Kaily P.O.V
Trântesc ușa în urma mea și răsuflu ușurată când ajung într-un final acasă. După ce am adormit noaptea trecută se pare că domnul chiar-nu-pot-sa-ma-abtin-sa-te-dezbrac s-a gândit că ar fi frumos să repetăm noaptea în care ne-am cunoscut. Uneori nici eu nu pot să-l înțeleg. Nu sunt sigură ce simt pentru Luis, adică e acel tip de băiat misterios și plin de secrete de care se îndrăgostesc doar nebunele din filme. Astfel de chestii cu iubirea eternă și magică nu prea țin de realitate și ceva mă face să cred că nici dragoste la prima vedere nu prea există. Cu toate acestea de fiecare dată când sunt lângă el chestiile micuțe și enervante din stomacul meu se agita ca naiba și atunci când mă sărută mă simt atât de vulnerabilă și totuși protejată în brațele lui mari. Aș vrea să mă duc în clipa asta la el și să-i spun că relația asta fantastic de pripită e o greșeală, dar cum aș putea face asta dacă pe zi ce trece simt cum el poate să fie salvarea mea?
Agh! Sunt așa de confuză și atât de nervoasă pe faptul că sunt confuză, lucru care nu-mi stă în fire. Îmi vine să lovesc ceva! Cu stare de spirit mai mult decât proastă mă duc spre bucătărie fiindcă nu am apucat să iau și micul de jun la Luis. Și iar îmi amintesc de tâmpitul ăla!
Când trec însă prin living rămân pentru un moment blocată.
-Hei, soro! spune vocea răgușită a roșcatei din fotoliu.
Imposibila mea verișoară stă într-o poziție mai mult sau mai puțin decentă pe fotoliu. Această stă tolănită în fotoliu cu picioarele de-o parte și cu capul rezemat de unul din mânere și pare mai mult sau mai puțin trează.
-Neța' și ție, străino, îi răspund și trec pe lângă ea ușor surprinsă.
Intru în bucătărie și îmi scot din frigider câteva ingrediente pentru un sendwich, fiindcă nu am chef să mai fac ceva în dimineața asta. Între timp pe ușă își face apariție și Carolina care abia își târâie picioarele de oboseală. Aceasta de așează pe un scaun de la masă ca mai apoi să se rezeme cu capul de aceasta gemând.
-Vrei și tu unul? o întreb și ea mormăie un da.
Mai fac un sendwich și pentru adormita mea și apoi le pun pe amândouă pe o farfurie. Mă așez și eu la masă și Caro își ridică capul de pe masă privindu-mă înbufnată.
-Nu ai de gând să mă întrebi nimic? îmi spune ea în timp ce eu mușc din sendwichul meu.
-Nu, îi răspund și ea ridică din sprâncene.
-Nimic, nimic? repetă ea și eu dau din cap.
Se încruntă la mine și apoi își ridică micul de jun și începe să mănânce în liniște. Pare destul de răvășită, are părul încurcat și în toate direcțiile, iar ochii ei sunt acum roșii și cu niște mici decorațiuni numite cearcăne. Ceea ce îmi ridică și mai multe semne de întrebare este ținuta ei. Pare a fi îmbrăcată cu aceleași haine de ieri și asta mă intrigă. Adică bănuiesc că a fost la vrun fel de petrecere sau ceva în genul de e atât de obosită, dar asta nu explică de ce nu a putut să treacă pe acasă să se schimbe. Nu mă privește, doar mănâncă în liniște și se gândește la ceva foarte intens. E desprinsă cu totul de realitate și asta mă uimește, fiindcă ea e de obicei o persoană cu capul pe umeri.
-Cât e ceasul? mă întreabă deodată și eu tresar.
-12 fără un sfert, răspund imediat și ea oftează.
Se ridică de la masă și duce farfuria în chiuvetă, apoi se întinde asemenea unei feline. Eu doar o urmăresc de pe scaun și nu zic nimic. Se întoarce deodată spre mine cu zâmbetul pe buze și parcă radiind brusc de energie.
-Hai sus! îmi spune ea veselă.
-Poftim?
-Nu poftesc nimic! îmi spune ea și vine și mă trage din scaun. Hai că avem treabă!
Urcăm amândouă pe scări la etaj și ea îmi face semn să o urmez în camera ei. Mă împinge pe pat și apoi se duce să facă un duș dându-mi ordine stricte să nu plec nicăieri. Eu ce să fac? Când roșcata ordonă toată lumea execută.
