Kaily P.O.V
Ne desprindem din sărut când aerul devine o necesitate. Exact ca în clișeicele filme și cărți de dragoste pe care le tot citea Khatrin și care mereu m-au enervat, eu și el ne privim în ochii preț de câteva minute și parcă totul dispare în jurul nostru. Buzele îmi sunt umflate și respirația între-tăiată, iar numele lui mi se învârte acum prin cap ca o tornadă. Luis. Un nume ce-mi va aduce doar probleme, sunt sigură. Mâinile mele sunt încă după gâtul lui, iar degetele mele stau încâlcite în părul său castaniu. Acum în rochia asta albă, mă simt ca un înger prins în brațele unui demon. Ce păcat pentru el.... Niciodată nu m-am considerat un îngeraș.
Din doar o mișcare îl împing de pe mine și acesta se dă câțiva pași în spate privindu-mă confuz. Ochi lui sclipitori îi caută pe ai mei încercând să găsească un răspuns. Eu însă mă întorc cu spatele și mă strecor prin mulțimea înspre ieșire unde mă așteaptă Car cu un zâmbet tâmp pe buze. Ca și pâna acum privirea sa mă arde ca o flacără și mă tentează să mă întorc și să-l înfrunt, dar nu o fac. Dacă credeai că e așa ușor, te-ai înșelat, băiete. Tipul ăsta mi-a stârnit curiozitatea și mă întreb care va fi următoarea sa mișcare. Nu pot minți, arată bine, pare isteț și e acel tip de băiat care crede că are toate fetele de pe pământ la picioare. Arogant, rău, misterios... e pe gustul meu și asta îmi stârnește curiozitatea. Mă intrigă, iar dacă l-am întâlnit în prima mea zi aici cu siguranță că asta e un semn. Mă întreb ce ne rezervă viitorul, probabil că voi afla și singură.
Ajung în fața lui Car și ea continuă să aibă fața aia de geniu malefic. Are un zâmbet kilometric și se uită cu ochii mijiți la mine de parcă aș fi o criminală în serie care tocmai a evadat de la închisoare. Mai arunc o privire în direcția lui, dar nu mai era acolo.
-De te uiți așa la mine? întreb într-un final când ieșim din casă.
-Văd că ai făcut cunoștință cu Luis, spune ea ignorându-mi total întrebarea.
-Îl cunoști?
-Știi că ți-am zis că am un fel de frate, unul care e în familia noastră de când aveam eu șase ani? spune și mie mi se măresc ochii. El e!
-Ai plănuit asta, hoață mică? spun și îi dau un cot în joacă.
-Ce? Să vă fac să vă îndrăgostiți la prima vedere și să sfârșiți împreună până la adânci bătrâneți pe o insulă tropicală cu cinci copii și o pisică pe nume Boni? spune atât de repede încât abia o pot urmări. Nup.
Își scoate cheile de la mașină și se uită în jur. Ne îndreptăm spre o mașină roșie mat, alta decât cea cu care am venit. De data asta este un Lamborghini Aventador, o mașină pe care nu o vezi prea des pe străzi. Și dintr-o dată îmi pică fisa.
-Concurezi și tu la cursă? o întreb și ea aprobă cu o mișcare a capului.
-Doar nu crezi că aș sta de-o parte, spune când mă urc și eu. Și înainte să întrebi să știi că și Luis concurează.
Ea pornește mașina și demarează în trombă pe șoseaua deloc populată la ora asta. Văd în oglinda retrovizoare că câteva mașini se țin după noi. Printre ele văd un alt Aventador , doar că negru și mă încrunt, gândindu-mă la el
-Nu aveam de gând să întreb, oricum tipul e cam ciudat, spun enervată și mă uit pe fereastră. Sunt obișnuită să mint, de aceea a devenit așa de ușor.
-Nu mă minți, spune și mă ia prin surprindere, dar nu mă uit la ea. În plus nu părea că erai de aceeași părere în urmă cu câteva minute.
