Cei mai buni dintre cei răi

Capitolul 59

*Perspectiva Emmei*

Merg îngândurată spre campusul în care am petrecut ceva timp, dar si momente minunate, și încă nu m-am decis dacă o să mă întorc acolo. Poate da, adică era visul meu, dar viața s-a complicat prea mult în ultimul timp, sau oare eu am complicat-o?

Ajung în centrul orasului și văd o mulțime de oameni strânsi într-un loc. E timpul pentru cină. Mă apropi de punctul culminant si văd o mulțime de lumini ce în mod normal mi-ar lua ochii, dar acum sunt prea flămândă. Mă apropi de un grup destul de mare. Mă încarc cu tot tupeul pe care îl am în mine si intru într-un băiat din grup.

- Tu nu te uiți pe unde mergi? țipă tipul la mine.

- Au, scuză-mă, îi răspund ridicându-mi privirea.

Tipul se uită în ochii mei și înghite în sec apoi îmi spune cu o voce blândă.

- Nu-i nimic, probabil și eu m-am mișcat prea repede. Ce i se poate întâmpla unei fete așa de frumoasă încât să fie atât de distrasă?

Perfect, fix atitudinea de care aveam nevoie pentru a îmi atinge scopul.

- Mă urmăresc niște oameni. Mă uitam în spate să văd dacă vin, d-aia nu te-am văzut, scuze încă odată, îi spun cu lacrimi în ochi.

Nu pot spune că sunt o actriță foarte bună, dar când vine vorba de manipulat persoane, am doctorat.

- Cum adică te urmăreste cineva? Esti sigură? mă întreabă panicat.

- Da.

- Ce vor de la tine?

- E tatăl meu vitreg cu prietenii săi foarte periculosi. Am fugit de acasă pentru că nu mai suportam bătăile lor. Acum se tem că le voi dezvălui toate secretele.

- O, Doamne. Stai linistită. Cu mine esti în siguranță.

Își înconjoară o mână în jurul taliei mele, protector, iar eu îmi sprijin capul de pieptul său bine lucrat. Oamenii ăștia sunt atât de creduli. Trebuie să verși câteva lacrimi și se înmoaie complet. Jalnic. Îmi arunc ochii peste umărul său si tresar teatral.

- Hei, cred că vin după mine. O să mă găsească, spun panicată.

- Sunt mulți oameni în jur, nu au cum să te găsească aici, stai liniștita.

- Tu nu îi cunoști. Sunt în stare să omoare toți oamenii de aici doar pentru a mă găsi. Te rog, hai să mergem de aici, spun lăsând câteva lacrimi să cadă.

- În regulă, spune. Mergem la mine. O luăm pe straduțe si ajungem repede.

Mă prinde de mână și mă trage după el. Lăsăm în urmă agitația lăsată de mulțimea zgomotoasă și pornim pe niște străduțe destul de întunecate. Perfect, fix ce îmi trebuie.

- Mai ușor, îi spun oprindu-mă pe loc să îmi trag sufletul.

Încep să tușesc puternic, iar el se sperie și vine spre mine.

- Hei, esti ok? mă întreabă, ridicându-mi capul din pământ.

- Nu pentru mine îmi fac griji, îi spun privindu-l în ochi în timp ce venele mi se îngroașă și colții îmi ies din gură. Shht, îi spun când îi văd panica din ochi. O să fie ca o înțepătură.

Îi prind ceafă si îl trag spre mine. Se opune prin gesturi si cuvinte, dar bineînțeles, sunt mult mai puternică. Îmi înfig dinții în gâtul lui și sug puternic. Simt cum sângele îmi delectează fiecare celulă a corpului. E o senzație atât de misto, ca și cum ai avea 5 orgasme în acelasi timp. Aud câțiva pași din spate. Fuck, trebuie să abandonez misiunea. Fug fără să mă mai uit înapoi lăsându-l pe băiat inconștient pe jos. Nu știu dacă a murit, sau nu, dar nici nu-mi pasă. Nimeni nu-mi poate ține piept.