Mă întind pe pat și oftez, să trăiești cu o tipă ca și Carolina e o adevărată aventură. În primul rând fiindcă e cea mai bipolară persoană pe care am cunoscută și în al doinea rând fiindcă într-un mod straniu ea mă citește de parcă m-ar cunoaște de o viață. Îmi verific în acest timp telefonul și surpriză! 6 apeluri pierdute de la scumpul și protectivul meu iubit. Mi-a zis cumva să-l sun când ajung acasă? Eh.. las că nu moare de la câțiva nervi. Chiar în acel moment telefonul începe iar să sune și nimeni altul decât inteligentu de Luis apare pe ecran. Omu-i disperat, ce să-i faci?
În acest moment înclin între a-i răspunde și a-l asigura că nu m-au răpit extratereștri și a-l lăsa cu ochii în soare și a mă trezi cu mafia la ușă.... E și așa mi-era dor de unchiul Alehandro. Doar de-al dracu și de ambițioasă îi închid și apoi îmi închid telefonul, asta că doar nu sunt de grădiniță ca să-l informez pe el și când mă duc la baie. Bine... poate că e și puțină răzbunare pentru aseară...
Râd ca un mic drăcușor ce sunt când aud cum ușa de la intrare se trântește sem că a intrat cineva în casă. Fi-mi-ar! Am dat de naiba! Înghit în sec la gândul că frumosul meu americo-latin e mi mult turbat decât gata să poarte o discuție între adulți. De parcă tu nu te-ai fi comportat ca un copil... Adevărat grăiesc... gândesc... Îl aud cum urcă scările și simt cum mă ia cu amețeală. Panică, panică, panică!
Când ușa se deschide brusc eu sar din pat gata să pun în priză generatoru de scuze. Când văd cine stă în fața mea simt cum plutesc de ușurare și mă trântesc în pat liniștită.
-Da ce-i cu tine? mă întreabă Karol care închide ușa în urma ei.
-Nimic, mormăi eu cu ochii închiși de pe salteaua moale.
În momentul următor mă ridic în fund și mă încrunt când mă uit la blondină.
-Cine naiba te-a obligat să te îmbraci așa? spune eu privind-o panicată.
Karol doar râde și face o piruetă teatrală ca să o pot vedea mai bine. Ea însă mă încrunt și mai mult când mă uit la ea. Ceea ce poartă nu prea se pot numi haine. Are o fustiță bufantă ce îi ajunge doar cu palmă sub fund, periculos de scurtă dacă mă întrebi pe mine, iar mai sus o bustieră ce îi scoate în evidență bustul generos prin faptul că e foarte mulată și susținută de două bretele groase. Atât fusta cât și burtiera sunt în culori de alb și albastru și au sigla facultății. Părul ei blond ca spicele de grâu este prins într-o coadă de cap ce a fost mai apoi împletită. În picioare are niște teniși care se asortează perfect cu așa zisa ei ținută.
-Nu-mi spune că....
-Vom fi majorete! țipă Caro care iese din baie îmbrăcată exact ca și blondina care chițăie și ea de fericire.
-Bravo vouă! spune eu zâmbind fals.
-O, nici să nu te gândești! spune Carolina și caută ceva în ghiozdanul pe care Karol îl avea în spate.
-Asta te include și pe tine, Kay! spune blonda entuziasmată.
-O să ne distrăm așa de tare! spune roșcata și scoate din rucsac o uniformă pe care mi-o întinde.
Eu le privesc pe amândouă și nu mă pot abține să nu râd. Cele două se uită la mine nervoase, dar eu nu mă pot abține să nu râd.
-Eu majoretă? Când o fi Alessio pudel francez și Luis chiuaua, zis printre râsete și Carolina oftează exasperată.
-Aici nu e vorba despre ce vrei tu, spune Karol și își pune mâinile în șold.
-Ci despre ce avem noi chef, soro! spune Carolina și ea mă uit la ea supărată.
-Nu mă puteți obliga! spune ca un copil mic și îmi pun mâinile în sân.
Cele două dive mă privesc malefic. Eu înghit în sec, dar nu mă las înduplecată...
-Nu mă puteți obliga! repet eu.
***
-Nu pot să cred că m-ați obligat! spune pentru a zecea oră, iar cei doi monștri de lângă mine râd.
Nu sunt sigură dacă m-am mai simțit atât de tare ca o târfă până acum. Unde sunt? Pe unul dintre terenurile de sport ale universității. Cu cine? Cu cele două așa zise prietene a.k.a monștri trimiși din iad să mă bântuie și alte câteva fete mai slabe ca scândura și mai oxigenate ca o plantă care cică au venit să dea probă la chestia asta cu pampoanele. Cu ce sunt îmbrăcată? Păi în afară că mă doare capul de la felul în care a tras Carolina de el și că mi-e puțin frig semăn destul de mult cu o angajată la compania de autostăzi Cum am ajuns aici? Păi... s-ar putea să inspir un film horror dacă aș sune.
