Primejdie
Anul 2016, timpul de vara, vacanta, dorinte mult prea multepentru o fata care nu si le mai poate indeplinii niciodata, deoarece viata ei i-a dat o intorsatura de care nu mai poate sa scape sau sa spere ca va mai putea schimba ceva.
Suntem in luna Iulie , vara abea incepand, copiii distrandu-se pe diferite strazi, ducandu-se impreuna cu prietenii la piscina, iesind la pizza, suc ... Iar asta sunt eu. Numele meu este Louise Peterson, am optisprezece ani, iar viata mea a incetat de mult sa mai fie normala pentru mine. Mi-am pierdut vederea in urma cu cinci ani, cand parintii mei au hotarat sa plecam la munte si au facut accident de masina, ei murind in flacarile ce ii cuprindeau, iar eu supravietuind cu chinul asta care ma tortureaza si ma face sa vreau sa renunt in a mai spera sau a mai lupta pentru ceva ce nu se v-a mai finaliza niciodata.
Ba chiar mi-am inghetat si anul scolar, fiindva nu imi mai doream ca restul colegiilor din liceu sa faca glume pe seama mea, nu imi m-ai doream sa fiu batjocura nimanui doar pentru ca intunericul m-a cuprins in intregime, doar pentru ca mi-am pierdut vedera sunt neajutorata si nu ma pot apara. Am hotarat sa ma izolez complet, fara sa mai vorbesc cu nimeni . Eram doar eu, intunericul alaturi de multe imagini insiruite in capul meu care credeam ca vor deveni realitate, zilnicele dati in care imi inregistram vocea, destainuindu-mi sufletul, si povestind ceea ce simt, ceea ce-mi doresc, facandu-mi propriul meu jurnal vocal, cum s-ar spune. Doar asa mai puteam cara povara ce mi s-a dat . Mai socializam uneori cu cea mai buna prietena a mea Ivonne Lonckaster , care in totdeauna m-a ascultat , m-a sfatuit si m-a ajutat cu ce a putut ea mai bine.
Iar cea care inca mai ar grija de mine si ma duce saptamanal la controale, la spital, este matusa mea Lourence. Uram sa merg la diferite spitale pentru a ma controla si a "incerca" sa-mi gasasca un medicament potrivit pentru a-mi recapata vederea sau daca mai exista vreo sansa sa o recapat. Dar tot ce auzeai din gura medicilor erau doar vorbe goale, fara pic de compasiune, fara pic de speranta de a crede ca mai exista metode prin care sa poti redevenii tu din nou. Toti imi dadeau vise false. Singura cale prin care se putea sa -mi recapat vazul era acela de a ma opera, dar asta costa bani, mai multe controale, iar sansele sunt de 54% ceea ce inseamna ca pot sa ies din operatie cu sau fara vaz, iar eu nu vreau ca matusa mea sa-si risipeasca banii pentru ceva ce poate esua, iar apoi sa dea vina pe mine. Recunosc ca imi doream sa fac acel pas spre iesirea din intunericul ce ma devorase complet , dar ma gandeam la risipirea banilor, iar eu pentru matusa mea Lourence sunt un caz pierdut. Mai bine facxact cum mi-am propus si renunt in a mai crede ca ceea ce-ti doresti intr-o zi se indeplineste. Visele sunt vise, nu le poti avea pe toate oricat ti-ai dori, nu poti lupta pentru ceva ce stii ca nu se va mai putea, nu poti trai cu gandul ca intunericul va disparea, nu poti face pasi spre o noua lumea unde tu nu ai puterea de a o vedea. Chiar daca imi era dor de toate diminetile cand ma trezeam vesela si vedeam mica pata galbena pe cerul albastru deschis care atingea cu razele sale arzatoare pamantul pe care lin calcai , cum fata mea nu va mai simti niciodata caldura soarelui, ce mereu isi facea jocul pe pielea mea, mici furnicaturi gadilandu-mi colturile obrajilor, cand mereu picioarele mele isi faceau drum prin natura orbitoare cu peisajele ei parca scoase dintr-un tablou pictat in mii de culori cromatice...
Pacat ca toate aceste lucruri uimitoare nu or sa mai fie posibile niciodata, pacat ca tot ce visam sa fac nu va mai putea iesi la suprafata, nu va mai putea ajunge acolo sus , eu nu o sa mai vreau sa lupt sa realizez lucruri de care nu mai sunt in stare.
Stiu ca multi or sa spuneti ca trebuie sa crezi in tine si in ceea ce esti sau ceea ce poti sa faci pentru ca vei reusii ceea ce iti propui si ca nimic nu e inevitabil ca orice e posibil, dar toate acestea mai sunt valabile pentru mine ? Adica, nu mai pot sa am incredere in ceva ce stiu deja ca nu va mai ajunge la liman. Asa ca , ce folos mai am eu in aceasta lume unde nu ma incadrez? Ce folos sa mai traiesc undeva unde doar intunericul preodomina. Si asa viata mea incepe...
- Louise?! Louise??, ii aud vocea matusii mele care ma striga disperata prin casa, iar eu nu ii raspundeam preferand sa ma fac ca nu aud fiindca nu aveam chef de ea si mai ales sa-i vad fata.
- Louise!! , intra in camera mea ca un vartej trantind usa, privirea mea stand indreptata in gol, privindu-mi propriul intuneric.
