După o așteptare care după părerea mea a durat o eternitate, avem și rezultatul.
Pozitiv.
Eram de-a dreptul șocată. Nu știam dacă sa plâng sau sa râd, așa ca le făceam pe amândouă. Lacrimile îmi siroiau pe obraji iar gura îmi era curbata într-un zâmbet care s-a lățit până la urechi.
Maddy a scos un țipăt extaziat iar eu am urmat-o. Ne-am strâns în brațe și am început amândouă să sărim în sus.
- Nu îmi vine să cred! a spus ea.
- De parcă mie îmi vine.
- Voi fi mătușă! a strigat ea și a țopăit în sus.
-Mai tare nu poți striga? Ca sa ne audă toată școala măcar , am spus ironic și i-am aruncat o privire dojenitoare.
- Sorry.
Dar nu eram supărată pe ea. Nu aveam cum. Eram în culmea fericirii.
Voi avea un copil. Copilul meu.
- Ce facem acum? întreabă Maddy asezandu-se lângă mine pe pat.
Eram în camera lui Maddy așezate amândouă pe patul ei . Ea mă privea și aștepta un răspuns din partea mea, dar nu aveam nici unul.
- Nu știu.
- Cred ca cel mai bine ar fi sa îi spunem lui Noah ca are o capacitate mare de reproducere și sa îl anunțăm că nai are un copil. Și poate sa îl întrebăm câți alții mai are.
- Maddy! m-am răstit eu la ea .
- Ce? ! Doar e adevărat, s-a scuzat ea.
Atunci ce sa facem? În scurt timp ți se va vedea burta și nu o vom putea ascunde.
Într-un fel Maddy avea dreptate. Burta îmi va creste și va deveni proeminentă și nu o voi putea ascunde. Mi se vor pune tot felul de întrebări la care nu voi fi pregătită să răspund, poate chiar voi fi exmatriculată, dar cel mai rău , Noah va afla de copil și va ști din prima clipa ca este al lui. Și odată ce va afla sunt sigura ca mă va obliga sa mă căsătoresc cu el și o va exclude complet pe Isabel din viața lui. Și eu nu vreau asta, Isabel nu va putea creste copilul. Acel copil are nevoie de un tată mai mult decât al meu.
Și eu am crescut fără tata și știu cum este, și de asta mă doare sufletul ca și copilul meu va trebui sa crească fără. Dar eu sunt în stare sa îl cresc, Isabel nu. Ea va avea mai mare nevoie de Noah, de asta eu trebuie să renunț la el. Și tot de asta trebuie să am grijă ca el sa nu afle. Vara se apropie și dacă voi putea ascunde sarcina până atunci voi scăpa și poate dacă am noroc , voi naște înainte sa înceapă școala.
- Ai dreptate, dar tot nu trebuie sa îi spunem nimic lui Noah.
-De ce? El ar putea sa te ajute. El ar trebui sa te ajute.
- Maddy, am spus eu ușor, îmi păstrezi sau nu secretul?
- Nu e o idee buna, a spus ea.
- Nu îmi pasă, tot ce vreau este ca Noah sa nu afle de asta. Pur și simplu.
-Off! Încăpățânată mai ești, sa speram ca copilul tău nu va moșteni și asta.
Am râs amândouă la replica ei.
***
A doua zi a fost și mai rea ca cea de dinainte. La cantină am dat din neatenție peste o fată care ducea o tava cu supă și m-am împroșcat cu ea pe bluză. Am fost senzația dimineții.
Dar cel mai important este ca nu am dat cu ochii de Isabel, sau de Noah. Nu știu cum as reacționa așa ca nici nu mă gândesc.
Acum toate cursurile se terminaseră, și coridoarele erau goale dacă nu luai în seamă câte un elev care trecea din când în când coltul.
Mă îndreptăm spre dulapul meu. Mi-am lăsat cărțile și când l-am închis l-am văzut pe Davis rezemat de câteva dulapuri depărtare de mine.
- Ce mai faci? a întrebat el.
M-am rezemat și eu de dulapuri și l-am privit. Arată la fel de bine ca întotdeauna ce pot sa zic.
- Ție ce ți se pare ca fac?
A aruncat spre mine o privire analizatoare studiindu-ma din cap pana în picioare după care a revenit asupra ochiilor mei fixându-mă cu o privire profundă.
- Mi se pare ca nu ești în apele tale. Noah e de vină?
- De ce întrebi?
- Vreau sa știu dacă merită efortul de ai rupe câteva coaste.
Am pufnit disprețuitor și am dat sa plec dar după cum mă așteptam s-a luat după mine.
- Deci nu ai de gând sa îmi spui ce te macină? m-a întrebat când a ajuns în drept cu mine.
-Nu.
- De ce?
-De ce ar trebui? Nu te cunosc.
- Ba mă cunoști de destul timp încât sa știi ca țin la tine și nu iti vreau răul.
