Shoot me

52

Timpul zboară la fel de repede precum merge și trenul în care sunt.

În toată nebunia asta creată o dată cu apariția coronavirusului am realizat că nu m-am mai gandit atât de mult la tine ci la acel băiat pe care cred că îl plac acum. De când s-a anunțat oficial închiderea facultății pe o perioadă de fucking 3 săptămâni mi-am dorit să-l văd pe el chiar dacă știam că nu am nici cea mai mică șansă să îl văd.

Înainte îmi doream să te văd pe tine iar acum pe el. Zilele trecute m-a intrebat o prietenă dacă l-am mai văzut și m-am întristat. Încă nu înțeleg ce vrea de la mine. Ba pare că mă vrea ba că nu. Dar ținând cont că nu mă caută e clar că doar se joacă cu mine.

Și tu te-ai jucat cu mine dar îți mulțumesc pentru că așa m-am învățat minte și știu ce să nu mai fac. Știu că am făcut unele prostii față de el pe care față de tine nu aș fi avut în veci curajul să le fac dar asta e, au trecut, el nu pare să aibă o problemă că am facut eu alea pe când tu sigur n-ai mai fi vorbit cu mine. În fond ce e atât de rău la un pupic pe gât sau mai mulți? Recunosc că el mi-a dat curajul ăsta atunci cand m-a pupat pe frunte dar cum am zis, doar se joacă cu mine.

Am o vârstă. O vârstă la care iubirea e ceva normal dar pentru mine e doar o iluzie, un sentiment straniu și imposibil. Lumea când aude că nu am avut nicio relație până acum se uită întrebător la mine și nu le vine să creadă. Mie însă nu mi se pare ceva extraordinar. Pentru mine e simplu. Dacă iubesc pe cineva și nu mă iubește sau invers atunci nu mă bag în relații, nu vreau să fac vreo "combinație". Dacă până acuma nu am avut norocul ca pe cine plac să mă placă și el asta e, lumea nu se sfârșește acum.

12 martie 2020