- Ce vrei matusa ? , spun pe un ton rece si plictisit.
- Ce vreau ?!, tipa atat de tare incat simteam cum imi iese sange din urechi, vocea ei fiind atat de ascutita ca varful unui cutit ce iti spinteca pielea. Vreau sa iesi dracului o data din casa asta pentru ca m-am saturat sa tot stai aici inchisa si depresiva, m-am saturat sa te tot vad cum nu faci nimic si doar eu ma chinui intelegi ?
- Asta ai vrut de la bun inceput cand parintii mei au murit. Sa scapi de mine si sa ramai tu cu casa lor. Spun simtind cum o picatura de lacrima isi face aparitia pe obrazul meu rece.
- Ohhh fetita lui tati cea mica si proasta s-a dovedit a fi desteapta. Spune pe un ton rautacios in timp ce scoate un raset tare ce te asurzea. Mi-am cheltuit o groaza de bani pe tine si pe toate consultatiile si unde am ajuns ? Nicaieri, nu s-a rezultat absolut nimic, esti o pierdere de timp, esti un esec fetito.
- Nu trebuie sa-mi spui de doua ori ca sa-mi dau seama ca tot ce sunt eu in viata asta , sunt doar o eroare. Una care mereu va da gres in viata. Ii raspund abtinandu-ma sa nu pufnesc in plans pentru a nu-mi spune cat de slaba pot fi.
- Da, ei bine acum s-a terminat pentru ca tu domnisoara Louise, vei pleca din aceasta casa imediat. Imi scuipa in fata ridicand tonul vocii atat de tare de parca ziceai ca si casa se zguduie, sau de parca Hulk ar fi patruns in casa.
- Nu ai fi atat de nenorocita si jegoasa incat sa ma dai afara din propria mea casa, casa parintilor mei pe care ei mi-au lasat-o mie nu tie scorpie ce esti. Tip cat de tare pot, lasandu-mi privirea sa priveasca in gol, simtind cum imi urca sangele in cap pentru ca nu puteam sa-i vad fata aia de minorosita, acum cateva luni era bine mersi si draguta cu mine, iar acum asta. Ma da afara ca pe un caine.
- Aa da? Priveste-ma cum o fac! , Ii simt mana cum imi apuca bratul strans tragandu-ma inspre ea si trantinadu-ma tare de perete, spatele meu facand contact cu peretele rece care ma face sa-mi incordez rapid muschii spatelui. Bagajele le-m facut eu de ieri, asa ca acum mai urmezi tu sa zbori de aici. Haide, misca!!, Urla in creierii mei tragandu-ma de brat dupa ea si impingandu-ma afara din casa, aruncandu-mi bagajele pe strada si inchizandu-mi usa in fata cat de tare a putut ea.
- Lourence!, zbier batand cu pumnii si palmele in usa, cautand disperata clanta usii si cand dau de ea o apuc rapid cu mana tragand de ea, fiind inchisa. Lourence, te rog lasa-ma sa intru, pufnesc in plans lasandu-mi corpul sa alunece in jos pana cand ating cu fesele de asfalt, acoperindu-mi fata cu mainile si lacrimand intruna fara oprire, simtind o durere groaznica de cap, iar cand ma uit in jur vad din nou obisnuitul intuneric ce in fiecare zi ma invaluia.
Ma ridic de pe jos ridicandu-mi mainile in aer si miscandu-le usor pentru a simti daca imi iese ceva in cale, mergeam usor, facand cate un mic pas nestiind unde ma aflu, nestiind ce sa fac. Simt cum palmele mele se lipesc de un stalp, sprijinindu-mi capul de el si lacrimand in continuare, simtind cum fiecare picatura de lacrima care aluneca pe obrajii mei ma ardea , facandu-ma sa-mi pierd mintile si sa tip ca o nebuna pe strazi, fara sa stiu daca sunt oameni in jurul meu care sa ma faca nebuna sau ca am scapat de la spitalul de nebuni.
Incep a pasii din nou incet , pipaind cu piciorul pe jos, si miscandu-mi mainile in aer, invartindu-ma in cerc, simtind o agitatie ce ma pandea pe langa mine, nestiind ce se intampla. Panica ma cuprinde in tot trupul meu, simtind un aer rece ce-mi batea in ceafa, simtind cum inima imi pulseaza din ce in ce mai mult, sangele curgandu-mi prin vene fierbinte, atat de fierbinte , ca parca simteam cum ma incing, cum corpul meu o i-a razna, ma invarteam din ce in ce mai mult, mainile male parca intepenind in aer, respiratia devenind mult mai rapid, inspirand si expirand, tragand in piept un are atat de intepatorca niste ace ce-ti intra in piele.
Deodata simt o mana barbateasca si rece ca gheata in jurul gurii mele, lipindu-mi spatele de un abdomen masiv si dur. Incerc sa ma agit , trupul meu necontrolandu-se fiind ca si cum era posedat de demoni, mainile fiindu-mi puse peste mana sa groasa plina de muschi incercand cu puterea mea ca de iepure sa i-o indepartez dar fara niciun folos, el era mult mai puternic ca mine, mult mai stapan pe el. Cad intr-un somn adanc , intunericul prefacandu-se acum intr-o noanta alba, tot noncolara dar pura si placuta la vedere. Cazand prada unui vis ce avea sa inceapa.