The Demon Queen (Kuroshitsuji FanFiction)

Capitolul VI - Evadarea

[Kathleen's P.O.V.]

   Imediat ce m-am predat acelor oameni am fost legată și aruncată într-o caleașcă a cărei destinație nu o cunoșteam și care nici nu mă prea interesa pentru că oricum afurisiții ăștia nu vor mai apuca să ajungă acolo unde și-au propus. Tot drumul am auzit vocile acelor oameni care se certau cu cât și cui să mă vândă. Mare păcat ca nu vor mai avea timp de asta.

   Înăuntrul caleștii erau trei oameni care mă păzeau și alți doi care erau sus pe capră. Restul erau în niște căruțe de lemn care mergeau în spatele nostru. Mâinile și gleznele îmi erau legate cu funii groase, iar la ochi mi-au pus un fel de eșarfă neagră. Gura mi-o lăsaseră liberă.

-Domnilor, încep eu pe un ton liniștit ca și cum situația în care mă aflam era complet normală. Ați putea să-mi slăbiți puțin legăturile, vă rog? Încep să mă doară încheieturile destul de tare.

-Nici să nu te gândești, răspunse unul dintre ei. Nu sunt prost. Știu că dacă voi face asta, vei încerca să scapi.

-Fii serios, spuse un altul. Chiar dacă reușește să-și rupă funiile n-are unde să meargă. Dacă sare din caleașcă va muri în mod sigur.

-Nu mă interesează. Nu vreau să risc nimic cu șeful. Va rămâne legată până când va spune el ca putem să îi dăm drumul. Ai înțeles?

   Cel de-al doilea bărbat rămase tăcut. Nu că aș fi avut nevoie să îmi slăbească ei legăturile ca să scap, dar vroiam să mă distrez puțin pe seama lor înainte să scap de ei. Nu e amuzant să omori oamenii fără să te joci puțin cu ei mai întâi.

-Impresionant! Sunteți atât de devotați șefului vostru. Cred că sunteți răsplătiți pe măsură pentru munca depusă. N-ați putea măcar să îmi dați jos legătura de la ochi?

-Bine, bine, cedă primul dintre ei. Dar te previn : să nu încerci nimic! Și nu mai încerca să ne lingușești pentru ca nu vei reuși să obți nimic de la noi.

   Când în sfârșit îmi dădu jos legătura am deschis încet ochii și am început să mă uit în jur.

-Uită-te la ochiul ei! exclamă ce de-al doilea bărbat. Ai mai văzut pe cineva cu ochi de un arămiu atât de intens?

   Apoi își dădu seama ca celalalt ochi era acoperit de o șuviță de păr.

-Pe ăsta îl ține acoperit. Crezi că are vreo imperfecțiune? Mai bine am verifica, ca apoi să îi putem spune șefului.

   După ce îmi dădu șuvița deoparte, mi-am deschis ușor și celalalt ochi, dând la iveală însemnul meu Faustian: Cheia lui Solomon . Însemnul lui Lucifer, cel mai puternic dintre toate.

   Speriat, bărbatul dădu un strigat, iar caleașca se opri. Enervat, șeful lor deschise ușa și începu să îi ia la întrebări pe ceilalți trei care se presupuneau că trebuie să aibă grijă de mine, dar se opri la mijlocul unei fraze când observă că mă holbam la el cu o privire inocentă și nedumerită.

-Ce e asta?! strigă el. Ochiul ăla, voi știați de asta?! Idioților! Asta îi poate scădea enorm prețul la vânzare. De ce naiba nu mi-ați spus mai devreme? Sunteți buni de nimic!

   Dar înainte ca ceilalți să poată răspunde mi-am rupt legăturile de la mâini și picioare fără absolut nici cel mai mic efort și am ieșit din caleașcă fără ca niciunul dintre ei să mă oprească. Probabil erau încă în stare de șoc.

-Vai, vai, încep eu pe un ton plângăreț. Voi chiar nu știți cum să vă purtați cu o domnișoară. Încheieturile mă dor, iar rochia mea cea nouă este murdară și ruptă. Aveți idee prin câte am trecut pentru a face rost de materialul necesar acestei rochii?

   Am așteptat un răspuns, dar niciunul dintre ei nu îndrăznea să spună nimic.

-Nu e frumos să ignori pe cineva când îți vorbește, am spus în timp ce ochii mei deveniră roșii, iar corpul meu își lua forma lui adevărată.

-D-d-demon! apucă șeful lor să strige înainte de a-l omorî și a-i lua sufletul.

   Curând toți cei prezenți erau morți. Nu pot să cred că au căzut în capcana mea atât de ușor. Probabil nici nu se așteptau la asta. Tipic oamenilor să fie atât de lipsiți de orice griji. Am avut grijă să nu scape niciunul dintre ei. Aceste amărâte de ființe umane care au îndrăznit să îl atace pe Ciel nu puteau scăpa nepedepsite. Acum sufletele lor vor arde în focurile iadului pentru totdeauna.

-Ah, în sfârșit am scăpat de ei. mi-am spus eu mie însumi. Acum trebuie doar să inventez o povestioară pe care să i-o spun lui Ciel când voi ajunge la conac.

   Și cu asta, am pornit încet înapoi spre conac.

[Sebastian's P.O.V.]

   Am urmat ordinele Majestății Sale și am plecat de lângă Stăpânul meu, pentru ca acesta să nu poată ordona salvarea ei. Momentan nu am voie să mă reîntorc la conac până când Regina nu îmi spune ca este în regulă. Există și câteva avantaje în toate astea. Pot petrece puțin timp jucandu-mă cu pisicile, având în vedere că asta se întâmplă foarte rar deoarece Stăpânul nu îmi dă voie să aduc pisici în interiorul conacului.

   E destul de târziu, iar Regina încă nu s-a întors. Sper ca toate astea să se termine cu bine.