Aimee: Soldați În Războiul Iubirii

Capitolul 6

     Am ajuns ieri acasă gâfâind de atâta alergat și cu inima stând să-mi sară din piept.

     Mama încă dormea, așa că am intrat repede în duș ca să mă liniștesc, apoi m-am pus lângă ea și mi-am băgat căștile în urechi.

    Când s-a trezit am plecat să mâncăm ceva la The Dinky Bar and Chicken din apropierea facultății.

     Aș fi mâncat un burger, însă mama încă mă ferește de mâncăruri nesănătoase deși nu mai am nicio restricție de acest gen. Nu protestez. A fost îngrijorată prea mult timp și nu îmi doresc să îi provoc alte neliniști.

     După masă ne retragem în camera de hotel și mama se bagă la somn în scurt timp.

    Am încercat și eu să fac asta, însă iar au început visele. De data aceasta nu a fost vocea, nici câmpul, nici prăpastia. De fapt, a fost chiar un vis frumos.

    Cred că imaginația mea a început să se joace mai năzdrăvan de când am voie să fac orice, pentru că am visat un cuplu foarte îndrăgostit și fericit. Imaginea era vagă și neclară, mai mult doar umbre, și deși eram atât de prezentă și simțeam ce simt ei, știam că nu sunt eu persoana din vis.

    Nu am avut niciodată un iubit, nu am vrut ca nimeni să poarte povara sănătății mele fragile așa că am respins orice formă de conexiune, indiferent că era vorba de prieteni sau mai mult.

     Dar printre visele mele de viață perfectă mi-am imaginat și una în care aveam iubit. Și fiind o romantică incurabilă..totul era perfect. Exact ca în vis.

    Soarele dimineții pătrunde acum pe fereastra camerei și mie îmi stă gândul doar la cearcănele pe care cu siguranță le am. Mai sunt doar 3 ore până la întâlnirea cu decanul facultății și eu deja nu mai am stare.

     Fac rapid un duș, trag pe mine niște pantaloni de trening, un tricou negru și un hanorac, îmi iau teneșii în picioare și cobor să caut ceva pentru micul dejun și două cafele.

    Timp este suficient, așa că mă așez pe băncuța din fața hotelului și admir oamenii care trec grăbiți prin fața mea. Toată lumea se grăbește, unii către locurile de muncă, alții cu alte treburi.

    Nimeni nu își ia timp să respire și să se bucure de viață, când viața e atât de scurtă și prețioasă încât nu se merită să treci prin ea alergând după lucruri materiale.

    Trag aer în piept umplându-mi plămânii și mă îndrept spre ghereta de cafea.

    Comand două latte-uri și două croissante și după ce mai arunc o privire în jur, mă întorc în camera de hotel.

    — Te-ai trezit deja? O întreb eu pe mama care mișună prin camera de hotel. Am luat cafea și ceva pentru micul dejun, completz eu.

    — Super. Mâncăm repede și apoi plecăm spre universitate. Sper că nu mergi îmbrăcată așa, spune ea aruncându-mi o privire întrebătoare.

     Mă bufnește râsul.

    — Nu, mamă. O să îmi iau costumașul acela roșu elegant pe care mi l-ai cumpărat.

     Îmi aruncă un zâmbet în timp ce soarbe din paharul de carton plin cu cafea și eu rămân câteva secunde blocată pentru a o admira. Este o femeie atât de frumoasă în pofida greutăților prin care a trecut și eu sunt mândră că semăn atât de mult cu ea.

     Amândouă suntem brunete cu părul lung, de înălțime medie. De la ea am luat formele generoase ale corpului, însă în timp ce ea are ochii de culoare verde, eu i-am moștenit pe ai tatălui meu de culoare maro-auriu. La întuneric aceștia sunt căprui, dar în razele soarelui prind o nuanță de auriu strălucitor.

***

    15 minute au trecut de când așteptăm în fața biroului decanului. Deși eram programate mai devreme, se pare că unul dintre studenții de aici a fost prins  băut și a iscat o bătaie cu un alt coleg. Un copil cu probleme, îl numește doamna secretară.

    Mama pare îngrijorată de situație și știu că îi e teamă să mă lase singură între astfel de persoane, dar chestii de genul se întâmplau chiar și în liceul meu din Glen Rock așa că nu sunt prea uimită.

    La scurt timp iese din birou un tip de vreo doi metri, îmbrăcat tot în negru, trântind cu putere ușa biroului. Nu reușesc să îi văd fața, însă privirea mea rămâne ațintită asupra lui și un sentiment greu de descris mă încearcă. Îmi vine să merg după el să îl consolez, dar doamna secretară își plimbă mâna blând pe părul meu și mă trezește din vraja care m-a acaparat.

    — Era unul dintre cei mai buni studenți ai noștri, dar viața l-a schimbat, spune ea încet, cât să aud doar eu.

     Un nod în gât mi se așează și parcă tot ce îmi doresc e să mă întorc în cameră, să trag jaluzele ca să nu mai intre niciun pic de lumină, și să îmi trag plapuma peste cap.

     — Bună dimineața doamnă Hall, domnișoară.. Îmi cer scuze pentru întârziere, însă a apărut o situație neprevăzută, spune decanul și ne îndrumă cu un gest al mâinii spre biroul său.

      Un tip masiv, impunător, cu ochelari și chelie, care la prima vedere îmi pare persoana perfectă pentru funcția pe care o deține. Deși impune atâta respect, zâmbetul său este cald și înțelegător. Genul de om care știe când să provoace teamă, sau când să dea dovadă de înțelegere.

     După scurte prezentări, ne așezăm pe scaunele comode din birou, în fața lui și acesta spune.

    — Domnișoară Aimee, m-am uitat peste rezultatele tale de la liceul Glen Rock și am rămas plăcut surprins. În toți anii ai fost cap de promoție, iar noi am fi mai mult decât încântați să te primim printre noi.

     Îi mulțumesc zâmbind pentru cuvintele măgulitoare, iar el continuă să ne prezinte ariile de studii, programele de dezvoltare, și singurul lucru care m-a impresionat cu adevărat..programul de ajutor financiar.

     Mulțumesc lui Dumnezeu, la capitolul bani nu avem probleme, însă aceștia au o ofertă mult mai generoasă decât alte facultăți și mă bucur cu sinceritate că persoanele cu nevoi pot fi ajutate.

    — Din păcate, din cauza micului incident de mai devreme nu vă voi putea prezenta personal universitatea pentru că trebuie să asist la o ședință importantă, însă am rugat una dintre cele mai bune studente ale noastre să vă însoțească și să vă prezinte totul.

    În acel moment, în birou intră o fată scundă, brunetă, cu un zâmbet contagios, de parcă ar fi știut momentul perfect când să își facă intrarea.

     Ne luăm la revedere și continuăm turul cu Emma, după cum s-a prezentat. Aceasta ne arată interiorul universității, sălile de studii, intrăm fugitiv și în campus și ne îndreptăm spre ieșire unde ne luăm politicos la revedere.

    Da, aici vreau să studiez.