The Demon Queen (Kuroshitsuji FanFiction)

Capitolul XII - '' Răzbunare''

[Kathleen's P.O.V.]

Trecuseră deja 3 zile de când mi-am găsit casa distrusă. Acum locuiam la reședința mea din oraș. Din fericire, niciunul dintre servitorii mei nu a fost omorât sau rănit în timpul atacului, dar partea proastă e că acum toți se agită degeaba, cu gândul că cineva așteaptă o nouă ocazie ca să mă omoare. Dacă stau să mă gândesc mai bine,...e destul de posibil ca viața mea să fie în pericol, dar mie nu îmi pasă așa că de ce le-ar păsa lor?

Una dintre cameristele mele, Sara era la conac împreună cu bucătăreasa, Linda și majordomul, Lukas. Am încercat să scot de la ei niște informații suplimentare, dar degeaba. Incompetenții ăștia nu își aduceau aminte aproape nimic.

Mă pregăteam să plec în oraș, pentru a finaliza planurile construcției unui nou conac, când, ușa de la intrare se deschide brusc.

-KATTY! țipă cineva cu o voce ascuțită. Aș recunoaște vocea asta oriunde.

-E-Elizabeth! Ce cauți aici?, spun eu încercând să mă eliberez din strânsoarea unei îmbrățișări sufocante. *La naiba, îmi spun eu în gând, de unde Dumnezeu a aflat unde locuiesc? *

-Am vrut să îți fac o surpriză, și să te vizitez la tine acasă, dar când am ajuns, am văzut numai ruine!, spuse Elizabeth cu lacrimi în ochi. M-am speriat atât de tare! Credeam că cineva ți-a atacat conacul și ai pățit ceva!

-Păi...cam asta s-a și întâmplat...*Doamne, cu ce ți-am greșit? Fac orice, numai ia-mi-o de pe cap mai repede *

Timp de aproape jumătate de oră Elizabeth continuă să trăncănească tot felul de aiureli cât de îngrijorată a fost, despre cum s-a dus la Ciel ca să îi ceară adresa mea de la oraș pentru a mă vizita aici, și în sfârșit despre hainele mele, care ca de obicei sunt plictisitoare. Stai puțin... Ciel i-a dat adresa mea? O să am grijă să îi pară rău pentru asta.

-Hei, Lizzy, încep eu. Acum că te-ai asigurat că sunt bine, ce-ar fi să îi facem o vizită și lui Ciel? Acum 3 zile, când am plecat de la el, mi-a spus că îi pare rău că nu te-a mai văzut de mult timp.

Imediat ce am terminat de pronunțat aceste cuvinte, Elizabeth sări în sus de bucurie, apoi mă târâ după ea în trăsură. Treizeci de minute mai târziu eram în fața conacului Phantomhive.

[Ciel's P.O.V.]

Îmi vedeam liniștit de treabă ca de obicei, când, ușile de la camera mea de studiu se trântesc cu un zgomot asurzitor.

-Ce nai--!?, dar nu apuc să termin ce am de zis, că simt cum încep să mă sufoc.

-CIEEEEL!!!, o aud pe Elizabeth țipând. Mi-a fost așa dor de tine. Nu pot să cred că și ție ți-a fost! Dar nu-ți face griji, acum am venit. O să te facem drăguț și vom avea o petrecere cu ceai! Îi putem face și pe servitorii tăi drăguți. Toată lumea va fi drăguță, și se va distra la petrecerea noastră cu ceai, nu-i așa Katty?

Mă uit peste umărul lui Elizabeth și o văd pe Kathleen zâmbind într-un mod...diavolesc, dacă pot spune așa.

-Lizzy, de ce nu te duci să alegi decorațiunile pentru petrecere în timp ce eu merg să aleg niște haine drăguțe pentru Ciel?

-Bună idee Katty!, strigă Lizzy entuziasmată. Ai grijă să fie ceva albastru, și cu multe multe fundițe!

Apoi Elizabeth iese în grabă pe ușă ducându-se cine știe unde.

-Îmi spui și mie ce vrea să însemne asta?, o întreb eu pe Kathleen sperând să primesc o scuză bună.

-Niciodată să nu superi un Demon, răspunde ea cu zâmbetul ăla al ei pe buze. Nu trebuia să îmi spui lui Elizabeth unde stau.

Și spunând acestea, mă luă de mână și mă trase după ea.

[Timeskip]

-CIEEEL!, chițăi Elizabeth. Arăți atât de drăguț! Știam eu că am făcut bine să am încredere în Katty!

Mă aflam în mijlocul unui salon plin cu fundițe, sclipici și jucării de pluș. Și cum asta nu era de ajuns, aveam pe mine și un costum compus din pantaloni albastru deschis, o cămașă albă legată la gât cu o fundă mare și albastră, o haină tot de culoare albastră care are la spate o altă fundă imensă și cizme negre cu panglici albastre. Să nu uităm și afurisita de pălărie cu tone de panglici pe ea, pe care o aveam pe cap.

-Știi Lizzy, începu Kathleen. Totul în jur e așa colorat și drăguț, dar Sebastian cam strică peisajul cu îmbrăcămintea lui complet neagră. Ce-ai zice dacă i-am adăuga puțină...culoare?

Sebastian se uita când la mine, când la Kathleen cu o privire speriată. Eu unul nu aveam de gând să îl scot din asta. Nu vroiam să fiu eu singurul care suferă.

-Sebastian, treci imediat aici, ordonă Kathleen.

Trebuie să recunosc chiar mi-a fost puțin milă de el când am văzut ce a trebuit să îndure. Toată seara, Elizabeth și Kathleen i-au împletit parul în zeci de codițe legate cu panglici colorate, apoi l-au făcut să poarte haine care ma de care mai colorate. Ba la un moment dat au încercat să îl dea sa cu puțin machiaj. Și când te gândești că săracul Sebastian nu făcuse nimic greșit...,pur și simplu se întâmplase să fie într-un loc nepotrivit la un moment nepotrivit. Cat despre mine, s-au mulțumit să se joace puțin în părul meu și să mă îndoape cu dulciuri.

Spre seară, Elizabeth a adormit răpusă de oboseală, iar camerista ei a venit pentru a o duce înapoi acasă.

În sfârșit totul se terminase, iar eu puteam răsufla ușurat.

_______________________________________________________________________

Ok, nu știu ce naiba a fost în capul meu când am scris asta...
Cred că e de la stresul pe care l-am acumulat de la simulări.
O să încerc ca în capitolul următor să pun ceva mai...serios..(sper să și reușesc xD)
Încă ceva, am observat ca wattpad-ul nu mai încarcă pozele atașate la povestiri. Și nu numai la mine, ci și la multe alte persoane. Vouă va afișează poza pe care am pus-o?
Pace vouă!