Nu mai spun nimic. Are dreptate, în urmă cu câteva minte nici numele nu mi-l nimerea bine, dar nu-i vina mea, ci a lui și a ochilor ălora înnebunitori. Tipul mă intrigă, de ce să mint? Dar e doar curiozitate, nimic mai mult. Și în plus, nu am venit aici să mă îndrăgostesc și apoi să sufăr.
-Nu trebuie să-ți fie teamă că vei suferi, Luis pare el rău și nemilos, dar cred că nu ești singur căruia i-a fost stârnită curiozitatea să descopere ceva nou, vocea lui Car mă face să tresar. Mă uit la ea uimită, fata asta începe să mă sperie. Cum de a știut la ce mă gândeam?
-Cum de... , las întrebarea în aer și decid că mai bine schimb subiectul. Apropo, unde e Karol? A cam dispărut din peisaj.
-Cu fratele meu, spune și ai un viraj brusc, intrând pe o străduță mai îngustă. Ei sunt deja acolo.
-Și mai exact unde e acest acolo? E vreo pistă sau ceva în genul? spun și ea chicotește ușor.
-Nu e o pistă, e Pista! accentuează intenționat ultimul cuvânt.
-Pista, spui? Ce e așa special la locul ăla? dar înainte să-mi răspundă aud o muzică în surdină și pentru o clipă mă gândesc că ne-am întors la casa fratelui ei.
Carolina oprește mașina în drift și un zâmbet mi se pune pe buze. Asta e Pista. O mare de adolescenți dansează pe o melodie asurzitoare, mai mult sau mai puțin treji, mai mult sai mai puțini îmbrăcați. Cobor din mașină odată cu Car și arunc o privire în jur, mai multe mașini cu mulți cai putere își turează motorul. Băieți și fete stau în jurul lor de parcă ar fi expoziție, iar sub ele stă câte un tip tatuat și plin de mușchi care face ultimele modificări pentru cursa care avea să urmeze. Ne aflam pe un fel de stadion abandonat, cu o singură tribună rămasă pe care se cățărau adolescenți cu câte o bere în mână pentru a vedea mai bine spectacolul. Observ cele câteva mașini care ne-au urmărit de la petrecere cum se opresc și ele la marginea agitației. În doar câteva minute sunt și ele înconjurate de marea de oameni. Car avea dreptate, locul ăsta nu e o pistă... e Pista.
-Ei, ce zici? mă întreabă Car și îmi zâmbește.
-E.. waw! spun și nu am cuvinte. Locul ăsta e super tare, Car!
Ea râde și îmi face cu ochiul. Stând rezemată de capota mașinii ei arăta așa de invincibilă și de puternică, de parcă ar fi de neoprit.
-Cursa va fi prin oraș? o întreb și ea își îndreaptă atenția din nou spre mine.
-Da și nu. Practic, cea mai mare parte se face prin oraș, e un fel de înconjur al părții de N a Los Angelesului.
-Aha, spun eu și mă mai uit prin jur. Trebuie neapărat să fac rost de o mașină și asta cât mai repede...
-Știi să conduci? mă întreabă Car repede.
-Am vorbit cu voce tare? spun și ea râde.
-Cam așa ceva. Deci?
-Cam, da. Doar că nu am putut să-mi aduc mașina cu mine, spun și ea dă afirmativ din cap în semn că înțelege. Oricum, trebuia să-mi cumpăr una nouă, pierd toată distracția aici!
Carolina și cum mine începem să râdem. Fata asta chiar e super, e cu adevărat pe gustul meu. Cred că ăsta e începutul unei frumoase prietenii.
-Apropo, voi ați lăsat pe cineva la voi acasă? întreb și Car dă din umeri.
-Majoritatea celor pe care i-ai văzut sunt prieteni apropiați cu fratele meu și cu Karol, deci nu avem de ce să ne facem griji. Asta și faptul că Alessio are un întreg sistem de pază al casei, chiar dacă tu erai prea ocupată să te holbezi la domnul ochi-dulci și nu ai observat agenții de pază care lucrează pentru fratele meu.
-Nu mă hol...
