Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 15

    Se spune că acasă este locul unde te simți cel mai puțin singur, însă pentru prima dată în cei 19 ani ai mei camera și patul meu nu îmi oferă liniștea după care tânjeam cu atâta jind.

     După masa copioasă pregătită de mama și lungul șir de povestiri și glume cu părinții mei după sosirea tatei acasă, am făcut o baie luungă în cadă și m-am așezat în pat, am dat telefonul pe silent și am pus un playlist pe laptop.

     Vorbele Clarissei nu-mi dădeau pace și gândurile referitoare la atitudinea lui Riley îmi alungau somnul.

    Aimee, mi se pare că aud ca un ecou. Țin ochii închiși în continuare gândind că mi s-a părut, însă sunetul se aude tot mai tare.

     Panica prinde rădăcini în sufletul meu și deschid ochii din reflex. În dreptul ușii mele zăresc aceeași siluetă fadă cu păr blond, care de data aceasta pare că zâmbește suav.

     Se îndreaptă spre mine și îmi atinge umărul drept făcându-mi pielea de găină. Încremenesc.

     Trezește-te!! Îmi țipă în ureche.

     Ce naiba?! Mă trezesc tremurând cu aceeași piele de găină și respirând greoi de parcă tocmai am tras o sperietură pe cinste. Nici nu am realizat când am adormit, însă și playlistul constat că s-a terminat.

    Mă ridic din pat să închid laptopul și mă pun înapoi.

    Aimee, puteai măcar să verifici ora, gândesc eu.

    Iau telefonul de pe noptiera de lemn și în stânga afișajului cu ora 1 am îmi apare o iconiță ce semnalează un mesaj nou.

    Mesaj primit de la Riley în urmă cu 30 minute cu textul Unde ai dispărut așa repede?

    Mă enervez instant și pun telefonul înapoi gândindu-mă că ar fi o pedeapsă pentru atitudinea lui cât de cât potrivită să nu răspund.

     Dar din pat încep să iasă mărăcini, mâinile încep să dezvolte o alergie gravă și inima mea fraieră mă ceartă în continuu. Așa că ridic din nou telefonul și încep să butonez.

    A: Sunt acasă, cu părinții mei.

    Răspunsul nu întârzie să apară.

    R: E și Robb ăla cu tine?
   
    Zău?! Asta îl interesează pe el acum? Nu neg că tenta lui de gelozie sau ce o fi îmi provoacă o stare de bine, dar totuși..la atitudinea pe care a avut-o..

    A: Normal că nu. Doar s-a oferit să mă aducă el să nu merg singură cu autobuzul.
    R: Mă rog, nu e treaba mea.

    Pe bune?!?! Întâi mă trage la răspundere, apoi nu îl interesează.. Mă bulversează schimbările lui de comportament.

    A: Âhâm
    R: Și când te întorci?
    A: Luni nu am decât un curs, așa că o să vin luni seară cred sau marți dimineață. Încă nu m-am hotărât.
    R: Am înțeles.
    R: Și e departe acolo unde ești?
    A: Depinde ce înțelegi prin departe. E un mic orășel Glen Rock la vreo 80 km distanță.

    Se pare că băiatul a avut o zi bună și are chef de vorbă, gândesc eu.

    R: În maxim o oră ajung. Te sun când intru în orășelul tău să îmi dai niște indicații.