Autor P.O.V
Sunetul paşilor ei se aude de parcă doar ea ar fi singura fiinţă vie din zonă, înfiorător, rece, poate chiar sinistru. Acest lucru se poate datora atât orei târzii la care a ajuns pe aeroport cât şi emoţiei cu care acesta face fiecare pas, crezându-se cu fiecare clipă mai aproape de cea cu care împarte acelaşi destin, dar nu şi acelaşi suflet. Cu toate acestea după atât de mult timp încă pare să-i poată simți prezența adânc în sufletul ei și deși niciodată nu a părut că au o legătură prea puternică, inimile lor au fost încă de la început legate de firul atât de instabil al destinului.
Când iese din aeroport este surprinsă de aerul destul de cald în comparație cu clima nu prea blândă din țara sa natală. Nu poate spune că e prea încântată, mereu a fost genul care preferă clima mai înviorătoare. Rochia ei de un albatru închis pare să se potrivească perfect cu cerul nopții care, deși nu mai sunt decât trei sau patru ore până la răsărit, e încă bântuit de o negură sinistră. Câteva lunimi ale unui soi de spectacol în aer liber îi atrag atenția doar pentru câteva secunde, apoi îşi continuă drumul căutând cel mai apropiat taxi pentru a se duce la hotel. În urma ei două gorile de 2 metri îi duc cele doua valize mult prea încărcate pentru cele câteva zile din plan. Exact ca întotdeuna vrea să facă abstracție de paza permanentă din jurul ei atunci când părăseşte campusul chiar şi pentru atât de puțin timp. Oricum nu avea cum s-o păcălească pe mama sa mai mult de atât cu "excapada ei în Franța". Cu toate că tatăl ei nu părea să aibă nimic împotrivă ceea ce i-a cam dat uşor de gândit. O adiere spontană de vânt îi râsfiră şuvițele de un negru întunecat în timp ce lumina stelelor se oglindi în ochii ei albaştii şi plini de furie. Nu a venit aici pentru a o lua pe ocolite ori pentru a sta la discuții inutile care nu fac decât să amâne inevitabilul. A venit aici pentru ea, pentru a o face să-şi dea seama unde îi este locul. Daca ea credea că poate pleca aşa de capul ei şi s-o lase în urmă ca pe o haină veche... atunci făcea o mare greşeală.
Sunetul tocurilor ei lăsau un ecou sinistru pe asfalt, un sunet strident si clar, ce îți dădea fiori pe şira spinării şi îți făcea pielea de găină, ca o voce suavă, înaintea unei simfonii, ca un clinchet de clopoțel...înainte de o furtună...
Kaily P.O.V
Cu o singură tușă de creion îmi finalizez noua mea colecție pe care o voi trimte la firmă mâine. Sunt surprinsă de cât de bine a ieșit proiectul, având în vedere că nu am mai făcut o colecție de costume de baie înainte, doar că experiența de la plajă de acum doua săptămâni mi-a fost o adevărată inspirație. Un zâmbet îmi apare pe buze când mă gândesc cât de speriate am fost când ne-au prins băieții pe plajă și am început să alergăm de nebune printre turiștii enervant de curioși. Eram demne de cascadorii râsului. Când le-am prezentat ideea celor de la firmă au fost mai mult decât încântați, ceva nou avea să crească înzecit vânzările și ce nu fac oamenii pentru bani în ziua de azi? Am început să lucrez la proiect chiar a doua zi, ceea ce nu i-a prea convenit frumoasului meu iubit dat fiind că în primele doua zile nici nu l-am prea băgat în seama. E adevărat că atunci când mă apuc de un nou proiect devin un pic prea implicată, dar hei! După aceea și-a primit toată atenția după care tânjea.
Îmi așez schițele pe noptieră, lângă pat și de-abia atunci observ cât de târziu este. E 3 dimineața și posibil se va face 4 pâna voi adormi. Mâine iar voi fi un zombi la ore, asta e cert. Îmi iau pijamalele de sub pernă și mă îndrept spre baie, doar că dintr-o dată o senzație ciudată mă învăluie și mă face să mă întorc brusc spre fereastră. Simt cum inima îmi bate mai repede și cum parcă ceva...sau cineva mă privește chiar în acest moment. Mă simt urmărită, mă simt urmărită din toate părțile și de nicăieri și la fel de ciudat este că asta mă sperie. Această senzație...
Scutur din cap ca să revin din nou cu picioarele pe pământ. Sunt la mii de kilometri depărtare de ea și e imposibil să-i simt prezența aici și acum. E imposibil! Înainte să închid fereastra camerei mele văd cum un avion aterizează pe aeroportul principal din LA. Mă uit la luminile de pe pista de pe pista de aterizare doar pentru câteva secunde și apoi plec de la fereastră nonșalantă.
***
-Trezește-te, rază de soare! aud vocea Carolinei și lumina cauzată de treagerea jaluzelelor mă face să gem îmbufnată.
-Nu vreau! mormăi adormită și mă întorc pe cealaltă parte.
-Nici eu, dar avem școală, acum hai jos la micul de jun.
-Nu! spun eu cu fața în pernă.
O aud cum se fâțâie prin cameră, probabil pregătindu-mi ținuta pentru azi. Îi place să facă asta uneori și mie îmi dă mai mult timp de stat în pat. Simt cum aruncă ceva pe pat dar nu o bag în seama. Oare ar fi ceva rău dacă aș chiuli azi?
-Haide, Kaitlyn!
-Nu îmi spune Kaitlyn! spun și îmi ridic fața din pernă ca s-o privesc furioasă. Știi că nu-mi place!
-Cum zici tu, acum hai, hai, hai! spune și eu mă ridic din pat oftând. Masa e gata în 15 minute, să fii gata până atunci, spune îndreptându-se spre ușă.
