Cei mai buni dintre cei răi

Capitolul 9

*Perspectiva Emmei*

Alaric, sau proful (nici nu știu cum să îi spun) îmi deschide ușa și mă lasă să intru. Un domn, ce pot spune, și unde mai punem că arată si super bine, are un șarm care îmi aminteste de Elijah.

- Bun, clasă, ea e Emma Stone și este nouă aici, vă rog să vă comportați cât mai frumos cu ea. În caz contrar, spune profu apoi se uită la mine și înghite în sec. În caz contrar veți avea de-a face cu mine.

Știu clar la ce se gândea. Credea că îi voi omorî pe cei ce mă deranjează chiar și cu cel mai mic lucru. Își fac impresii despre mine doar după familia din care mă trag, impresii greșite bineînteles, dar până la urmă să creadă ce vor, nu mă afectează cu nimic că le e frică de mine, din contră, chiar mă ajută.

- Ok Emma, vad că ai un scaun liber lângă Bonnie și Caroline, acolo sus, pe penultimul rând, îmi spune Alaric.

Îmi intorc privirea spre ușa la al cărui geam se afla Stefan. Dă afirmativ din cap, iar eu îi zâmbesc. Trag aer în piept puternic, mă întorc cu fața spre sală și îmi iau merul de divă. (Pentru asta am pus melodia de la media, doar imaginați-vă cum merg pe melodia aia).

Ajung la locul indicat de Alaric, fără să mă împiedic ( ceea ce e surprinzător la cât de împiedicată sunt. Speram că asta o să se termine odată ce am devenit vampir, dar se pare că nu, acum e și mai accentuat). Oricum, nu m-am împiedicat 🎉. Mă așez pe scaun, îmi pun ghiozdanul jos din care scot un caiet și un pix. Simt cum sunt privită insistent, dar totodată, călduros.

- Bună! Eu sunt Bonnie Bennet, iar ea este Caroline Forbes, îmi spune asta o negresă superbă.

- Buna! Eu sunt Emma Stone Mikaelson, le spun la fel de zâmbăreață cum sunt și ele.

Brusc zâmbetul le dispare, iar pe față le apare îngrijorarea. Fir-ar se pare că și ele au avut de-a face cu frații mei.

- Mdaa, și să înțeleg că mi-ați cunoscut  frații și tocmai de aceea este în zadar să vă spun că nu sunt ca ei, adică uitați-vă și voi, sunt prietenă bună cu Stefan. Dacă aș fi ca ei, nu cred că s-ar fi întâmplat asta. Pentru ceilalți nu pot băga mâna în foc că s-au schimbat, i-am văzut acum câteva zile după mai bine de un secol de pauză. Dar mă rog, nu vreau să mă credeți pe cuvânt, o să vă demonstrez, spun încrezătoare.

- Exact asta ar spune și Klaus, îmi spune Carolina.

- D-aia suntem gemeni.

- Gemeni? înghite Caroline în sec. Klaus nu mi-a spus niciodată de tine.

- Secretosul de el, spun și îmi dau ochii paste cap.

Se pare că nu mai am nicio șansă să fiu prietenă cu ele. Mersi Klaus, ești genial.

- Dar știi ceva?continuă Caroline. Mereu am văzut ceva bun în el în ciuda a tot răul pe care îl făcea. Poate că așa ești și tu.

Zâmbesc drăguț la ea, dar ușor fals. Parcă mi s-a dus tot interesul. Nu suport să dau explicații și totuși să nu fiu căzută, așa că nu voi mai face nimic pentru a mă împrietenii cu ele, dacă vor, să facă ele ceva, până la urmă am și eu orgoliul meu.

În restul zilei nu le-am mai băgat eu în seamă, deși ele tot căutau motive, însă, gata, fac pe indiferenta.

Ajung în cameră și îmi arunc ghiozdanul undeva prin cameră (nu l-am mai urmărit unde a avertizat) și merg în zona pe care am amenajat-o ca fiind drept bucătărie, de unde iau un pliculeț de cappiccino pe care îl pun într-o cană cu apă și o bag 2 minute la cuptorul cu microunde. (Nota 10 la gătit?😂)  Cât timp se face cappuccino-ul am timp să mă schimb în ceva lejer. Sunt gata fix cu câteva secunde înainte ca alarma, care mă anunță ca e gata cappuccino-ul, să sune. Îmi iau cana și mă pun în pat. Fac o poză draguță cănii, pe care o pun pe instagram. Aa, cred că am uitat să vă zic, în zilele astea Stefan m-a învățat o grămadă despre tehnologie și recunosc că sunt puțin obsedată.