Demons: Inside Me

8

-Nu știi? Nu știi cine te-a făcut? Ești așa bătută-n cap? Ce fată prostănacă, îmi spune Lenn-cel-răutăcios.

-Nu mi-am cunoscut părinții și nici nu am auzit multe despre ei, răspund simplu. Dar...nu vreau să fiu, ă...indiscretă...dar de ce puteți vorbi? Sunteți plante.

-Tu de ce vorbești? Ești un om! Și un puști cu elementul Plantelor ne-a dat viață. Un puști la fel de prostănac precum ești tu. După care ne-a abandonat aici, un mic nenorocit era. Urăsc copiii! Vă urăsc. Pleacă! Șuuu, șuuu!!

-Lenn, nu-i mai vorbi așa bietei fete! Și învață să-ți ți gura atunci când trebuie!

-Elementul...Plantelor? întreb confuză. Ce înseamnă asta?

Deja începeam să cred că sunt sub influența anestezicului și că tot ce mi se întâmpla era de fapt un vis.

-Înseamnă că e timpul ca tu să pleci, ființă umană ce ești! Șuuu, șuuu! Am spus că urăsc copiii? Chiar o fac. Vă urăsc!

-Îmi pare rău Sophie, îl ia gura pe dinainte.
-Dar ce e cu elementul ăla ? Explicați-mi ce e.

Însă cele două plante nu mai ziceau nimic acum, aș spune că încercau să evite subiectul.

-H-hei! Vorbiți cu mine! Ce e elementul ăla!? Lenn! Mell!

-Aici erai Sophie, te-am căutat peste tot!

Mi-am întors rapid capul spre ușă, unde privirea mea a întâlnit ochii mari și albaștri ai lui Raven.

-Să mergem, îmi spune făcând semn spre ieșire.
Am mai aruncat o privire la cele două plante, dar nu mișcau și nu suflau o vorbă. Imaginația mea sigur nu mi-a jucat feste în timpul ăsta, așa ca nu puteam decât să mă întreb ce însemna totul...și care era treaba cu acel element de care au pomenit. Și...cine erau Nick și Emily.

Doar nu erau părinții mei. Era imposibil, doar dacă nu au lucrat prin institutul ăsta...dar să fie cunoscuți și de plante? Ce naiba erau ei?

•••

-Așteaptă-mă un minut, îmi spune Raven intrând într-o încăpere cu o ușă dublă pe care scria Consiliul Waterfall cu litere ciudate.

M-am așezat pe un scaun de așteptare și am început să mă joc cu brelocul cheilor, în timp ce Raven vorbea nu știu ce cu cineva. Mai bine zis se certa, pentru că îi auzeam vocea destul de bine și clar, cu toate că ușa era închisă.

Ca o mică nesuferită ce eram, văzând că nu era nimeni pe holul ăla imens mi-am lipit urechea de ușă, de unde auzeam diferite voci pe care nu le cunoșteam.

-Raven, trebuie să facem asta.
-Nu aș fi fost niciodată de acord să aduc o grămadă de puști îngâmfați aici, dar nu-i mai putem lăsa liberi.
-Iar Sophie -

În următoarea clipă mi-a sunat telefonul și nu am prins restul conversației. Era un număr de fix pe care nu-l cunoșteam.

-Sophie Heart?
-Eu. Cine sunteți?
-Directoarea Charles. Sophie, e ora nouă! Cursurile au început de o oră! Am nevoie să-l aduci pe Hill imediat la mine în birou.
-D-dar...!
-Nu vreau să aud scuze. Eu nu reușesc să dau de el așa că te rog pe tine, adu-l imediat aici!
-Ce a mai făcut de data asta?

-Aș vrea să știu, m-am trezit cu poliția pe cap! Trebuie să închid, te aștept, îmi spune pe fugă și îmi închide.

Poliția !? Zău așa! Și când naiba s-a făcut nouă dimineața !?

Am așteptat în continuare, dar Raven tot nu ieșise și părea că nu avea de gând s-o facă prea curând, așa că am zis să încerc să caut singură ieșirea, timp în care am sunat-o pe Rose.