-Cu așa verioșare cine mai are nevoie de dușmani? mormăi eu adormită.
-Te-am auzit! zice și trântește ușa în urma ei.
După 30 de minute cobor și eu jos gata de cursuri, lucru surprinzător deoarece nu îmi ia mereu atât să mă pregătesc, doar că azi aș vrea să-i acord mai multă atenție lui Luis, simt că l-am neglijat în ultima perioadă. Așa că am decis să fiu și eu m-ai drăguță decât de obicei. Mi-am lăsat părul pe spate, în bucle castanii, în loc să-l prind în coadă ca de obicei, să nu mai vorbesc că eu chiar m-am dat cu puțin rimel și fac asta doar la ocazii speciale. Hainele cu care sunt îmbrăcată îmi arată că roșcata mea preferată s-a gândit la același lucru ca mine. Eu, Kaily Waild, port rochie și chiar nu m-a amenințat nimeni înainte. Nu e chiar o rochie comună, e desstul de mulată pe corp, de un negru intens și pot spune că atât textura materialului cât și sctuctura sa elastocă mă avantajează. Ceea ce nu știu e de unde a luat-o. Eu nu îmi amintesc să o am în garderopă, iar masurile ei nu se potrivesc de loc cu ale mele...
-Arăți super! zice Carolina când intru în bucătărie.
-Și tu, dragă! spun și iau freshul de portocale de pa masă.
-Waw, cineva e chiar bine dispusă azi!
-Da, mă gândeam ca eu și Luis să ieșim în weekend, spun visătoare și deja am în minte micul nostru colț de paradis. Ce zici, tu și iubitul tău secret vă bagați?
Roșcata se îneacă cu o bucată de biscuite când aude ce o întreb și eu încep să râd. E clar ca bunăziua că se întâlnește cu cineva și dat fiind că nu a suflat o vorbă despre el mă face și mai curioasă.
-Ce? mă întreabă ea cu ochii mari și vocea încă pierdută.
-Oh, știi tu, tipul cu care ieși atunci când dispari din senin pentru câteva ore sau o noapte, spun nonșalantă și deja o simt cum intră în panică.
-Cred că ai stat prea mult în soate, Ky! spune și aruncă restul de fresh din parahul ei în ghivetă. Eu și un barbat, cu tata și Ale prin jur? Poate într-un unives paralel.
-Dacă zici tu...
-Zic! și cu asta Carolina Garcia părăsește în grabă bucătăria în timp ce eu iau o ultimă înghițitură din freshul meu.
Îmi pun paharul pe blat și apoi o iau pe urmele roșcatei îndrăgostite învârtind între degete chiele mașinii și gândindu-mă la ce cursuri am azi și la cum nu m-am pregătit pentru nici unu. În ritmul asta o să ajung un erhitect faimos când mi-l va prezenta Carolina pe admiratorul ei secret...
***
Ultimele doua ore au fost un real coșmar, mai ales că am aflat că am de prezentat doua proiecte în mai puțin de o saptămână și eu nici nu am habar despre ce trebuie să le fac. Ar cam trebui să-mi iau adio de la weekendul meu pe plajă dacă nu găsesc repede o soluție. Măcar acum am și eu oră liberă și pot să mă întâlnesc cu Luis. Am vorbit doar câtvea minute azi dimineață, era stresat în legătură cu un soi de complot al spaniolilor. Nu prea am înțeles ce voia de la mine și i-am zis că vorbim mai mult la prânz. Sincer acum numai de vorbit nu am chef și orice spioni sau mai știu eu ce pot aștepta și până diseară. Acum pot să procesez doar un singur lucru: care e mai aporape, casa lui Caro sau apartamentul lui Luis?
Râd singură și din neatenție mă ciocnesc de cineva pe hol. Mă uit la corpul masiv din fața mea gata să-i spun posesorului câteva cuvinte colorate dar când observ că acesta este Nick nici nu mă mai obosesc, doar încerc să-l ocolesc.
-Hei, cum de te-ai schimbat așa de repede? spune el și eu îl privesc cu o sprânceana ridicată.
-Nici nu vreau să știu..., murmur și îl ocolesc de parcă nici nu l-aș fi observat.
-Îmi plăcea cum îți stă și în rochia albă, strigă în urma mea și eu îmi dau ochii peste cap la aberațiile lui.
Unii oameni sunt mult prea obsedați, chiar nu înțelege că am un iubit? Mă strecor printre studenții grăbiți spre parcare unde trebuie să mă întâlnesc cu Luis. Mai am doar un coridor de parcurs și ies din universitate, chiar înainte să intru pe el ma opresc în mijlocul mulțimii. Senzația de aseară îmi apasă din nou inima, doar că mult mai puternic, ca o greutate, ca un junghi. Mă simt din nou urmărită, privită. Mă uit agitată în jur dar nimeni nu-mi dă atenție, toți prea preocupați, prea grăbiți. Inima îmi bate cu putere și sângele îmi curge mai repede în vene. Nu mi se poate întâmpla așa ceva! Mă îndrept cu pași rapizi spre ultimul coridor, dar imediat cum imaginea din fața ochilor mei devine clară parcă tot timpul se oprește în loc.
Luis tocmai o săruta pe...Khatrin...
*************************************************************************
Hei voi!
Stiu ca n-am postat de mult si da stiu ca e dezamagitor dar in momentul de fata sunt prea stresata cu exemenele si cu toate ca n-am nici un pic de inspiratie. Promit în schimb ca pentru fanii Academiei am o super surpriza la vara, asta in caz ca va e dor de personajele voastre favorite... Of, nu va spun mai mult!
LOVE.ROSE.