M-am oprit și la fel a făcut și el. L-am privit în ochi și am putut observa ca nu glumea și chiar părea îngrijorat. O lucire pe care nu am mai vazut-o la el îi sclipea în ochi .
- Deci? a întrebat.
Am scos un oftat resemnat și am pornit la drum facandu-i semn sa mă urmeze. Am intrat intr-o sala de clasă care era liberă și am închis ușa.
- Acum poți începe, a spus Davis.
- Ce sa încep? am întrebat puțin confuză.
- Destainuirea.
- Nu am nimic de spus, am spus sfidător și ridicând în sus bărbia.
El a oftat și sa apropiat de mine asezandu-se pe un scaun .
- Arăți puțin palidă, ce ar fi sa te așezi?
- Sunt bine, am spus iritată.
Dar nu eram sigură de ce spuneam. O senzație de amețeală combinata cu amorțeală a pus stăpânire pe mine . Genunchii pereți fin gelatină și amenințau sa se îndoaie sus greutatea mea. Am dus o mână la frunte și am încercat sa fac un pas dar m-am împiedicat de picioarele mele împleticite și mi-am pierdut complet echilibrul .
Noroc ca Davis avea reflexe rapide și m-a prins înainte sa fac contact cu podeaua. M-a luat în brațe și m-a privit.
- Te simți bine nu? a întrebat ironic.
Când mi-am recapăt puțin din forță am încercat să mă dau jos din bratele lui dar era mai puternic decât mine așa ca am renunțat și mi-am rezemat capul de umărul sau solid.
- Am amețit doar, am spus încet. Posibil din cauza alimentației.
- Ești sigura ca alimentația este motivul? a întrebat.
Inima a început sa îmi bata mai tare și și orice ceața care îmi acoperea creierul a dispărut ca prin minune. Pulsul mi-a accelerat și o stare de panica m-a cuprins.
Doar nu avea de unde sa știe. Maddy nu ia spus despre asta. Nu avea cum. Poate sunt doar paranoică.
- Da. Nu am prea mâncat în ultimele zile.
Nu am mințit, era adevărat. Am avut o alimentație foarte proastă dacă o pot numi așa. Dar voi lua atitudine, trebuie sa mănânc dacă vreau ca copilul sa fie sănătos .
- Cum spui tu.
Am ieșit din clasă și mergea pe hol tinandu-ma în brațe. Când am realizat asta am simțit cum o roșeață îmi cuprinde obrajii.
- Mă poți pune jos acum, serios, mă simt mai bine .
A făcut ce i-am spus. Pa pus jos dar mi-a înconjurat talia cu un braț pentru stabilitate . Nu i-am îndepărtat-o deoarece nu eram sigură de stabilitatea mea actuală .
Am continuat drumul de-a lungul coridorului când o siluetă își face apariția de după colt. Noah mergea liniștit de culuar și se apropia de noi. Ochii săi albastri erau fixați asupra mea.
S-a oprit la câțiva pași înaintea noastră și a spus cu privirea asupra mea :
- Vreau sa vorbim.
- Nu are ce sa vorbească cu tine, s-a auzit glasul lui Davis.
Ochii lui Noah s-au desprins din ai mei și s-au mutat asupra lui Davis și a brațului sau încolăcit pe talia mea.
-Și ru cine ești ca sa vorbești în locul ei? a întrebat Noah pe un ton veninos.
Tensiunea dintre ei era palpabilă și oricând ar fi putut izbucni un adevărat haos. M-am iterpus intre ei și l-am împins în spate Davis. M-am întors cu fața spre Noah care părea gata sa îi dea câțiva pumni lui Davis.
Davis si-a pus liniștitor mâinile pe umerii mei și a strâns ușor.
Noah își inchidea și deschidea mecanic pumnii și avea maxilarul încleștat . Trebuia sa opresc asta cât mai puteam.
- Davis este iubitul meu, am spus calm și am așteptat reacția lui Noah care nu a întârziat sa apară.
Părea șocat. Davis ca sa imi arate ca intra în jocul meu si-a pus mâinile pe talia mea și mă tras la pieptul lui.
Se pare ca Noah a observat și el gestul și starea lui s-a schimbat din soc în furie.
A mai făcut un pas mai aproape și a mârâit amenințător.
- I-ati mâinile de pe ea! a spus pe un ton jos și mârâit ca al unui lup.
- Sau ce? a întrebat Davis care mi-a dat drumul și a făcut un pas în față.
-Sau asta, a spus Noah care s-a repezit la el și ia dat un pumn în maxilar.
Davis a căzut jos și a dus o mână la locul unde fusese lovit. S-a ridicat rapid și la rândul lui i-a tras lui Noah un pumn.
- Încetați, am spus ca sa îi opresc dar au continuat sa își dea pumni.
- Ce se petrece aici? sa auzit un glas din spatele nostru.
Ne-am întors privirile și l-am văzut pe director stand cu mâinile în solduri și cu o expresie iritată pe chip.