Muzica se oprește brusc și toată lumea este atentă la ce se întâmplă în jur. Un tip cu părul negru este suit pe ceea ce pare o boxă. În jurul lui se strâng mai mulți oameni și el pare să le explice ceva anume, dar noi suntem prea departe ca să auzim ce zic. Cred că tipul e Will, cel din bucătărie.
-Ce fac acolo? o întreb pe Car.
-Le explică regulile cursei, spun ea nonșalantă în timp ce se uită la manichiura ei.
-Și nu ar trebui să te duci și tu.
Car râde ușor și își dă ochii peste cap amuzată de parcă tocmai aș fi spus că pământul e pătrat.
-Fratele meu face regulile deci le știu deja, spun și eu ridic din sprâncene. În plus, mereu mi-a plăcut să joc după propriile mele reguli, spune și apoi se întoarce ca să se urce în mașină. Trebuie să înceapă cursa.
-Pot să vin și eu, spun amintindu-mi de ce îmi spusese la petrecere despre copiloți.
-Sorry, dar trebuie să iau un băiat cu mine, spune și eu oftez resemnată. Dar, hei! Nu îți face griji, voi fi înapoi cât ai clipi cu primul loc!
Se urcă în mașină râzând și înaintează prin mulțimea de oameni care îi fac loc. Eu o urmez pe jos până la ceva ce pare a fi linia de start și zic asta pentru că mai mult mașini stau aliniate acolo. În afară de Car, alți doi tipi au tot Aventador pe negru, iar mașinile sunt puse una lângă alta, a lui Car fiind la mijloc și ieșind în evidență. Când ajunge acolo Car coboară și ea din mașină și se alătură celor câțiva oameni care îl ascultă pe Will. Printre ei sunt sigur mai mulți oameni decât mașini și tind să cred că acolo sunt și copiloții. La un moment dat par a se certa din cauza a nu știu ce. Will arată furios spre o persoană din jurul lui pe care eu nu o pot vede. În schimb le văd pe Karol și pe Car care gesticulează energis spre Will și apoi se întorc spre mine. După exemplul la fel fac și ceilalți oameni și brusc mă simt ca noua expoziție de la zoo. Îmi venea să țip la ei să nu se mai holbeze ca maimuțele când roșcata vine într-o veselie către mine. La ce zâmbet malefic are pe față instinctul mă avertizează să fug și să nu mă opresc până în Alaska. Car ajunge în fața mea și eu mă uit la ea cu o privire întrebătoare.
-Ce-i cu tine? o întreb când nu se îndură să îmi dea vreo explicație și mă trage cu ea spre mulțimea de oameni ce mă privesc la fel de curioși cum îi privesc și eu pe ei.
-Mai avem nevoie de un copilot și doar tu poți fi aceea, spune ea mult prea veselă și eu mă încrunt.
-De ce doar eu?
-Fiindcă am nevoie de încă o cumnată sexy, spun și râde, iar eu măresc ochii și mai mult.
-Cum adic...
Dar înainte să mai comentez mă trezesc vârâtă în cercul de oameni și împinsă de Car de parcă aș și un sac de cartofi. Îmi pierd echilibrul și mă pregătesc de o întâlnire frontală cu cimentul. În schimb de asta mă lovesc de ceva tare, dar nu e pământul, asta doar dacă pământul nu are mai nou mâini, care stau puțin cam jos pe talia mea. Îmi recapăt echilibrul și îmi ridic privirea spre cel de care m-am lovit. În momentul acele realizez că viața chiar își bate joc de mine...
-Ne întâlnim din nou, princesa, sune în ciuda protestelor mele nu pare că vrea să-mi da drumul.
-Nu-mi mai spune așa, idiotule, mârâi dar el pare să mă ignore complet.
-Mi-a fost dor de tine.
-Mie nu! spun și încerc în continuare să mă eliberez, din strânsoarea lui, dar n-ai cu cine discuta.
Îmi ridic privirea nervoasă spre el și ochii săi ciocolatii mă hipnotizează din nou. E imposibil să nu te pierzi în profunzimea și misterul lor, acum însă par cu o nuanță mai întunecată și mai dură. Poate că e de la băutură sau de la adrenalină, dar sângele mi s-a pus în mișcare mult mai alert.
