Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 8

    Am terminat de încărcat toate bagajele și lucrurile în duba închiriată și am pornit spre campusul Universității.

    E abia vineri, iar cursurile încep tocmai luni, dar am decis să mă instalez azi pentru a avea timp să îmi aranjez lucrurile și să mă învăț cu noua mea locuință provizorie.

    — Ești sigură că vrei să faci asta?  Mă întreabă mama la intrarea în campus.
    — Mamă, am discutat despre asta, spun eu dându-mi ochii peste cap. Nu ai de ce să îți faci griji, o să fiu bine.

    Îmi aruncă un zâmbet fad și eu simt nevoia să o strâng în brațe. Va dura ceva timp până când se va acomoda cu ideea că nu mai sunt lângă ei.

    Scot din gentuța mea neagră cheile primite la secretariat și intrăm împreună în campus.

    Ne oprim în fața camerei 123.

    Aici începe noua mea viață.

    Trag aer în piept și invârt ușor cheia în ușă încercând să ascund neliniștea care mă încearcă. Am emoții. Prea multe emoții..

    De parcă m-aș aștepta ca ceva rău să se întâmple. Să fie totul un vis și să mă trezesc în camera mea, cu aceleași dureri și hârâituri ca în fiecare noapte din cei 18 ani și jumătate.

    Deschid ușa și în față mi se dezvăluie un mic living modest cu o canapea micuță și o măsuță de cafea plină cu căni nespălate.

    În fața ușii de la intrare se găsesc două uși care presupun eu că sunt camerele, în timp ce în dreapta se află o micuță bucătărie deschisă în care cu siguranță nu încape mai mult de o persoană. Pot vedea de aici însă, stiva de vase nespălate din chiuvetă.

    În stânga, prin ușa deschisă, pot remarca o baie cu gresia și faința de un albastru marin.
    Aerul miroase a închis, semn că nu a mai fost deschisă nicio fereastră de câteva zile, cel puțin.

    Privirea îmi cade pe fața mamei care și-a pierdut acum culoarea din obraji.

    — Oare sunt și gândaci aici? Sau..șobolani? Mă întreabă ea cu o seriozitate care mă face să bufnesc în râs.
    — Mamăăă, spun eu parcă dojenind-o pentru gândurile ei.

    Din una dintre ușile camerelor apare o fată înaltă, creolă și cu părul creț. Zâmbește larg și ne privește de parcă ar fi atât de familiarizată cu noi încât ne cunoaște de o viață. Poartă o fustă mini, de piele și o bluză cu un decolteu generos care abia dacă îi acoperă mameloanele, dar care îi pune în evidență perfect trăsăturile frumoase ale corpului.

    Se apropie de mine și mă strânge în brațe cu putere.

    — Tu trebuie să fii Aimee, spune ea. Eu sunt Clarissa, și presimt că vom fi foarte bune prietene.

    Mama îmi aruncă o privire urâtă în timp ce eu îi zâmbesc sincer din strâmtoarea îmbrățișării Clarissei. Dacă nu îmi va da drumul curând, mă va lăsa fără aer.

    Din fericire, îmi dă drumul imediat, parcă citindu-mi gândurile și se întoarce către mama cu o atitudine solemnă.

   — Bună ziua, doamnă mama lui Aimee. Eu sunt Clarissa Harrison și de azi înainte voi fi colega de apartament a fiicei dvs. în acest campus minunat.

    Pe toate trei ne bufnește râsul și parcă văd cum tensiunea mamei scade.

    — Bună, Clarissa. Mă bucur să te cunosc. Sper ca tu și fata mea să vă înțelegeți bine.
    — Da, doamnă, spune ea ducându-și mâna la cap într-un gest milităresc ce ne face din nou pe toate trei să bufnim în râs.
    — Acum ar trebui să vă las să vă instalați. Camera din dreapta este a ta, Aimee, spune ea retrăgându-se în cealaltă cameră.

    — Pare o fată de treabă, spune mama. Dar uită-te la locul ăsta.. Ești sigură că vrei să faci asta? Încă mai ai timp să te răzgândești.
    — Hai să despachetăm lucrurile, mamă, spun eu evitând o discuție inutilă.

    Timp de o oră am făcut puțină curățenie în camera mea, am șters praful din sertare și mi-am aranjat cât de cât lucrurile. Am pus o lenjerie curată pe patul de o singură persoană și am așezat lângă perne, ursulețul meu de pluș preferat.

    — Vrei să rămân cu tine în seara asta? Mă întreabă mama pregătindu-se de plecare.
    — Nu cred că am încăpea amândouă în patul ăsta micuț, spun eu. Plus că nu mi-aș ierta niciodată dacă ai fi mușcată peste noapte de vreun șobolan, spun eu râzând.

    O bufnește și pe ea râsul, dar imediat acesta se transformă în lacrimi și suspine. O strâng în brațe inhalând mirosul plăcut al părului ei.

    — O să fie totul bine, mamă. Îți promit.
    — Știu, spune ea printre suspine.

    Mă sărută pe frunte și pleacă plângând. O cunosc prea bine și știu că nu se va liniști prea curând.  Mă doare că pleacă așa..

    — Gata? Ai rămas singură? Mă întreabă Clarissa care acum și-a schimbat hainele și și-a pus o rochiță scurtă, colorată.
    — Da, spun eu sec.
    — Eu ies cu niște prieteni din campus. Dacă vrei să vii cu noi ești binevenită.
    — Mulțumesc, dar aș prefera să rămân în cameră azi.
    — Azi ai voie, dar să știi că nu vei scăpa la infinit, spune ea zâmbind și îndreptându-se spre ieșire.
    — Clarissa..
    — Da?
    — Te deranjează dacă fac puțină curățenie pe aici? Spun eu, sperând să nu o ia ca pe o ofensă.
    — Ba chiar te rog. De mică mi-am dorit o colegă care să fie obsedată de curățenie, să mă completeze.

    Bufnim în râs amândouă în timp ce o privesc cum închide ușa în urma ei.

    Trag pe mine niște haine de stat prin casă, îmi pun căștile în urechi și telefonul pe melodia lui Avril Lavigne- Complicated, și trag aer în piept înainte de a mă apropia de chiuveta plină cu vase.

    În bucătărie găsesc și o floricică pe moarte într-un ghiveci, așa că imediat ce termin curățenia, fac un duș și plec să cumpăr pământ de flori.

   În 15 minute sunt înapoi și am și schimbat pământul acesteia. Îi pun puțină apă și o amplasez la fereastră unde razele soarelui o pot ajunge. Sper din suflet să supraviețuiască..

    E deja ora 20, așa că mă retrag în camera mea și îmi pun un film la laptop.