-Of, nu te mai plânge! îmi spune Karol.
-Practic m-ați târât până aici să dau afurisita asta de probă și m-ați și amenințat cu moartea și rasul în somn dacă n-o iau! își spune eu puțin mai tare decât trebuia.
Două păpuși barbie se întorc spre mine privindu-mă confuze și eu mă întorc spre ele furioasă.
-Ce?!! țip și cele două tresar ca apoi să-și ia fundurile bombate la plimbare.
Eu mă întorc spre Carolina care își făcea încălzirea. Din câte am înțeles eu printre țipete de disperare și încercări de a evada Karol e în echipa universității de când era în anul I, iar Carolina vrea cu orice preț să fie și ea. Pur și simplu nu înțeleg ce poate să-ți placă la a te fâțâi de colo până colo îmbrăcată ca o parașută umblătoare și să cânți ca apucata. Ceea ce nu înțeleg chiar deloc în ecuația asta e ce caut eu aici. Când am întrebat, roșcata mi-a spus că va fi distractiv să fim toate trei...
Pe celălalt teren, echipa noastră de rugby își făcea și ea antrenamentul. Și printre ei cine să fie? Chiar tipul ala pe care îl întâlnisem ieri dimineață....Nick parcă. Ei bine. sunt aici de nici douăzeci de minute și cred că mi-a făcut cu ochiul sau mi-a zâmbit de cel puțin 50 de ori. Unii sunt atât de disperați că devin tonți. Spre amuzamentul mau un coleg la atacat sau cum naiba s-o numit mișcarea în timp ce era prea atent la picioarele mele.
Un grup de fete care intră pe teren mă fac din nou atentă. Cred că aceasta e echipa de majorete, fiindcă după ce Karol ne-a urat un succes s-a alăturat lor. Spre surprinderea mea nu toate sunt niște schelete ambulante, unele părând chiar drăguțe la o primă privire. Multe dintre ele ne zâmbeau încurajator și parcă mai că și ne transmiteau energia lor entuziastă. Sau cel puțin fufelor din jurul meu și lui Carolina care mai avea puțin și sărea în sus de fericire. Bine înțeles că sunt și excepții... una dintre ele fiind chiar acea Lili pe care nu o mai văzusem de la ultima cursă. M-a remarcat imediat și mai avea puțin și ieșea din grupul fetelor vesele ca să se ia la păruială cu mine. Eu însă i-am zâmbit vicleană și i-am arătat subtil semnul păcii.
-Bun fetelor! spune una dintre majorete, care cred că e șefa lor. Spre că sunteți toate pregătite și entuziasmate! spune ea și fetele aprobă vesele. Bine atunci! Să înceapă probele! spune ea și apoi toate majoretele se duc pe băncile din tribună.
Pe teren rămâne doar tipa brunetă care a vorbit adineauri, Lili și Karol care ne zâmbește mie și lui Carolina. Rând pe rând tipa brunetă, care am aflat că o cheamă Lindzy strigă din agenda eu diferite nume de fete. Acestea de duc pe teren și încep să execute diverse numere de gimnastică în timp ce Karol și restul le analizează și notează. Carolina e lângă mine și tremură de emoție sau de entuziasm, încă nu mi-am dat seama. Deodată simt cum îmi pică cerul în cap când văd cine intră pe terenul de sport. Vă dau un indiciu... e furios și sexy în același timp și vine ca o furtună în mișcare spre mine.
-Kaitlyn Elisabeta Waild, se aude vocea lui Lindzy undeva pe fundal.
-Ce ciudat, spune Carolina. Pe fata asta o cheamă Waild ca pe tine! continuă râzând.
Eu mă uit la Luis care mai are câțiva zeci de metri și cel mai probabil mă va lua pe sus de aici. Apoi brusc realizez cum sunt îmbrăcată și nu cred că sunt singura fiindcă el se oprește pentru un moment și apoi mă analizează din cap până în picioare, iar apoi mărește pasul spre mine. Mă uit la Lindzy care mai strigă o dată și apoi la Luis... Ce-am de pierdut?
-Eu sunt! țip și mă îndrept spre ea lăsând-o pe Carolina cât și pe Karol cu gura căscată.
Acel moment când îți urăști atât de mult părinți și inspirația lor în a pune nume....