-Dacă ați terminat de flirtat noi ar cam trebui să începem o cursă, spune o voce pițigăiată și mă întorc în brațele lui Luis cu o sprânceană ridicată.
O tipă înaltă cât o pălugă și mai slabă ca o creangă se uită la noi cu dezgust. Dacă aș spune că e îmbrăcată aș minți cu nerușinare. Ceea ce poartă nu prea se poate numi haină și nici cârpă nu m-aș grăbi s-o numesc. E mai de grabă o amestecătură de material roșu țipător care nu prea îi ajunge sub fund și îi lasă un decolteu imens. Spre surprinderea mea nu e blondă cum am văzut prin filme sau cărți, părul ei e negru închis precum smoala și îi ajunge ca o coamă mai jos de talie. Tocurile exagerat de mari o fac mai înaltă decât mine și mă uit la ea ca la turnu Eiffel.
-Și cine naiba ar trebui să fii tu spiriduș? spune și se uita la mine cu ochii mijiți.
Câteva chicote se aud prin mulțime și îl simt pe Luis cum se încordează în spatele meu. Carolina se uită la ea de parcă ar sări în momentul următor la bătaie, iar Karol s-a plasat strategic în spatele lui Car ca să o împiedice în caz de orice. Eu în schimb mă uit la tipă total plictisită și fără nici un pic de interes.
-Bună și ție, Everest, spun și toate râsetele se opresc.
-Cum mi-ai spus? se enervează pisicuța.
-Everest, repet nonșalantă de parcă ar fi ceva total normal. Știi îmi pari o parașută destul de în regulă, adică cele din Anglia erau mult mai rele decât tine, tu în schimb pari de treabă.
Ea se uită șocată la mine și nu doar ea, ci toți. Ce? Am spus adevărul, ultima tipe de tapa ei pe care am întâlnit-o a bătut-o pe una doar pentru că s-a uitat la iubitul ei din seara aceea.
-Tu.. tu..., se chinuie ea să spună cu fața roșie.
-Hmm... ce drăguț! spun eu ca un copil mic. Fața ta vine cu culori diferite, ai și pe mov?
-Cum îți permiți? mă întrebă furioasă.
-Mai bine decât tine, cel puțin eu am bani să-mi cumpăt haine de la raionul de adulți nu de la cel pentru copii.
-Eu..
-Să nu te rușinezi, scumpo! spun făcând un semn cu mâna în aer. Da-mi un număr de telefon că îl scriu eu în toaletă și vine banu.
Acum mulțimea pare să chicotească din nou, dar în doar o clipă parașuta vine spre mine cu viteză și cu o față furioasă gata să-și bage mâinile în părul meu. Dar nici nu are timp să se apropie de mine că mâna mea ia contact cu fața ei. Se aude un zgomot gol și apoi fata cade la pământ.
-Cum am mai zis, ești mult mai inofensivă, spun și eu mă privește cu ură.
Toți amuțesc pentru o secundă, dar apoi încep să râdă, cu Car în fruntea lor. Eu nu schițez nici un gest, nu mi se pare amuzant. Tipa asta nu-mi stârnește de loc interesul, deci nu prea am de ce să mă cobor la nivelul ei. E doar o alta dintr-o mulțime.
-Cine te crezi tu? țipă ea către mine și sunt gata să îi mai dau o replică când o voce groasă mă întrerupe.
-Verișoara mea.
Tresar și mă uit din direcția din care a venit vocea. Acolo mă lovesc de privirea lui care aruncă fulgere. Nu știu cum dar acei ochii mă fac să mă întorc brusc spre Carolina care mă privește și ea serioasă. Părul ei roșu sângeriu... Femeia din fotografii... Ochii lui... Piesele din pazzel se pun cap la cap și realizez de ce îmi pare atât de cunoscută Carolina.
-Imposibil, murmur și încerc să mă pierd în brațele care încă îmi înconjoară talia.