎ scotocesc din nou prin dulapul cu schelete din trecutul Melissei. Mǎ gȃndeam ȋntruna la acea copie a ȋnregistrǎrii nașterii lui Andy Velasquez, de acum șase ani. Era prea mare coincidența, iar faptul cǎ mama lui se numea Melissa Velasquez era de-a dreptul nǎucitor. A mințit cǎ avortase și a abandonat copilul nou-nǎscut ȋntr-un orfelinat. Asta dacǎ ea era acea Melissa Velasquez.

          Telefonul a ȋnceput sǎ sune ȋntrerupȃndu-mi scurtcircuitele care se produceau ȋn mintea mea cȃnd ȋmi aminteam de Melissa și trǎdarea ei. Ințial, nu am vrut sǎ rǎspund, dar ceva m-a ȋndemnat sǎ o fac. Numǎrul era necunoscut, dar dacǎ tot ȋmi ȋntrerupsesem dușul, am decis sǎ vǎd cine e.

          — Alexander, ajutǎ...!

          Țipătul Christinei m-a sfȃșiat și am fost șocat la ȋnceput, apoi i-am strigat uluit numele, dar o voce calmǎ a unei femei mi-a rǎspuns cǎ a fost o greșealǎ și și-a cerut scuze pentru deranj. A ȋnchis, iar eu nu am mai putut sǎ o sun ȋnapoi pentru cǎ ȋmi intra de fiecare datǎ cǎsuța vocalǎ.

         Am ieșit din baie și am ȋnceput sǎ mǎ gȃndesc. Era clar vocea Christinei. Asta ȋnsemna cǎ tratamentul este eficient dacǎ ea a putut sǎ sune și sǎ vorbeascǎ, dar mesajul era clar.

          Se simțea ȋn pericol...

          Dovada era chiar intervenția acelei femei, probabil o pacientǎ sau cineva din personalul medical. L-am sunat pe medicul Christinei pe numǎrul folosit de el cȃnd ȋmi dǎduse ieri vestea cǎ soția mea a ȋnceput sǎ-și revinǎ. Acesta a rǎspuns imediat și mi-a comunicat cu regret cǎ starea ei este acum ȋn regres, dar cǎ trebuie sǎ am rǎbdare.

          Atunci am ȋnțeles cǎ mi se ascunde ceva și cǎ trebuia sǎ acționez imediat. L-am sunat de data asta pe Matt. El era agreat de medic și nu trezea suspiciuni. Era singurul cǎruia i se dǎduse acces la spital. I-am povestit lui Matt despre telefonul Christinei și l-am pus la curent cu suspiciunile mele. Prietenul meu a fost de acord cu mine cǎ lucrurile sunt ciudate și a decis cǎ va face o recunoaștere, dar cǎ are nevoie de ajutorul lui Cameron.