Mă șterg cât pot de bine de sângele de pe față si mă întorc la mulțime, poate mai pică ceva în seara asta. Când ajung pupilele mi se măresc. Abia acum observ bradul înalt derocat frumos. Este târgul de Craciun. Fir-ar, si eu fix acum am păcătuit. Mă rog, să mă ierte cine o vrea. Merg să îmi iau o ciocolată caldă ca o fată normal ce sunt. Mă opresc la poalele bradului si cercetez terenul pentru următoarea masă. Mă învârt în cerc încercând să găsesc ceva pe gustul meu. După multe cercetări privirea îmi cade pe un băiat bine-făcut cu un zâmbet larg, perfect. Vorbeste cu o fată, probabil încearcă să o cucerească, sărăcuțul, dacă ar știi ce îl așteaptă.

Privirea lui se fixează pe mine, și când contactul vizual se realizează îmi face cu ochiul. Zâmbesc involuntar. Asta a fost destul de neasteptat. Îi dau din cap făcându-i semn spre un colț mai retras. Se scuză ca un gentleman de la fata și pornește spre locul indicat de mine. Îi simt prezența în spatele meu. Nici nu știu cum aș putea să acționez de data asta, dar sigur îmi va veni mie o idee, sunt destul de inventivă.

- Ai de gând să alerg după tine tot târgul? strigă după mine, iar vocea lui îmi face pielea de găină.

- Ce e bun cere sacrificii, îi răspund fară să mă întorc spre el.

Măreste pasul până ajunge la același nivel cu mine.

- Si zici tu că mă asteaptă ceva bun?

- Cu toată modestia, pe care sigur nu o am, bun e puțin spus.

Râde zgomotos și mă face și pe mine să zâmbesc.

- Judecând după ochii aia așa mici si inocenți, cred că o să fie ceva cel puțin interesant.

Zâmbesc iar tâmp și simt cum sângele mi se strânge în obraji. Nu știu dacă e sângele meu sau al tipului de mai devreme, dar, n-ar importanță, nu?

- Nu judeca o carte după copertă, spun într-un final.

Pe bune, Emma? Doar atât ai putut spune? Începe și el să zâmbească după care spune.

- N-am mai întâlnit niciodată o tocilară, dar orice are un început.

- Baftă în a o găsi, pe mine nu m-ai nimerit.

- Huh, mai bine. M-aș fi simțit așa prost lângă tine.

- Nu crezi că te grăbesti? Nici nu știi cum mă cheamă și deja te vezi lângă mine. Ușor băiețel.

- Da, cu restul mergea.

- Ulciorul nu merge de multe ori la apă, îi spun și imediat îmi dau o palmă mental, ce naiba am?

- Okk, tu ai citit proverbe înainte să vii aici?

- Da, speram să îl întâlnesc pe Mosu' și să primesc un cadou mai frumos anul ăsta.

- Da, asta chiar a fost o glumă decentă, spune râzând. Poate cadoul e chiar în fața ta.

- Nu vrei să termini cu textele astea de agățat pustoaice de 18 ani?

- Pustoaice de 18 ani zici. Nu e ca și cum tu esti mai mare cu mult.

- Ai fi surprins dacă ai știi.

- Mm, spune. Câți ani ai?

- Peste o mie.

- Aha, și cum te-ai păstrat așa vie?

- Sângele mă ajută mult.

- Dubios, spune mutându-și privirea.

Acum e momentul. Dacă nu o fac acum și mai scoate un sunet, sau mai rău, râde, îmi va parea rău că n-o să mai fie. Îmi scot colții și mă pregătesc pentru atac. Îi prind ceafa iar el își întoarce ochii spre mine. Pupilele i se dilată când îmi vede colții însă surprinzător îsi păstrează calmul.

- Acum cred că tu ești cea care se grăbeste, păpușa, îmi spune.

- Cred că nu știi în ce te-ai băgat păpușel, îi răspund.

- În probleme ca de obicei, spune si zâmbește.

- Mă bucur că o să mori cu zâmbetul pe buze.

- Să mor? Nu prea cred.

- Ce te face să crezi asta?

- Pai, vezi tu, poate esti tu de 1000 de ori mai puternică decât mine, și clar într-o luptă corp la corp n-am nicio sansă, dar mai presus de specia care oi fi, ești femeie, iar eu cu voi mă descurc cel mai bine.