Dincolo de copaci

Capitolul 52 - Finale

La media: Lara Fabian - Si tu m'aime

Christine

          — Mă scuzați că am întârziat, spune sarcastic Alexander. Știam ca veți fi toți aici și de aceea am acceptat invitația lui Abey. Intră, Brianna, până la urmă vei face parte din familie, așa că nu trebuie să te jenezi!

         — Ce înseamnă asta? izbucnește Aaron Smithson roșu la față de furie.

         — Este ceea ce ți-ai dorit, tată! Acum nu mai recunoști? Nu ai vrut tu o alianță cu o familie plină de bani ca sǎ poți salva compania? Nu face ochii atât de mari, Abey! Brianna nu se supără. Știe din ce motiv mă voi căsători cu ea. Nu-i așa, iubito? Ne-am întors în punctul din care am plecat înainte de amnezia mea.

          Alexander se întoarce și o sărută pe Brianna pe frunte, iar aceasta se întinde și se înfășoară ca o liană pe el.

          — A,  Christine, văd că ți-ai găsit și tu locul în familie, dar alături de fratele meu vitreg. Uite, aici este cadoul meu pentru voi!

          Un plic maroniu zboară peste paharele de cristal și se oprește în fața mea. Mă uit albă la el și nu încerc să-l deschid pentru ca știu ce conține. Este actul de divorț pe care îl aștept de aproape trei săptămâni să-l primesc, iar acum l-a semnat și el. După ce va fi înregistrat, vom fi oficial doi străini.

          Dar Andy? Ce se va întâmpla cu el?

         Mă cutremur de groazǎ că ar putea fi luat din nou de stat, mai ales că adopția nu este definitivă, iar noi suntem încă în perioada de probă. Sau Alexander ar putea să... nu e posibil! Nu are o astfel de inimǎ!

          — Mami, cine e femeia aia? mă întreabă Andy tremurând lângă mine.

           Dumnezeule, este și Andy aici!

          Când îl aude, Alexander se întoarce ca mușcat de șarpe și privește spre copilul care se topea odată după el, iar acum pare speriat de monstrul în care s-a transformat tatăl lui.

          — Noi plecăm, Abey! mă scuz și mă ridic în picioare, prinzând mânuța micuțului meu.

              — Da, sigur, spune și ea încurcată frangându-și mâinile.

              Sunt sigură că intenția ei a fost bună, dar nu știa cât de departe ajunseseră lucrurile între noi. Nici Bryan nu cred că i-a spus ce știa pentru că nu voia sǎ o supere mai tare.

— Nimeni nu pleacă și nu divorțează în casa asta! se aude urletul domnului Smithson.

Brianna tresare și se uitǎ șocată la cel care va deveni socrul său. Bănuiesc că un pic este îngrijorată de perspectiva de a lua unele mese de familie împreună cu bărbatul acesta fioros. Pentru prima dată, domnul Smithson îmi pare simpatic.

Doar câteva secunde...

Alexander nu bagă în seamă izbucnirea tatălui său. Se vede cǎ este obișnuit cu asta. Ia loc pe unul din scaunele libere și o trage și pe Brianna după el, pe celălalt scaun.

Eu rămân în picioare și îl privesc în față pe domnul Smithson, în timp ce Bryan își mută uimit ochii de la unul la celalalt.

— Andy, vii cu mine, te rog, că să-ți arǎt cadourile pregătite pentru tine?

Thomas îl ia pe Andy mai mult pe sus, dar îi sunt recunoscătoare deoarece nu voiam ca băiețelul meu să asiste la drama în care eu și tatăl lui jucam rolurile principale. Așa se petrece oare în toate familiile în care părinții divorțează? Am auzit de durerea copiilor care își văd părinții despărțindu-se, iar unii chiar au nevoie de consiliere ca să poată să-și depășească suferința și vina. Ei, cei nevinovați, ajung să se acuze pentru sfărâmarea cuibului care le adusese pentru un timp siguranță și căldură. Cel mai greu le este când sunt destul de mari și sunt puși să aleagă părintele alături de care vor trăi în continuare.